Cum să-ţi îmbunătăţeşti încrederea în sine

1 52647 original jpg jpeg

Cu toţii am avut momente în viaţă în care încrederea în sine şi optimismul au scăzut la cote alarmante.Dar, pentru majoritatea dintre noi, aceste sincope sunt de scurtă durată.

Cauzele care te afectează

Există mai multe cauze care pot să scadă  încrederea în sine:  temperamentul fiecăruia dintre noi,experienţele personale şi relaţiile cu ceilalţi au un impact important în gradul de încredere pe care o avem în noi pe parcursul vieţii.

Experienţele negative din timpul copilăriei sunt cele care ne afectează de cele mai multe ori. În primii ani de viaţă se formează personalitatea şi eul,iar şocurile negative pot imprima în inconştient sentimentul că nu ai valoare,că nu contezi,că nu ai calităţi.

De asemenea,şi mai târziu la maturitate,se pot întâmpla lucruri care să-ţi zguduie cele mai puternice credinţe atât de tare,încât să ducă în timp,aproape pe nesimţite,la scăderea nivelului de încredere în sine.

Abuzurile repetate,de natură sexuală,emoţională şi fizică,sentimentul că ai fost neglijat în copilărie,incapacitatea de a împlini cerinţele părinţilor,frustrările sociale,presiunea normelor sociale cu care nu te identifici,presiunea excesivă la locul de muncă,boala,şomajul sau respingerile repetate,izolarea socială şi singurătatea,toate pot conduce la scăderea abruptă a încrederii în tine.Dar nu trebuie să dezarmezi! Poţi lua măsuri care să ajute.

1. Nu te compara cu ceilalţi

Fiecare dintre noi are anumite calităţi şi un drum personal care este cu mult mai important decât drumul din curtea vecinului. Sigur că poţi să ai ţeluri la care să visezi,dar acestea trebuie să aibă legătură cu abilităţile tale şi să fie tangibile. Degeaba vrei să alergi 100 de metri în 10 secunde dacă nu te-ai antrenat mulţi ani la rând şi dacă nu ai calităţile necesare pentru asta.

2. Nu te subestima

Nu pleca de la premisa că nu poţi,analizează cu atenţie care este nivelul pe care îl ai,valoarea ta într-un anumit domeniu şi acceptă provocările care ţi se potrivesc. De cele mai multe ori în viaţă ne confruntăm voit-şi greşit-cu probleme cărora nu le putem face faţă.

3. Fă-ţi un obicei din a gândi şi a vorbi pozitiv despre tine

Dacă tot timpul îţi repeţi că eşti slab pregătit,că nu ştii nimic,că nu contezi,vei sădi în sufletul tău teama de eşec şi neîncrederea. Poate că la început va fi mai greu,dar,cu timpul,vorbind despre aspectele care îţi plac la tine,vei descoperi din ce în ce mai multe lucruri frumoase şi vei începe să-ţi înţelegi şi să-ţi accepţi adevărata valoare. 

Există o vorbă românească foarte potrivită,„culegi ceea ce semeni”,şi într-adevăr ai ocazia să faci acest lucru la nivel mental,să semeni încredere şi să culegi reuşite.

simeon stalpnicul png

4. Înconjoară-te de oameni optimişti

Există multe tipuri de oameni care ne înconjoară şi cu care intrăm în contact. Ţine de tine să-i alegi pe cei care îţi fac bine,care nu sunt toxici şi care nu te secătuiesc de energie. Un coleg charismatic şi mereu pus pe glume poate fi o soluţie pentru zilele mai sumbre de la muncă,cele câteva prietene care îţi sunt foarte dragi şi cu care te distrezi pe cinste pot fi o variantă perfectă de petrecere a timpului liber. Dacă eşti mai retrasă,poate ai o confidentă cu ajutorul căreia să poţi să-ţi mai încarci din când în când bateriile.

5. Nu lăsa pe nimeni să te trateze fără respect

Atunci când laşi oamenii să te trateze fără respect,la un nivel mult mai profund,înseamnă că tu nu te tratezi cu respect şi că te devalorizezi în propriii ochi. Este esenţial să impui respectul celorlalţi şi să nu-i laşi să te calce în picioare. Dacă ai un şef care te ia tot timpul peste picior de faţă cu ceilalţi pentru că te-a prins odată nepregătită la job,ai grijă să nu mai greşeşti,iar la următoarea încercare de a te face de râs să ai argumente în faţa acuzelor lui. Păstrează-ţi calmul şi luptă cu argumente pentru statutul tău,arată-i că ştii meserie,şi data viitoare va şti că eşti pregătită.

6. Implică-te în activităţi care-ţi plac

Activităţile plăcute îţi vor da energie şi îţi vor consolida încrederea în sine. Toate acestea scad nivelul de stres şi reduc anxietatea. Dar reţine:în cazul în care stările depresive,temerile şi fricile persistă,nu e nicio ruşine,ba chiar o dovadă că te apreciezi,să ceri ajutor de specialitate.

Dacă ai nevoie de un sfat,trimite întrebarea ta pe adresacojocaru_glad_alexandru@yahoo.com sau sună la 0724.539.589



Recente

maria mica jpg
shutterstock 2311427679 jpg
shutterstock 2440215025 jpg
shutterstock 2258495099 jpg
shutterstock 1282948723 jpg
5 semne ca mananci pe fond emotional  Sursa foto shutterstock 2466825517 jpg
Test gaseste trifoiul cu patru foi  Sursa foto Betway jpg
Cum sa citesti oamenii ca un profesionist  Sursa foto shutterstock 2441351465 jpg
7 motive ciudate pentru care milenialii sunt predispusi la boli mintale  Sursa foto shutterstock 2381348949 jpg
Ce spune forma fruntii despre tine  Sursa foto shutterstock 2369632163 jpg
test de personalitate jpg
lux jpg
anxietate jpg
Cum reactionezi corect când esti jignit  Sursa foto shutterstock 2426984583 jpg
Rugaciuni Sfantul Pantelimon  Sursa foto third 3910986 1280 jpg
medic incepator jpg
bnb@clikpentrufemei ro (1) jpg
Alege un desert preferat si afla cum esti perceput  Sursa foto shutterstock 1013046382 jpg
O femeie care pleaca in concediu  jpg
Culoarea preferata  Sursa foto shutterstock 2360547709 jpg