Exerciţii pentru îndepărtarea grăsimii de pe spate

1 67146 original jpg jpeg

Majoritatea femeilor ar dori să elimine grăsimea din diferite zone ale corpului, şi ştim că există câteva exerciţii care pot arde caloriile şi pot remodela frumos trupul. Fie că te concentrezi pe zona abdomenului, picioarelor, uiţi că şi zona din spate este la fel de importantă.

Aceste mici rulouri de grăsime de pe partea din spate devin o problemă atunci când vine vorba de a ne pune sutienul sau un costum de baie,sau chiar şi o rochie mai strâmtă. Această grăsime acumulată necesită mult efort,compromis şi disciplină pentru a scăpa de ea. Dacă vrei să te concentrezi pe pierderea de grăsimedin acea zonă a corpului,trebuie să practici următoarele exerciţii,unele dintre cele mai bune.

Iată ce exerciţii sunt benefice pentru arderea grăsimilor de pe spate:Poziţia 1

Întinde-te pe o saltea de yoga,cu faţa în jos. Întinde braţele deasupra capului sau din spate,ridică-le încet,fără a mişca picioarele. Revii la poziţia iniţială. Faci două seturi de câte 10 repetări.

Poziţia 2

În timp ce stai pe aceaşi poziţie,pune mâinele pe gât şi ridică trunchiul. Revii la poziţia iniţială. Faci două seturi de câte 15 repetări.

Poziţia 3

Faci acelaşi exerciţiu ca la 2,doar că acum duci mâinile la tâmplă,şi faci arcuire la stânga,apoi la dreapta,în timp ce păstrezi corpul drept.

Poziţia  4

Acum stai în patru labe sau poziţia de masă. Relaxează coloana vertebrală,arcuieşte-te cât de mult poţi în sus,apoi împinge de spate în jos,până aproape ajungi cu abdomenul la sol. Ridică şi coboară de 5 ori,apoi odihneşte-te.

Înotul

Înotul este un sport care ajută nu numai spatele,ci relaxează întregul corp. Acest exerciţiu este perfect pentru a elimina grăsimea de pe spate şi s-o consolidezi,în acelaşi timp.

 Antrenament cu greutăţi  

Un plan bun pentru arderea grăsimilor ar trebui să incluzi întotdeauna ridicarea de greutăţi. Acestea lucrează masa musculară,în timp ce activează metabolismul,care facilitează arderea grăsimilor. Tot ce trebuie să faci este să incluzi un pic de greutatela fiecare două zile.Nu ai nevoie de o cantitate excesiva. Câteva kilograme sunt suficiente.

Recomandări pentru rezultate mai bune

Ştim că arderea grăsimilor este o sarcină uşoară,care se face numai cu disciplină şi mult efort. Tot ce trebuie să faci este să te concentrezi mai mult pe zona pe care vrei să o subţiezi,mai ales cea de pe spate,pentru că este mai dificil. Cu toate acestea,dacă urmezi fiecare exerciţiu şi le faci în mod constant,poţi obţine rezultate benefice foarte repede.

Este important ca în acest timp să urmezi şi un regim alimentar echilibrat,în scopul de a slăbi. Ar trebui să eviţi grăsimile,alimentele prăjite,cele ambalate,produsele zaharoase.

Consumă alimente sănătoase,cum sunt fructele,legumele,ceaiul verde,apă,alimente bogate în fibre şi proteine.

Poţi completa aceste exerciţii cu un masaj blând,puţin câte puţin,pentru a scăpa de grăsimea de pe spate.

La fel de important este şi felul în care stăm. Trebuie să păstrăm o postură verticală pentru a preveni acumularea de grăsime. 



Recente

Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg