Istoria gumei de mestecat

Sinonimă cu ideea de modernitate, guma de mestecat nu datează totuşi de azi, de ieri. Cu mii de ani în urmă grecii, arabii sau populaţiile din Mexic îşi curăţau dinţii şi îşi împrospătau respiraţia cu răşini naturale.

Numai cine a strivit între dinţi celebra „Gumela“ – dulce,fără gust,dar care scotea uşor plombele şi dădea dureri atroce de maxilar-ştie cât de râvnită era guma de mestecat pe vremea lui Ceauşescu. „Ciunga“,cum îi ziceam noi,copiii,era considerată de mai marii partidului un produs al capitalismului decadent,alături de Coca Cola şi de blugi. Cea originală se procura greu,de la rudele fugite în străinătate sau din „shop“-urile cu circuit restrâns şi vânzare pe valută. Bişniţarii vindeau pe sub mână „guma cu surprize“,adusă din Polonia,fosta Iugoslavie sau Turcia. „Un leu punga/Trei lei ciunga“,spunea o melodie din folclorul urban la modă. Pentru generaţii întregi de români,„ciunga“ este simbolul Americii,al libertăţii,al vieţii fără griji. Puţini ştiu însă că guma de mestecat e veche de când lumea:strămoşii noştri din preistorie mestecau şi ei răşină sau sevă dulce de copac.

Mastic,pentru gingii

În Grecia antică,oamenii foloseau aşa-numitul mastic – răşina arborelui de lentisc (Pistacia lentiscus). De culoare galben deschis,avea o aromă balsamică puternică. Locuitorii de altădată ai bazinului Mediteranei utilizau masticul împotriva respiraţiei urât mirositoare. Şi vechii egipteni mestecau răşină pentru a-şi curăţa dinţii.

Răşina de conifer şi amerindienii

Substanţele naturale care puteau fi mestecate erau cunoscute şi amerindienilor. Ei sunt cei care i-au învăţat pe primii colonişti americani să-şi potolească setea cu o răşină densă produsă de Picea,un conifer care creşte în nordul continentului. Pe la 1800,au apărut şi primii comercianţi de chewing-gum,gumă de mestecat. Pentru că cererea era mare,guma naturală era adesea înlocuită cu parafină îndulcită.

Popularul „chicle“

Înaintaşul gumei de mestecat moderne a fost „chicle“,adus în Statele Unite la începutul anilor 1860. Chicle este seva lăptoasă (cu textură cauciucată,după întărire) a unui arbore tropical. În 1869,generalul Antonio Lopez de Santa Anna,alungat din ţara sa de revoluţia mexicană,s-a refugiat la New York. A adus cu el 250 kg de chicle,pe care vroia să îl valorifice ca înlocuitor de cauciuc. Thomas Adams a fost desemnat să negocieze comercializarea „micului tezaur mexican“ – care s-a dovedit impropriu scopului propus. Adams a păstrat însă stocul şi l-a vândut în farmacii,la un preţ mai mic ca cel al parafinei masticabile. Era începutul succesului!

Primul brevet al gumei moderne

Alţi pioneri americani au încercat să amelioreze guma de sorginte mexicană,adăugându-i glucoză în compoziţie. Cererea de chicle nu putea fi însă satisfăcută de furnizori,fiindcă arborii din care se extrăgea seva aveau nevoie de 4-8 ani de repaos între recolte. Dentistul William F. Semple a luat primul brevet de invenţie al gumei de mestecat moderne- obţinută prin dizolvarea răşinilor vegetale în petrol şi alcool,cu un adaos de pudră de cretă,praf de rădăcină de lemn dulce,zahăr şi arome naturale. După evaporarea solvenţilor,rămânea un produs gelatinos. Istoria consemnează că chewing-gum avea să-şi câştige enorma popularitate graţie lui William Wrigley Jr. Astăzi,e realizată,cu precădere,din ingrediente sintetice.

Ştiai că...

... în Tunisia se mestecă „luben“,o răşină extrasă dintr-un arbore local? Aromată,uşor amăruie,e lăudată ca un excelent tratament în afecţiunile stomacale.

... masticul neutralizează bacteria Helicobacter pylori? Aceasta e responsabilă pentru ulcerul gastric şi duodenal.

... în Europa începutului de secol XX,masticul era folosită ca antidiareic la copii? Era considerat şi un bun remediu contra scorbutului.