Cristalele care salvează căsnicia

1 79501 original jpg jpeg

Purtate ca accesorii ce înobilează ţinuta, pietrele preţioase şi semipreţioase înmagazinează energii puternice. Aduc noroc în dragoste şi reaprind flacăra în cuplu. Ajută purtătorul să intre din nou în graţiile sexului opus, aduc echilibru, stabilitate şi pasiune.

Cuarţul roz, piatra împăcării

Cunoscut şi sub numele de piatra iubirii necondiţionate, cuarţul roz este pe cât de delicat, pe atât de puternic în dragoste. Emite vibraţii de iubire veşnică, veselie, empatie şi apropiere sufletească. Simbolizează un nou început în dragoste, aducând fidelitate şi stabilitate. În mitologia greacă, cuarţul era considerat piatra iubirii şi împăcării. Conform legendei, zeiţa Afrodita, în efortul de a-l salva pe iubitul ei Adonis – rănit de Ares, zeul războiului – s-a înţepat în spinii unui tufiş. Sângele celor doi îndrăgostiţi a căzut pe o piatră albă şi a colorat-o, transformând-o într-un cuarţ roz. Se spune că acest cristal atrage persoanele bune în preajma celor echilibraţi din punct de vedere emoţional şi plini de iubire necondiţionată.

Piatra lunii protejează familia

Delicată şi fină, piatra lunii este un talisman norocos pentru cei care îşi doresc să îşi păstreze iubirea toată viaţa. Era purtată în vechime de femeile din ţările arabe. Se considera că cristalul de un alb lăptos se încarcă de la lumina lunii şi că veghează asupra îndrăgostiţilor, aducându-le bunăstare şi mulţi copii. De asemenea, este un simbol al prieteniei şi al sincerităţii.

Acvamarinul redă armonia în cuplu

Se spune că certurile şi nefericirea în cuplu pot fi înlăturate cu ajutorul acvamarinului. În nuanţe variate de albastru-verzui, piatra ajută comunicarea cu partenerul şi alungă energiile negative. Ajută la limpezirea gândurilor şi aduce rezolvări la neînţelegerile care se ivesc. Poart-o ori de câte ori te simţi tensionată sau când te-ai certat cu cel de lângă tine. Ţine minte că piatra te va ajuta doar dacă, în adâncul sufletului tău, îţi pare rău atunci când greşeşti şi îţi recunoşti vina!

Opalul, unealta seducţiei

În nuanţe strălucitoare, schimbătoare, cu tonuri care dau o aură de mister, opalul ajută relaţiile de cuplu şi în căsnicia. Dacă nu eşti sigură pe tine cu privire la modul în care arăţi sau pur şi simplu îţi doreşti să fii mai apreciată de către iubitul tău, poartă opal. Îţi va întări încrederea în forţele proprii, te va ajuta să scapi de inhibiţii şi să fii mai îndrăzneaţă. Arată-i partenerului ceea ce simţi şi nu te mai gândi la faptul că ar putea să te judece. 

Agatul restabileşte comunicarea

Pentru o căsnicie armonioasă, poartă accesorii cu agat sau decorează-ţi locuinţa cu agat-dantelă brut. Îl găseşti în diverse nuanţe, de la roz la albastru sau verde. Se spune că absoarbe energiile negative şi că aduce înţelegere şi ataşament în cuplu. Purtat când relaţia e în cumpănă, agatul restabileşte legătura dintre parteneri, încurajează stabilitatea şi încrederea în cel drag. De asemenea, este un cadou perfect pentru o tânără care urmează să se căsătorească.

Rubinul aprinde pasiunea

De un roşu sângeriu, rubinul simbolizează pasiunea. Cristalul are puteri nebănuite, mai ales când vine vorba de reaprinderea dorinţei în cuplu. Dacă simţi că partenerul tău nu mai este la fel de atras de tine sau că, în timp, focul iubirii se stinge, poartă rubin la gât ori de câte ori vrei să seduci. Vibraţia talismanului vă va apropia din nou.

Diamantul, semn de legământ

Simbol al rafinamentului şi al opulenţei, diamantul are puteri miraculoase când vine vorba de dragoste. Dăruit în timpul logodnei ca semn de legământ, poartă noroc femeilor fidele, care îşi doresc să îşi întemeieze o familie. În plan spiritual, diamantul accentuează strălucirea interioară a persoanei îndrăgostite.

Ştiai că...

...pentru a te bucura din plin de energia pietrelor semipreţioase, e bine să le porţi pe deget, sub formă de inel sau la gât, mai precis în adâncitura de la baza gâtului?

…fiecare piatră semipreţioasă corespunde unuia sau mai multor semne zodiacale?

…pietrele acumulează energiile negative, de aceea ele trebuie curăţate permanent? La anumite intervale, trebuie spălate cu apă rece şi puse într-un vas de lut umplut cu sare grunjoasă, în care trebuie lăsate câteva zile – corespunzătoare cifrei din calendar care indică ziua ta de naştere.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg