Magistratul roman Adrian şi soţia Natalia, convertiţi la Creştinism în timpul prigoanei. Ea i-a purtat hainele pentru a intra în temniţă
În ziua de 26 august, creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi pomenesc pe Sfinţii mucenici Adrian şi soţia sa Natalia, care şi-au dat viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiei creştine. Pentru noi, cei din prezent, pare ceva de neînţeles să renunţi la tot ce ai şi chiar la propria viaţă pentru credinţa în Dumnezeu.
În vremea în care, în Imperiul Roman, creştinii erau persecutaţi, în Nicomidia, un oraş din Asia Mică, aproape de Constantinopol, trăiau un pretor păgân pe nume Adrian şi soţia sa Natalia. Spre deosebire de el, femeia era creştină. Schimbarea lui extraordinară s-a petrecut în timpul persecuţiei a 23 de creştini. Atunci, Adrian, care abia se căsătorise de puţin peste un an şi avea numai 28 de ani, a ales calea lui Hristos cu toate riscurile care le presupunea în acele vremuri sumbre. Ce a urmat, ar fi greu de replicat azi de mulţi dintre noi.
„Abia acum mi-am aflat minţile‟
Atunci când împăratul Maximian a aflat despre faptul că pretorul Adrian a trecut la Creştinism, l-a chemat la el şi i-a spus: „Ţi-ai ieşit din minţi?‟. Răspunsul l-a surprins peste măsură: „Abia acum mi le-am aflat‟. Gestul împăratului a fost predictibil: pe dată a cerut ca Adrian să fie închis laolaltă cu cei 23 de creştini. În timpul torturilor la care a fost supus, Natalia, soţia sa, i-a stat alături şi la întărit în credinţă, amintindu-i că toate cele de pe pământ sunt trecătoare în timp ce Împărăţia Cerurilor este veşnică.
Natalia a închis uşile la întoarcerea soţului casă
O întâmplare deosebită s-a petrecut chiar înainte ca Adrian să se jertească pentru credinţa lui. Cu puţin înainte de judecată, temnicerii l-au lăsat să-şi ia rămas bun de la Natalia şi de la familia sa. Când a ajuns acasă, ea l-a zărit şi a încuiat imediat uşile, fiindu-i frică de faptul că ar vrea să fugă de chinuri şi ar putea să fie tentat să se lepede de credinţa în Dumnezeu. Totuşi, când s-a lămurit în privinţa motivului pentru care venise, l-a primit, apoi au mers împreună la judecata împăratului păgân.
Pe drum, ea l-a îndemnat să nu se teamă să sufere mai mult pentru Hristos şi a dat dovadă de înaltă dragoste creştinească. Când împăratul a mai încercat încă o dată să-l întoarcă de la ceea ce Adrian a văzut drept adevărata credinţă, el s-a arătat de neînduplecat. A mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat, care a făcut cerul şi pământul şi a defăimat rătăcirea diavolească.
Citeşte şi: Sfinţii care au oprit prigoana creştinilor şi au oficializat Creştinismul
A suferit multe chinuri groaznice în timpul cărora el a slăvit neîncetat pe Dumnezeu, iar Natalia s-a rugat continuu pentru ca sufletul lui să nu slăbească în credinţă. Când a fost dus înapoi în temniţă, ea nu l-a deplâns, ci l-a încurajat: „Fericit eşti, domnul meu, că te-ai învrednicit de starea sfinţilor mucenici ai lui Hristos!‟ („Acatistul Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia‟).
A luat hainele lui pentru a-l vizita în temniţă
Chiar dacă soţiilor creştinilor întemniţaţi nu li s-a mai permis să vină pentru a le alina durerile, Natalia a găsit o cale pentru a-şi susţine moral soţul. A îmbrăcat hainele lui, a pătruns în închisoare şi l-a îmbărbătat pe Adrian să nu se ferească de a accepta orice tortură şi moartea. Astfel a reuşit el să găsească putere şi răbdare de a înfrunta toate chinurile poruncite de împărat, până când a trecut la Domnul împreună cu ceilalţi 23 de creştini. Se spune că, atunci când a fost cerută arderea rămăşiţelor acestora, s-a stârnit o furtună năprasnică şi focul a fost stins pe loc.
Pentru ca trupurile lor să nu fie batjocorite, Natalia a acceptat ca un creştin binevoitor să le ducă sfintele moaşte la Bizanţ până când va trece prigoana creştină la care sperau toţi. După aceea, văduva Natalia n-a acceptat să se recăsătorească. A ales să-şi urmeze soţul în Bizanţ, unde, odată ajunsă, şi-a pus şi ea sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Trupul ei a fost aşezat alături de cel al mucenicilor.
FOTO: Doxologia
