Căminul mamelor fără adăpost

La aşezământul social „Sfinţii Mihail şi Gavril” din judeţul Giurgiu, preotul Valentin Ştefan păstoreşte o comunitate specială: aceea a femeilor maltratate şi a copiilor lor.

Când am ajuns la Slobozia de Giurgiu,la aşezământul social,primul lucru care mi-a atras atenţia a fost bisericuţa,parcă desprinsă din poveşti:mică,din piatră de culoarea piersicii,zici că-i făcută din turtă dulce.

A făcut drum lung,a fost adusă din Grecia pe trailer,iar aici n-a trebuit decât să fie montată pe fundaţia pregătită special.

La slujba de duminică,biserica se umple de prichindei. Sunt copiii femeilor bătute,maltrate,izgonite de-acasă cu copiii în braţe,doar cu hainele de pe ele. Aici găsesc,prin grija părintelui Valentin,adăpost,sprijin şi educaţie pentru copii.

O familie cu 20 de copii

Sufletul acestei comunităţi este părintele Ştefan. Până anul trecut,a lucrat la filiala Giurgiu a fundaţiei Pro Vita. Apoi „a primit ascultare”,cum frumos spune preotul,de la episcopul de Bucureşti,să se ocupe de acest aşezământ.

L-am întrebat câţi copii are. S-a gândit puţin,ceea ce m-a cam mirat,şi mi-a spus:20. Ai lui sunt doar doi,dar părintele îi consideră pe toţi „ai lui”.

Şansa pentru o nouă viaţă

Florentina şi copilul ei Iustinian sunt aici de 7 luni. Micuţul a învăţat să facă primii paşi la aşezământ. Pentru că a făcut doar 10 clase,Florentina s-a înscris la cursuri,vrea să-şi termine liceul şi să-şi găsească o slujbă. Irina a crescut la orfelinat,ştie ce-nseamnă să n-ai părinţi.

Mai are trei luni şi va fi mamă. O mamă fără familie,pentru că violenţa soţului a făcut-o să plece de-acasă. Femeile găsesc aici un refugiu sigur,sunt înconjurate cu dragoste şi credinţă şi sunt ajutate să ia viaţa de la capăt.

Deşi,teoretic,perioada de primire este de un an,dacă în acest răstimp nu îşi rezolvă problemele,nu sunt obligate să plece.

Femeile pot face cursuri de calificare,sunt susţinute să-şi termine şcoala. Părintele ar vrea să facă un atelier de broderie. Aşa ar mai câştiga nişte bani ca să plătească cheltuielile aşezământului.

Multă muncă,timp puţin

Preotul Valentin face de toate:este şi administrator,şi şofer,şi la slujbă,în biserică. Dimineaţa duce copiii la şcoală ori la grădiniţă. E foarte bucuros că un om cu suflet mare le-a dăruit o maşină,iar micuţii nu mai trebuie să meargă pe jos sau,dacă e vreo urgenţă,cum s-a mai întâmplat,are cum să ajungă la spitalul din Giurgiu la ora 1 noaptea.

„Ar fi bine dacă am avea un microbuz. N-aş vrea ca aceşti copii să crească fără să vadă lumea de dincolo de porţi. Aş vrea să-i duc la teatru,la mănăstiri,să vadă Dunărea...”De mare ajutor îi este soţia,Veronica.

Este asistent medical şi acum e ocupată cu campania de vaccinare. Mamele îşi împart şi ele treburile:unele gătesc,altele fac curat,merg la câmp sau trebăluiesc prin curte. După amiaza,toată lumea face lecţii.

În prezent,aşezământul găzduieşte 11 femei şi 20 de copii. Părintele Valentin e mândru de toţi:„Avem copii buni,care,deşi au suferit,muncesc şi vor să înveţe. Mă bucur dacă îşi rezolvă problemele şi pleacă în sânul familiei,dar când pleacă,iau cu ei o bucăţică din sufletul meu”.Unul dintre copii,având înclinaţii spre cele bisericeşti,a fost ajutat de părintele Valentin să intre la Seminarul de Teologie de la Giurgiu.

Dacă vrei şi tu să ajuţi,sună-l pe părintele Valentin (0762.656.077,0720.906.635). Orice donaţie,cât de mică,e binevenită.

"Dumnezeu este proprietarul"

Părintele Valentin crede în bunătatea şi în generozitatea oamenilor. Tot ce au făcut aici s-a realizat prin donaţii şi cu ajutorul Episcopiei Giurgiu.

„Noi suntem doar administratori pe acest pământ,nu suntem proprietari. Oamenii cred că deţin ceva,or lucrurile stau tocmai invers:Dumnezeu este proprietarul,iar noi – administratori. Dumnezeu ne-a dat. Unora le dă mai mult,ca şi ei să dea la rândul lor,să ajute. Fondurile noastre sunt doar din donaţii. Când ne-a fost mai greu,am primit ajutor de undeva,copiii n-au răbdat de foame.”