Ce sfânt te protejează la serviciu

1 55057 original jpg jpeg

Atunci când ieşi din casă, ai obiceiul să-ţi faci cruce şi să spui „Doamne ajută!“, dar ştii cine te protejează odată ce ai ajuns la locul de muncă?

Apostolul  Toma,apărătorul constructorilor

În timp ce Apostolul Toma propovăduia creştinismul,regele Gandofor din India l-a rugat să-i construiască un palat. Sfântul a acceptat,dar banii i-a împărţit săracilor. Aflând regele acest lucru,i-a cerut socoteală Apostolului şi l-a osândit la moarte,deşi el s-a apărat spunând că palatul a fost construit în ceruri. Noaptea,fratele regelui a visat palatul,dovedindu-i nevinovăţia. Astfel a ajuns Apostolul Toma să aibă grijă de cei care lucrează în construcţii.

Sfântul  Gheorghe veghează asupra militarilor

Sfântul Gheorghe a fost unul dintre soldaţii din neînvinsa armată a regelui Diocleţian. Sătul de atrocităţile comise pe câmpul de luptă,Sfântul s-a căit şi s-a îndreptat spre cele sfinte. Din acest motiv,Forţele Terestre ale Armatei Române l-au ales drept protector.

Pe marinari îi fereşte Maica Domnului

În nicio altă zi Fecioara Maria nu este mai slăvită decât în data de 15 august,când marinarii îi mulţumesc pentru vigilenţa cu care îi păzeşte zi de zi. Se spune că în timp ce Maica Domnului călătorea pe mare,o furtună puternică s-a stârnit şi a dus corabia până la muntele Athos,unde a fost întâmpinată de  oameni aflaţi sub puterea demonilor. Ea le-a povestit tuturor despre naşterea lui Iisus Hristos şi despre toate minunile săvârşite de acesta,iar oamenii s-au lepădat de rele. Atunci marea s-a liniştit,iar Fecioara Maria şi-a putut termina călătoria.

Ştiai că......cea mai mică Biblie din lume se găseşte în Marea Britanie şi are 4,5 cm lungime,3,2 cm lăţime şi doar 2 cm grosime? Cartea sfântă miniaturală are 878 de pagini şi poate fi citită cu ajutorul unei lupe.



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg