Moduri prin care previi natural creşterea în greutate

1 81183 original jpg jpeg

Excesul de greutate corporală duce la o afecţiune numită obezitate, o problemă de sănătate de care suferă tot mai mulţi oameni. Ea este cauzată de consumul exagerat de calorii şi lipsa activităţilor fizice. Potrivit unui studiu, la nivel global, peste două miliarde de adulţi şi copii suferă de obezitate sau supraponderalitate.

Un adult care are un IMC (indice de masă corporală) cuprins între 25 şi 29,9 este considerat supraponderal şi un adult care are un IMC de 30 sau mai mare este considerat obez. Cu toate acestea, există mai multe metode naturale de prevenire a afecţiunii, care s-au dovedit eficiente.

Iată ce trebuie să faci ca să previi creşterea în greutate:

Adaugă proteine în dietă

Când vine vorba de pierderea în greutate, proteina este considerată regina substanţelor nutritive. Organismul arde calorii în timpul procesului de digerare şi metabolizează proteina asimilată din alimentele mâncate. Aşadar, o alimentaţie bogată în proteine poate creşte rata metabolismului cu până la 80-100 de calorii pe zi şi previne supraalimentarea. Chiar şi prin mâncatul micului dejun bogat în proteine, care include ouă, lapte, unt de arahide etc., pot exista rezultate pozitive.

Redu cantitatea de zahăr

Consumul excesiv de zahăr este asociat cu afecţiuni precum diabetul de tip 2, cancerul şi bolile cardiovasculare. Zahărul rafinat este adăugat în diferite alimente prelucrate, astfel încât este posibil să consumi o cantitate mai mare de zahăr fără să realizezi. Evită să mănânci zilnic prăjituri, biscuiţi, cereale etc.

Mănâncă alimente întregi

Cel mai bun mod prin care previi obezitatea este să incluzi în dieta zilnică alimente întregi. Procedând astfel, vei elimina majoritatea zahărului adăugat, a alimentelor procesate şi a adaosului de grăsime. Alimente întregi cum sunt fructele şi legumele, produsele lactate precum laptele, iaurtul simplu, ouăle şi brânza ar trebui să facă parte din dieta ta, deoarece astfel organismul primeşte cantitatea necesară de substanţe nutritive esenţiale.

Bea mai multă apă

Consumul de apă poate lupta împotriva obezităţii. Apa contribuie la creşterea numărului de calorii arse de organism. Apa băută înainte de a mânca duce, de asemenea, la un consum redus de calorii, în special pentru persoanele de vârstă mijlocie. Mai mult, apa ajută la eliminarea toxinelor din corp şi reduce balonarea.

Consumă mai multe fibre

Alimentele bogate în fibre pot favoriza scăderea în greutate. Cum? Alimentele care conţin fibre solubile în apă pot fi deosebit de utile, deoarece acest tip de fibră poate ajuta la creşterea senzaţiei de saţietate. Cele mai bune surse de fibre sunt: cerealele integrale, broccoli, fructele de pădure, merele, perele şi portocalele, nucile şi seminţele etc.

Limitează consumul de carbohidraţi rafinaţi

Carbohidraţii rafinaţi sunt carbohidraţii care elimină fibrele benefice şi substanţele nutritive din organism. Acestea includ carnea congelată, fructele îngheţate, untul, produsele de patiserie, pastele făinoase, cerealele pentru micul dejun etc. Aceşti carbohidraţi rafinaţi se digeră uşor, ceea ce poate creşte riscul de supraalimentare care duce la obezitate.



Recente

Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg
front view young woman posing rejoicing beautiful purple dress pink wall jpg
daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg