Întâmpinarea Domnului: ziua când se împlinesc profeţiile

1 73084 original jpg jpeg

Una dintre cele mai vechi sărbători creştine, Întâmpinarea Domnului aminteşte pe 2 februarie de momentul în care Maica Domnului îl aduce pe pruncul Iisus la Templul Ierusalimului, la 40 de zile de la naşterea Lui.

Sărbătoarea Mântuitorului, pentru ortodocşi

Pentru credincioşii ortodocşi, la marele praznic Întâmpinarea Domnului se pune accentul asupra Pruncului Sfânt, de aceea aceasta este mai degrabă o sărbătoare a Mântuitorului. Pentru a împlini legea prin care cel dintâi născut trebuia închinat lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, israelienii îşi aduceau pruncii în biserică şi-i răscumpărau cu 5 sicli pe care-i lăsau slujitorilor Bisericii. Astfel, Fecioara Maria şi Iosif l-au adus pe Hristos la Templu în a 40-a zi de la naştere.

Maica Sfântă a îngenuncheat şi a înălţat către Domnul pe Iisus zicând: „Părinte Preaveşnic, acesta este Fiul Tău, pe care L-ai trimis să se întrupeze dintru Mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primeşte Cuvântul Tău Cel Întrupat dintru mine, primeşte de la mine pe Fiul Tău, pe care Ţi-L aduc, ca prin Trupul şi Sângele Lui, primit de Ia Mine, să răscumpere neamul omenesc“ („Acatistul Întâmpinării Domnului“).

Romano-catolicii o celebrează pe Maica Domnului

Spre deosebire de ortodocşi, romano-catolicii aşază pe primul plan persoana Maicii Domnului venită la Templu pentru a se curăţi, aşa cum cere Vechea Lege: „Dacă femeia va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi 7 zile. (…) Iar în ziua a 8-a se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă 33 de zile şi să se curăţe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă şi la locaşul sfânt să nu meargă. (…)“ („Leviticul“,12,2-6). Fiind fără de prihană, Fecioara Maria vine totuşi să ceară să fie din nou în curăţie, cu smerenie, aducând jertfă asemenea celor săraci, două turturele şi doi porumbei.

Momentul împlinirii profeţiilor

Iosif şi Fecioara Maria sunt întâmpinaţi la Templu de dreptul părinte Simeon, unul dintre traducătorii din ebraică în greacă a Pentateuhului, primele 5 cărţi ale Vechiului Testament.

Dumnezeu îi promisese că nu va muri până ce nu-l va vedea pe Mesia cel mult aşteptat, născut din Fecioară, drept povaţă pentru înlocuirea cuvântului „fecioară“ cu „femeie“ într-un pasaj din Pentateuh: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu“. Aşadar, luându-L în braţele sale pe Iisus, Simeon cel îngreunat de povara anilor a rugat pe Dumnezeu să-l elibereze, căci a văzut cum s-au împlinit profeţiile. Se spune că în aceeaşi zi a trecut la Domnul pentru a vesti şi celor adormiţi că Fiul Domnului s-a întrupat pentru a se jerfi pentru păcatele oamenilor.

Prorociţa Ana întâmpină pe Pruncul Sfânt

O altă persoană vrednică să-L întâmpine de Pruncul Iisus a fost prorociţa Ana. Este reprezentată în icoanele care înfăţişează momentul aducerii lui Hristos la Templu. În mână, ea poartă un pergament pe care stă scris:„Acest prunc a adus Cerul şi Pământul“.

Înainte de ziua în care a fost primit Iisus la Templu, Ana,o văduvă de 84 de ani, şi-a petrecut zile şi nopţi în preajma lăcaşului sfânt, rugându-se şi ţinând post. A ieşit în calea Fecioarei Maria şi a lui Iosif,lăudând pe Dumnezeu şi vestind cu bucurie tuturor celor din jur că s-a născut Mântuitorul.

Cel mai vechi praznic creştin

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului se numără printre primele praznice creştine care au fost generalizate după petrecerea unor minuni. În anul 528, în vremea împăratului roman Iustinian, au avut loc cutremure şi epidemii care au încetat în mod miraculos după ce au fost făcute slujbe speciale în preajma sărbătorii Întâmpinarea Domnului.

Tot Împăratul Iustinian a stabilit ca pe 2 februarie să aibă loc celebrarea, şi nu pe 14 februarie, cum se obişnuia, deoarece în acea zi se împlineau 40 de zile de la naşterea lui Hristos. De asemenea,lumânările au luat locul făcliilor care se aprindeau până atunci, motiv pentru care praznicul poartă şi denumirea de Sărbătoarea luminilor.

Ştiai că...

...în popor se păstrează Ziua Martinului cel Mare? Primele 3 zile ale lunii februarie sunt dedicate ursului, prin Martinii de Iarnă.

...copiii erau unşi cu grăsime de fiară sălbatică, în Ziua Ursului? Era un obicei prin care se spera că forţa animalului va fi transferată celor mici.

...dacă pe 2 februarie este soare, iar ursul, ieşind din hibernat, îşi vede umbra şi se întoarce în bârlog, iarna va mai continua o lună şi jumătate?



Recente

find the third cat jpg
shutterstock 1310620391 jpg
femeie care picteaza jpg
shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 2269877129 jpg
shutterstock 2377547251 jpg
roblox jpg
caine test iluzie jpg
shutterstock 1917555536 jpg
shutterstock 2409568293 jpg
shutterstock 1917189239 jpg
shutterstock 647849362 jpg
shutterstock 1095270347 jpg
shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg
shutterstock 1292534521 jpg
shutterstock 551342416 jpg
shutterstock 1010662003 jpg