Mesele îmbelşugate pot creşte colesterolul cu peste 15%

1 69066 original jpg jpeg

Excesele din perioada Sărbătorilor de Iarnă, consumul de alimente cu aport mai mare de calorii şi sedentarismul măresc colesterolul cu peste 15%, potrivit medicilor din cadrul Spitalului Universitar Reina Sofía, Cordoba.

Specialiştii atenţionează că această creştere a nivelului de colesterol poate implica o mărire a riscului de boli vasculare.

Colesterolul ridicat are un efect dăunător asupra pereţilor arterelor,provocând îngustarea acestora,ceea ce duce la apariţia afecţiunilor cardiovasculare.

Cheia pentru a menţine controlul asupra colesterolului şi a preveni riscul cardiovascular se bazează pe o alimentaţie variată şi echilibrată,în care este important să se acorde prioritate alimentelor de origine vegetală. Fructele uscate şi peştele gras aduc grăsimi nesaturate,fapt pentru care este mai bine să le consumăm în locul celor cu un aport mare de grăsimi saturate.Specialiştii recomandă,de asemenea,cinci porţii de fructe şi legume pe zi,de preferinţă proaspete şi locale;înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate;legume combinate cu cereale,peşte sau carne albă;lapte şi produse derivate degresate şi cu un nivel scăzut de sare şi includerea unor alimente funcţionale care reduc nivelul colesterolului din sânge.



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg