Ce trebuie să ştii despre mamografie?

1 52036 original jpg jpeg

Mamografia este o investigaţie medicală care îţi poate salva viaţa. Iată cât de multe lucruri ai de câştigat dacă mergi din timp la doctor.

După 40 de ani,riscul bolilor de sân creşte. Dar nu-ţi fie frică! Descoperite din timp,acestea pot fi tratate cu succes şi mai uşor.

Medicii ne atenţionează că palparea săptămânală a sânilor e utilă,însă nu îndeajuns!

Dacă simţi un nodul,chiar şi nedureros,e indicat să mergi la doctor.

Scopul mamografiei este acela de a permite medicului să observe toate modificările sau anomaliile de structură ale sânilor.

Cum te pregăteşti

Înainte de a face o mamografie,examen radiologic realizat cu ajutorul unui echipament spe­cial,care evidenţiază tumorile în stadii incipiente,este recomandat să-i spui medicului dacă ai un implant mamar sau dacă eşti în perioada menstruaţiei.

Acestea pot influenţa rezultatul mamografiei. De asemenea,nu e bine să te dai cu deodorant,să bei lichide care conţin cofeină (cafea,coca-cola,energizante) sau să iei suplimente alimentare înainte de investigaţie,deoarece îţi fac sânii mai sensibili.

Cum se face mamografia?

Mamografia este o investigaţie medicală nedureroasă,care durează,în funcţie de cabinet,în jur de 10-15 minute.

Doctorul te aşază în faţa mamografului şi îţi face o scanare a fiecărui sân,pentru o vedere cât mai completă a lor.

Tot ce vei simţi este o senzaţie de rece dată de plăcile echipamentului radiologic care îţi vor strânge uşor sânii.

Mamografia de diag­nostic,cum o numesc specialiştii,poate dura în jur de 30 de minute.

Mamografia,numai după 40 de ani?

Femeilor sub 40 de ani nu li se recomandă mamografia,deoarece structura sânilor este mai densă (în puţine dintre cazuri însă,medicul recomandă mamografia femeilor de 35 de ani).

Mamograful reprezintă densitatea lor sub forma unor zone albe,similare celor care evidenţiază prezenţa cancerului.

Şi atunci,e lesne de înţeles de ce doctorilor le este greu să detecteze cancerul de sân,la pacientele sub 40 de ani (după menopauză,sânii îşi pierd din densitate,fapt ce facilitează monitorizarea imagistică medicală).

Femeile mai tinere pot investiga starea de sănătate a sânilor prin palpare,ecografie,termografie şi RMN.

Adevărat sau fals despre mamografie

Mamografia este ineficientă în cazul femeilor cu sânii mici.

FALS. Mamografia poate scana ţesuturile indiferent de mărimea sânilor. În general,această procedură radiologică detectează cancerul în proporţie de 90% din cazuri.

Femeile cu pieptul mic,care fac mamografie,pot simţi un oarecare disconfort al sânilor.

Adevărat.  Pentru o scanare cât mai bună a ţesuturilor,plăcile mamografului trebuie să apese sânii. În acel moment,femeile cu sâni mai mici pot simţi un mic disconfort.

Mamografia este întotdeauna decisivă pentru un diagnostic clar.

FALS.  Există cazuri când mamografia este doar o etapă din paleta de investigaţii necesare pentru diagnosticare.

De aceea,doctorul mai poate recomanda,în afara mamografiei,RMN-ul şi ecografia.

La finalul celor trei investigaţii se poate vorbi despre o detecţie clară în ceea ce priveşte toate anomaliile sânului.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg