La Bisericuţa Copiilor se naşte speranţa
Toată lumea îl ştie drept preotul de la Bisericuţa Copiilor. Părintele Mihai Milea este de mai bine de 20 de ani omul care ajută copiii, femeile nevoiaşe şi bătrânii să treacă peste lipsurile de zi cu zi.
L-am întâlnit într-o după-amiază de sâmbătă,între două drumuri,chiar la cantina socială pe care o conduce. Exact cum mi-l imaginam:un om blând,cu o privire caldă şi cu un zâmbet larg pe chip,mereu gata să te ajute. Dar de unde această putere de viaţă a părintelui?
„Trăiesc prin Fundaţia Sfântul Sava”,spune părintele. Iar fundaţia înseamnă un cămin pentru bătrâni,o şcoală de arte şi meserii,un adăpost pentru femei... „Chiar şi o Bisericuţă a Copiilor!”,m-am grăbit să-i reamintesc,curioasă să aflu cum s-a născut acest locaş.Biserică în memoria copiilor nenăscuţi
„În 1991,când am hotărât să mă dedic proiectelor sociale,am pus piatra de temelie la Bisericuţa Copiilor,o casă a Domnului pentru tineri”,mărturiseşte părintele.
Aflu,plăcut surprinsă,că locaşul de cult a primit acest nume fiindcă a fost ridicat în memoria tinerilor care şi-au pierdut viaţa la Revoluţie,cât şi în cea a copiilor din toată lumea care nu au apucat să se nască.
Cât despre banii pentru demararea lucrărilor,cea mai mare parte a fost strânsă chiar de la elevii din oraş. Şi aşa s-a ridicat,mică şi primitoare,Bisericuţa Copiilor,care funcţionează la demisolul Catedralei Sf. Sava. Împodobită cu icoane pictate de tineri care activează la fundaţie,este deschisă în fiecare zi,iar slujbele se ţin seară de seară.
La slujbele de la bisericuţă vin,bineînţeles,şi copiii de care părintele Milea se îngrijeşte zi de zi,cu o dragoste de tată. Fac această comparaţie pentru că are grijă ca aceşti orfani să nu se simtă singuri pe lume:„Am înfiinţat şi o cantină socială,şi o şcoală de arte şi meserii,să le fie bine”. La şcoală,fetele învaţă croitoria,iar băieţii,tâmplăria,„meserii care le vor fi de folos şi altor oameni care primesc ajutor de la fundaţie”.
Printre ei,şi 30 de vârstnici care,acum,nu-şi mai trăiesc bătrâneţea în singurătate,ci la un cămin amenajat în satul Câmpeni,lângă Buzău. Prilej pentru părinte să-mi spună că toate proiectele supravieţuiesc cu bani din donaţii. Şi să-mi insufle una dintre credinţele lui:„Nimic nu se face fără a-i mulţumi lui Dumnezeu”.
Cu trudă şi pasiune,tot înainte!
Tot cu bani din donaţii,cu trudă şi cu multă pasiune,s-au conturat şi au prins viaţă alte două proiecte de suflet ale părintelui:două campusuri unde copiii fără posibilităţi materiale merg să se recreeze.
„M-amgândit că mulţi copii tânjesc după o vacanţă pe timpul verii,să se bucure de o oază de linişte,să lege prietenii”,mărturiseşte,cu o voce gâtuită de emoţie,părintele.
Probabil că-şi aminteşte că şi el a avut o copilărie dificilă şi nu mai vrea să vadă suferinţă în jurul său,căci a crescut într-o familie cu 12 copii,„greu încercată”.
Şi aşa a găsit două colţuri de rai,unul pe un vârf de munte,în localitatea buzoiană Bisoca,iar celălalt într-un paradis verde,la Maliuc,în Delta Dunării. Două campusuri care,vara,răsună de bucurie,bucuria copiilor,a părintelui,a tuturor.
"Bunul Dumnezeu le face pe toate"
„Eu vorbesc cu Dumnezeu cum vorbesc acum cu tine,îi cer în permanenţă ajutorul şi niciodată nu mă lasă la greu. Aşa trec peste toate obstacolele”,spune duhovnicul.
Vine repede în ajutorul spuselor lui cu o întâmplare din familie:„într-o zi,soţia m-a rugat să aduc peşte pentru cină. Am uitat,iar seara,când am ajuns acasă,m-a muştruluit. Eu i-am spus:"Dacă vrei, Dumnezeu ne dă peşte!" Iar după cinci minute,la uşă ne-a sunat o femeie sărmană,care vindea peşte proaspăt.”
O altă vorbă de-a duhovnicului Milea mi-a rămas întipărită în minte:pentru ca un om să ajungă să afle calea cea bună,trebuie să aibă un duhovnic căruia să-i ceară sfatul.
