De ce ne facem cruce?

La vreme de necaz sau de bucurie, creştinii îşi fac semnul crucii ca dovadă a credinţei şi iubirii lor faţă de Dumnezeu. Cu toate acestea, nu toţi cunosc semnificaţia gestului. Aşadar, de ce ne închinăm?

De la naştere şi până părăsim lumea materială,drumul ne este presărat cu ceea ce ne place să numim „momente cruciale”. Gândul ne poartă atunci spre rugăciune,spre umilinţă şi se încheie cu un gest firesc,intrat parcă în memoria noastră odată cu Taina botezului.

Ne facem cruce şi repetăm simbolic câteva cuvinte simple:„În numele Tatălui,al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Este primul gest creştinesc pe care îl învăţăm,chiar înainte de a putea rosti cuvintele primei rugăciuni. Altarul lui Hristos

Semnul crucii este considerat o esenţă a credinţei creştine. Prin închinare,invocăm Sfânta Treime (Tatăl,Fiul şi Sfântul Duh) şi ne amintim de crucea pe care Iisus a suferit şi s-a înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră.

„Pentru creştini,semnul crucii este o veritabilă mărturisire de credinţă. De ce tocmai în această formă? Pentru că este altarul pe care s-a jertfit Hristos”,ne spune părintele Ion Ciucă,preot în parohia Roşu. În zilele noastre,când suntem mult prea ademeniţi de realitatea materială şi mereu grăbiţi,obosiţi să facem atâtea lucruri într-un timp prea scurt,ştim din ce în ce mai puţine despre semnificaţia sfintei cruci.

Cărţile sfinte ne povăţuiesc să ne facem semnul crucii pentru binecuvântarea mâncării şi a apei,când plecăm la drum,înainte de culcare şi la trezire,afirmând astfel permanent legătura noastră cu Dumnezeu Tatăl şi Fiul. De aceea,nu trebuie făcut mecanic şi nici formal,ca o parte neimportantă a unui ritual oarecare.

Semnul crucii făcut pe frunte este unul dintre riturile cele mai vechi ale creştinătăţii. Îl întâlnim mai întâi în ritualul botezului. De la începutul secolului al III-lea,la Roma,însemnarea cu sfânta cruce constituia primul rit de iniţiere.

Era privită ca un semn sfânt al apartenenţei la Hristos. Fiecare creştin era dator să-l păstreze cu evlavie. Sfântul Ciprian îi încuraja pe martiri,zicându-le:„Fruntea ta să fie întărită,pentru ca pecetea lui Dumnezeu de pe ea să rămână întreagă”.

Prima oficializare a modului în care se face semnul crucii a avut loc în jurul anului 400. De atunci,închinarea începe de la frunte,cu degetul mare,cel arătător şi mijlociul adunate împreună ca simbol al Sfintei Treimi,rostind „În numele Tatălui...”,continuă cu atingerea umărului drept,rostind „al Sfântului”,apoi a umărului stâng,când spui „Duh” şi la final,„Amin”.

În credinţa populară,semnul crucii are puterea de a alunga diavolul şi toate relele. Strigoii,farmecele,gândurile rele,toate pot fi alungate prin semnul crucii.

Fiind un mijloc puternic de îndepărtare a demonilor,obiceiul de a-l face peste lucruri a fost,de la început,la fel de familiar pentru creştini ca şi cel de a se închina ei înşişi.

Un istoric antic povestea că o creştină făcea cruce peste aşternut înainte de a se culca,după cum ne arăta în scrierile sale că semnul crucii era făcut peste majoritatea obiectelor de care se serveau proaspeţii convertiţi la creştinism.

Rugăciunea Sfintei Cruci

„Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,îndepărtează de la mine orice armă. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,revarsă asupra mea tot binele. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,îndepărtează de la mine tot răul. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,fă să ajung pe calea mântuirii. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,îndepărtează de la mine frica morţii. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,păzeşte-mă de orice vătămare trupească. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,fii întreaga mea nădejde. Doamne Atotputernic,fă-mă să te ador. Sfântă Cruce a lui Iisus Hristos,fă ca duhul rău să fugă de la mine,în vecii vecilor. Amin.”