Tot ce trebuie să ştii despre „E”-uri

Aditivii alimentari – „E“-urile, aşa cum le cunoaştem noi – sunt subiectul unor dezbateri aprinse. Unii îi condamnă total, alţii încearcă să le pună în lumină şi avantajele.

Află care sunt principalele tipuri de „E“-uri,de care nu trebuie să te temi şi care sunt cele pe care e mai bine să le eviţi.

Ce sunt

Aditivii alimentari – notaţi,conform normelor europene,cu litera „E“ urmată de un grup de cifre – se găsesc în compoziţia mai multor produse alimentare.

Dacă stăm şi ne gândim bine,dintotdeauna omul a folosit aditivi din natură,pentru a conserva alimentele. Căci ce altceva sunt sarea,busuiocul,cimbrul,boiaua de ardei iute sau procesul de afumare,folosite de sute de ani pentru păstrarea mai îndelungată a cărnii sau a diverselor preparate „de casă“?

Însă,odată cu dezvoltarea industriei alimentare,conservanţii şi antioxidanţii tradiţionali au fost înlocuiţi cu variante sintetice,mai ieftine şi mai uşor de obţinut.

La ce folosesc

Aditivii folosiţi în prezent au rolul de-a menţine,pe termen lung,calitatea şi siguranţa sanitară ale diverselor produse. În timp ce unii au rolul de-a înteţi gustul,alţii asigură o anumită coloraţie sau consistenţă. Multă lume percepe „E“-urile ca pe nişte duşmani,deşi sunt specialişti care le iau apărarea.

Aceştia arată că beneficiile aditivilor depăşesc riscurile pe care le prezintă:în unele cazuri,chiar împiedică apariţia anumitor boli – spre exemplu,nitriţii folosiţi la conservarea cărnii previn intoxicaţiile cu toxina bacilului botulinic. În alte cazuri,cresc valoarea nutritivă a unui produs – precum vitamina E,adăugată diverselor alimente. Prin faptul că previn alterarea,majoritatea asigură prezenţa unei mari varietăţi de alimente pe piaţă,la un preţ rezonabil.

Desigur,există şi aditivi al căror rol este doar ca alimentele să arate mai bine şi să aibă un gust „forţat“ mai bun – şi aici apare din nou controversa. Ce rost mai are „cosmetizarea”,dacă nu aduce niciun beneficiu sănătăţii?

Norme pentru protecţia consumatorului

Legea interzice utilizarea „E“-urilor care pot induce în eroare consumatorul şi care prezintă risc pentru sănătatea acestuia. Tot în lege se spune că responsabilitatea pentru modul în care sunt folosiţi aditivii revine producătorului.

Consumaţi în cantităţi mici,aditivii nu constituie un pericol pentru organism,afirmă specialiştii. Normele pentru utilizarea lor prevăd cantităţile maxime de substanţă care pot fi folosite în diverse categorii de produse. În general,sunt permişi în alimente în doze de 100 până la 1.000 de ori mai mici decât cele la care riscul este cunoscut ca fiind zero. Totuşi,susţin cei care combat „E-urile”,acumularea lor în organism este cea care aduce necazuri pe termen lung.

Există şi aditivi din substanţe naturale

Majoritatea aditivilor alimentari trebuie menţionaţi pe eticheta produsului,pe lista ingredientelor acestuia,utilizându-se numele lor întreg sau codul „E“. Trebuie,de asemenea,să se menţioneze tipul de aditiv – spre exemplu „conservant“ sau „colorant“.

Specialiştii spun că nu există o legătură directă între numărul de aditivi de pe etichetă şi „sănătatea“ produselor. O grămadă de aditivi sunt obţinuţi prin sinteză,dar sunt destui şi cei care sunt extraşi din substanţe naturale. Spre exemplu:acizii malic,tartric,citric,ascorbic,acetic,tocofenolii,roşu cochinel sunt extraşi din mere,struguri,lămâi.

Sub ce formă le găseşti

Antioxidanţi:prelungesc perioada de valabilitate a alimentelor.Conservanţi:încetinesc procesul de alterare  – pot stopa formarea mucegaiurilor,spre exemplu.Emulsificatori,stabilizatori,gelifianţi,agenţi de îngroşare:schimbă consistenţa unor alimente,ajută la amestecul unor ingrediente care,în mod normal,se amestecă greu (apa şi uleiul,spre exemplu).Îndulcitori:înlocuitori de zahăr.Coloranţi:utilizaţi pentru a suplini culoarea naturală care s-a pierdut în timpul procesării şi depozitării sau pentru a produce o anumită culoare.Potenţiatori de aromă,arome:sunt folosiţi pentru a creşte aroma unor alimente. Aromele au rolul de-a oferi un anumit gust sau miros. Pe lista ingredientelor unui produs trebuie să se specifice dacă au fost utilizate arome,însă nu e obligatoriu să se menţioneze fiecare în parte.

Coloranţi alimentari dubioşi

Nutriţioniştii atrag atenţia asupra coloranţilor chimici de sinteză,care intră în compoziţia a nenumărate alimente,de la muştar la acadele pentru copii:E 102 – tartrazina,colorant galben,E 110 – galben-portocaliu,E 122 – azorubina,colorant roşu,  E 123 – amarantul (roşu),E 124a – roşu-ponceau 4R,E 127 – eritrozina (roşu). Trebuie priviţi cu prudenţă şi compuşii cu fosfor,folosiţi în mezeluri sau în băuturi răcoritoare.