Ce exerciţii fizice poţi face în timpul sarcinii

1 61447 original jpg jpeg

Chiar dacă te pregăteşti pentru una dintre cele mai grele meserii din lume şi anume cea de mamă, asta nu înseamnă că trebuie să devii sedentară. Iată ce exerciţii fizice poţi face în timpul sarcinii, pentru a te menţine în formă.

Exerciţii fizice în timpul sarcinii. Genoflexiuni

Stai dreaptă,cu o mână sprijinită de spătarul unui scaun înalt,picioarele depărtate şi uşor flexate,la 45 de grade. Lasă-te în jos cât poţi de mult,cu spatele drept. Ridică-te şi repetă de cel puţin 20 de ori,în 2-3 reprize de exerciţii. Aceste exerciţii îţi vor îmbunătăţi echilibrul şi-ţi vor tonifia muşchii fundului şi ai picioarelor.

dcaf3b1eea32a771b958f92d38a99215 jpg jpeg

Exerciţii fizice în timpul sarcinii. Ridicări de picioare

Pune o pernă sub burtică şi aşază-te pe laterală,cu o mână sub cap,iar cu cealaltă sprijinită de capătul pernei. Îndoaie piciorul de pe podea,în timp ce pe celălalt îl ridici la 90 de grade cu vârful întins în interior. Ridică piciorul de cel puţin 20 de ori,după care întinde-te pe cealaltă parte şi fă exerciţiul cu celălalt picior. Acest exerciţiu întăreşte musculatura picioarelor.

f597532ce58d0553903ed1c12ac9c21b jpg jpeg

Exerciţii fizice în timpul sarcinii. Flotări

Sunt diferite de cele clasice,doar din dorinţa de a-l proteja pe cel mic. Sprijină-te pe antebraţe. Ridică-te pe vârfuri,în aşa fel încât corpul tău să formeze o linie dreaptă. Stai în această poziţie 5 secunde,după care lasă genunchii în jos. Repetă de cel puţin 20 de ori. Acest exerciţiutonifiază muşchii spatelui şi ai mâinilor.

6fc6675031d7827951530e0a4020c43c jpg jpeg

Credit foto fitpregnancy.com



Recente

portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg