Cele 7 păcate capitale. Care sunt obstacolele din calea mântuirii

cele 7 păcate capitale jpeg

Se spune că mântuirea sufletului este cea mai importantă pentru un creştin, însă drumul până la puritatea absolută este de cele mai multe ori plin de obstacole, ispite şi neputinţe. Iată care sunt cele 7 păcate capitale.

Conform dogmelor bisericeşti,omul vine pe lume încărcat cu păcatul strămoşesc,şi,la rândul său,săvârşeşte păcate pe tot parcursul vieţii,prin natura firii sale. Însă nu acestea sunt cele mai grave,ci păcatul pe care îl înfăptuieşte cu bună ştiinţă. Sunt considerate capitale 7 păcate,cele care îngreunează cel mai mult calea credinţei şi apropierea de Dumnezeu.

1. Cele 7 păcate capitale - Mândria

Omul care se preţuieşte mai mult pe sine decât ar trebui cade cu uşurinţă în păcatul mândriei. Nu poate iubi cu inima curată,crezându-se vrednic de lauda celorlalţi,indiferent de faptele sale. Dumnezeu îi ajută doar pe cei smeriţi şi cu sufletul curat. Însuşi diavolul a fost izgonit din Rai din cauza mândriei,de aceea aceasta este considerată de Biserică un păcat capital.

2. Iubirea de arginţi

Orice preot le explică credincioşilor că setea după lucrurile materiale împietreşte inima omului,făcându-l nepăsător,zgârcit şi crud faţă de suferinţele altora. Aşa cum Dumnezeu poate da din belşug,tot aşa poate şi lua,iar omul nu trebuie să cadă în ispita goanei după bani,care îl conduce doar către pierzanie.

3. Cele 7 păcate capitale - Desfrânarea

Un alt păcatcapital,condamnat de Biserică,este desfrânarea sau venerarea plăcerilor trupului. Trupul omenesc este considerat „templul Duhului Sfânt“ iar necinstirea lui atrage după sine egoismul,înstrăinarea şi dezumanizarea. Preoţii îndeamnă ca acestă patimă să fie lecuită prin post şi rugăciune,care ajută la înfrânarea inimii şi a dorinţelor necuviincioase.

4. Invidia

Se spune că invidia naşte în inimă lipsa de iubire,căci nu poate avea nimic în comun cu dragostea. Atunci când omul pofteşte la un bun al aproapelui său,ajungând chiar să îi dorească răul,se îndepărtează de Dumnezeu. „Să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi“,îi îndeamnă Biserica tot timpul pe credincioşi,iar invidia sau părerea de rău pentru fericirea altuia este cu atât mai periculoasă cu cât din ea iau naştere o serie de alte păcate,precum ura aproapelui,clevetirea,ocara,înşelăciunea şi chiar uciderea. Invidiosul se distruge atât pe sine,lăsându-se devorat de viermele invidiei,cât şi pe celălalt,căruia îi provoacă o stare de tulburare ştiind că cineva îţi doreşte ceea ce este al lui.

5. Cele 7 păcate capitale - Lăcomia

Bolile sufleteşti sunt considerate de Dumnezeu mai importante decât cele trupeşti,iar vindecarea lor e mai anevoioasă. Lăcomia îl face pe om avar,în permanenţă nemulţumit cu ceea ce are. Ea îndeamnă către nedreptate,pentru a obţine cât mai multe caştiguri şi conduce către căi necinstite. Mai mult,lăcomia sufocă mila,cea care ajută la mântuirea sufletului. Omul lacom dispreţuieşte de fapt lumea,urându-i pe cei săraci care îi cer ajutorul şi râvnind la avuţii nemeritate.

6. Mânia

Se consideră că mânia este o consecinţă a inimii mândre. Cel mânios va ţine minte răul,iar în loc să aleagă iertareasemenilor,îşi încarcă conştiinţa cu ură şi gânduri de răzbunare. Preoţii îi îndeamnă pe cei cuprinşi deseori de mânie să meargă la spovedanie,să postească şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Revolta sufletească i-a fost oferită omului pentru a se împotrivi răului şi a lupta împotriva păcatului,şi nu pentru a fi îndreptată împotriva aproapelui său. Preoţii mai spun şi că,dând prea multă hrană şi odihnă trupului,îi furnizăm energia care alimentează agresivitatea,aşa că o viaţa cumpătată poate să ferească omul de acest păcat.

7. Cele 7 păcate capitale - Lenea

Cel din urmă păcat capital este lenea sau trândăvia. Cel leneş profită de cei din jur şi nu apreciază eforturile altora. Lenea se poate tămădui doar prin ascultate şi muncă,pentru că lui Dumnezeu nu îi plac cei risipitori. Leneşul nesocoteşte darurile primite,lăsându-le nefolosite. Talentul său rămâne necultivat şi poate cădea cu uşurinţă în alte patimi precum cârtirea,nemulţumirea,cearta şi furtul,pentru că este gata să mintă şi să înşele pentru a îşi câştiga existenţa.

Ştiai că…

…după învăţătura Bisericii noastre,păcatul s-a născut o dată cu neascultarea lui Adam,care a mâncat din pomul oprit,cel al cunoaşterii binelui şi răului? Păcatul acesta a trecut la toţi oamenii şi astfel a intrat în lume. Numai prin Taina Sfântului Botez se poate ajunge în împărăţia lui Dumnezeu şi şterge păcatul strămoşesc.



Recente

relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg