Aşa îţi afectează mesele copioase sănătatea!

1 52948 original jpg jpeg

Cine se poate abţine să nu guste din toate bunătăţile de pe mesele de sărbătoare? Puţini se pot lăuda cu o astfel de performanţă, iar cei care vor să stabilească recorduri culinare descoperă curând că nu primesc nicio medalie pentru asta. Nu pica şi tu în capcană!

Anual,mii de români ajung la spital din cauza exceselor alimentare şi a consumului de alcool peste măsură,iar riscul de apariţie a complicaţiilor este mult mai mare în cazul persoanelor care suferă de anumite afecţiuni precum diabet sau ulcer. De aceea,este important să ţii cont de sfaturile medicilor,pentru a te bucura cum se cuvine de această perioadă de festinuri continue. Află cum îţi afectează sănătatea excesele alimentare şi ce e de făcut!

Porţiile mari provoacă dereglări metabolice

Până acum,ai fost atentă la ce şi cât ai mâncat. Dar pentru Sărbători te-ai pregătit pentru un veritabil festin culinar? Află că atunci când îţi obişnuieşti organismul într-un anumit fel,orice schimbare în alimentaţie poate duce la dereglări metabolice. „Preparatele tradiţionale sunt grele,deoarece conţin din belşug grăsime,zahăr şi proteine animale. Şi cu cât mâncăm mai multe,cu atât organismul depune un efort mai mare pentru a digera şi metaboliza toată această avalanşă culinară,mai ales atunci când vine după o perioadă de post”,afirmă dr. Şerban Damian,nutriţionist la Centrul de nutriţie Superfit.

Excesul de grăsimi dă crize biliare

Pentru a evita o suprasolicitare a organismului,ai două posibilităţi:fie mănânci cu moderaţie,fie încerci să găteşti mai dietetic,adică cu mai puţine grăsimi şi zaharuri. Însă,este de preferat să se aplice ambele principii alimentare. „ Altfel,pot apărea indigestiile,din cauza faptul că organismul are o capacitate limitată de a procesa alimentele. De aceea,există riscul de a elimina excesele prin vărsături sau de a acuza dureri ale vezicii biliare,întrucât o parte dintre nutrienţi ajung în organism şi declanşează afecţiuni precum colecistită acută şi pancreatită acută. Aportul excesiv de proteine şi lipide,în special din carne,stă la baza acestor probleme.  În aceste condiţii,în cazul diabeticilor,se poate instala o decompensare a bolii,care poate avansa până la comă“,subliniază nutriţionistul.  

Consumă cu moderaţie:cârnaţi,fripturi cu multă grăsime,sarmale,piftie,salată cu multă maioneză,mezeluri şi alimente condimentate,deoarece acestea din urmă pot irita tubul digestiv,cauzând neplăceri.

Alcoolul aduce un surplus de calorii

Şi alcoolul în exces dăunează organismului,mai ales dacă suferi de afecţiuni digestive. În plus,vinul este hipercaloric,contribuind la creşterea în greutate. Pericolul este mare atunci când amesteci mai multe băuturi sau alegi băuturi de proastă calitate. Cu toate  acestea,vinul,băutura „de sezon“,este cel mai puţin nociv dacă este consumat cu moderaţie. Dr. Damian susţine că,la o petrecere,femeile se pot limita la 2-3 pahare,în timp ce bărbaţii pot bea în jur de 3-4 paharare cu vin.

Trucuri să te refaci după mesele copioase

„După excesele alimentare,se recomandă evitarea alimentelor bogate în grăsimi şi zaharuri,pentru a permite organismului să se recupereze. Pe de altă parte,este indicat să consumi cât mai multe porţii de legume şi fructe,deoarece abundă în substanţe nutritive importante. Poţi consuma supe uşoare,salate,carne slabă şi ceaiuri din chimen şi anason,deoarece favorizează digestia. În cazul în care simptomele digestive nu dispar după un regim de câteva zile,se impune o vizită la medic.”,conchide dr. Şerban Damian.



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg