Top 3 alimente care măresc libidoul

1 66666 original jpg jpeg

Dacă vrei să-ţi mai condimentezi un pic viaţa sexuală, află că există alimente, altele decât bine cunoscuta tripletă căpşuni-ciocolată-usturoi, care îţi pot da starea de spirit necesară unei seri... în doi. Uite ce trebuie să savurezi înainte de a merge la „culcare”!

MigdaleAflate în topul gustărilor săţioase,se pare că migdalele sunt şi au fost mereu  bănuite că pot creşte pasiunea,acţionând ca un stimulent sexual,dar şi ca adjuvant în ale fertilităţii. Asemenea sparanghelului,migdalele sunt pline de nutrienţi şi minerale importante pentru sănătatea sexuală (zinc,seleniu şi vitamina E). Studii arată că zincul ajută la îmbunătăţirea libidoului şi a dorinţei sexuale.

În ciuda texturii lor alunecoase şi lipicioase,stridiile sunt cele mai cunoscute afrodisiace. Sunt,de asemenea,una dintre cele mai bogate surse de zinc,crescând,la rândul lor,libidoul. Nu evita nici peştele! Cei uleioşi,cum ar fi somonul sălbatic şi heringul,conţin acizi graşi Omega-3,care sunt esenţiali pentru o inimă sănătoasă.

Orice membru al acestei familii de fructe tropicale este super bogat în antioxidanţi,vitamina C şi acid folic (toate acestea fiind importante pentru sănătatea sistemului reproductiv masculin). Aşa că,data viitoare când unul dintre voi pofteşte la un desert,nu te feri şi pregăteşte o salată de fructe,din care să nu lipsească grapefruit roz,portocale şi mandarine. Pe post de dressing poţi face un suc de lime sau lămâie simplă. Pentru a mai îndulci un pic situaţia,foloseşte nişte miere naturală.



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg