Mănăstirea Dervent, loc de vindecare

Mii de pelerini vin cu speranţă la Mănăstirea Dervent. Mulţi s-au tămăduit de boli cu apa din izvorul Sf. Andrei, cu rugăciuni la icoana făcătoare de minuni sau la Sfânta Cruce din paraclisul bisericii.

Am mers şi eu pe urmele lor. După un drum pe şosele uitate de lume şi o trecere senzaţională a Dunării cu bacul,am ajuns în acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

Chiar dacă pelerinii forfotesc în curtea mănăstirii,iar călugării se pregătesc de rugăciune,locul emană pace,iar agitaţia oraşului pare a fi la mii de kilometri depărtare.

Este loc de rugăciune de aproape 2.000 de ani:pe aici a păşit chiar Sfântul Apostol Andrei şi i-a creştinat pe locuitorii vechii cetăţi Dervent,aflată la câţiva kilometri. Tot aici a fost întemeiată una dintre primele mănăstiri de pe teritoriul ţării noastre.Icoana care a vorbit

Am intrat în biserica mică. Un credincios se ruga cu capul lipit de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul. Este o icoană deosebită prin modul în care a fost pictată,unic în iconografia românească,dar şi prin povestea ei. A aparţinut unei familii de români care locuiau în Cadrilater.

În 1940,această regiune,pe atunci a României,a fost trecută sub administraţie bulgară şi mulţi români s-au refugiat pe teritoriul Dobrogei. Plecând în grabă,o familie şi-a uitat icoana în casă. Atunci,s-a auzit o voce,pe care au înţeles-o desluşit abia a treia oară:„Dar pe mine nu mă luaţi?”

Glasul venea dinspre vechea icoană,pe care au luat-o şi au donat-o apoi mănăstirii,aşa acum arată şi inscripţia:

În stânga bisericii,în paraclis,se află crucea despre care se spune că s-ar fi înălţat singură din pământ,fapt contrazis însă de arheologii care au studiat-o. Nimeni nu neagă puterea ei vindecătoare.

Ea vine de la primii martiri creştini de pe teritoriul ţării noastre,la căpătâiul cărora a fost pusă. Aici sosesc în fiecare zi oameni în suferinţă,care spun rugăciuni,o ating şi se ung cu uleiul din candelele de deasupra. Mulţi pleacă apoi vindecaţi.

Ajunsă la izvor,m-am bucurat de apa proaspătă,care nu seamănă la gust cu apa sălcie a Dobrogei. Se spune că izvorul a apărut când Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul în pământ.

În vremea aceea,izvorul era mai puternic,pentru că apostolul îi boteza pe cei care treceau la creştinism aici. În 1960,când comuniştii au închis mănăstirea,s-a mai produs o minune. Izvorul a secat şi a început din nou să curgă în 1990,când obştea de călugări a revenit pe aceste locuri.

Minunea din sufletul fiecăruia

Mă gândesc că minunea o poartă fiecare în sufletul său. Ea depinde de credinţa cu care te apropii de locurile sfinte. Ea te vindecă. Călugării de la Dervent spun că aceste tămăduiri nu se fac nici cu toată lumea,nici imediat,ci pe parcursul zilelor de rugăciune ale bolnavilor şi sunt în strânsă legătură cu credinţa lor în puterea Sfintei Cruci şi în ajutorul lui Dumnezeu.