Mănăstirea Râşca, perla regăsită a Bucovinei

O vizită în Bucovina poate fi un prilej de purificare spirituală şi întoarcere la cele sfinte. Râşca, lăcaşul de suflet al lui Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, este nestemata uitată din coroana de mănăstiri ce se găsesc în acest tărâm de poveste.

Cum cobori în vechea capitală a Moldovei,Baia,la doar 15 kilometri de Fălticeni,îţi iese în cale Mănăstirea Râşca,ctitorie a domnitorului Petru Rareş,care,asemeni tatălui său,Ştefan Cel Mare,îşi găsea puterea în credinţă.

A supravieţuit vitregiilor istoriei

Primii credincioşi i-au trecut pragul în 1492,dar mănăstirea a avut parte de numeroase încercări. Amprenta acelor vremuri zbuciumate şi-a făcut simţită prezenţa,iar zidurile au fost dărâmate şi reconstruite în numeroase rânduri. Totuşi,credinţa oamenilor şi încăpăţânarea cu care ei s-au străduit să ducă mai departe legenda acestui loc sfânt au fost mai puternice decât orice război. A fost primul lăcaş din Moldova în care au fost pictate atât zidurile interioare,cât şi cele exterioare,dar această particularitate nu a salvat-o de negura uitării. După ani şi ani în care pelerinii din ţară şi din străinătate păşeau cu smerenie pragul lăcaşurilor din nordul Bucovinei şi erau fascinaţi fie de Albastru de Voroneţ,fie de zidurile de nepătruns ale Mănăstirii Neamţ,Râşca aştepta să fie descoperită. A trebuit ca reprezentanţii de la UNESCO s-o declare monument protejat prin lege,pentru ca oamenii să afle de perla pierdută a Bucovinei. Astăzi,mănăstirea înfloreşte cu fiecare an care-şi cerne zilele pe aleea de piatră ce duce pe sub Turnul de Intrare spre zidurile încărcate de istorie,unde Dumnezeu nu a fost niciodată uitat.

Lăcaşul moaştelor Sfântului Nicolae

Şi chiar dacă mănăstirea a avut de înfruntat urmele istoriei şi trecerea anilor,Cel de Sus nu şi-a întors niciodată faţa de la slujitorii săi. Aici se găsesc o parte dintre moaştele Sfântului Nicolae,o parte dintre moaştele Sfântului Serafim de Sarov,dar şi o bucăţică din Lemnul Sfintei Cruci. Dacă paşii te-au îndrumat în această zonă,vei păşi cu pioşenie nu doar pragul mănăstirii Râşca,ci şi al celorlalte biserici din localitate. Este regiunea cu cele mai multe lăcaşuri de cult din ţară,unele dintre ele ţinând sărbătorile pe rit vechi,iar altele pe rit nou. Două au fost ridicate la rangul de mănăstire,una dintre ele fiind chiar Mitropolia pe stil vechi a României,unde slujesc mai bine de 100 de călugări.

Minunile Sfântului Ierarh Ioan

Pelerini din toată ţara au început să vină aici să se roage Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca pentru iertarea păcatelor şi pentru sănătatea lor. Iniţial mitropolit al Moldovei,Ioan a cerut să se retragă la mănăstire,unde s-a şi stins din viaţă. În perioada în care a sălăşluit aici,oamenii din împrejurimi îl căutau neîncetat,cunoscut fiind un duhovnic cu har,care avea pentru fiecare o vorbă bună şi o povaţă pentru iertarea păcatelor. După trecerea în nefiinţă,bolnavi au venit în continuare să se roage la rămăşiţele sale,iar cei care se căiau sincer şi se rugau cu patimă pentru însănătoşire se vindecau la scurt timp.

De treci codrii de aramă...

Dacă ajungi în zonă,vei fi încântat să descoperi faptul că mănăstirea este în continuare înconjurată de codri falnici de stejari,ca şi cum aceştia ar vrea încă să păzească locul de răutăţi. Aceşti stejari au fost martorii muţi ai istoriei,la umbra lor odihnindu-se însuşi Stefan cel Mare şi fiul său,Petru Rareş. Însă,cel care atrage cel mai mult atenţia este stejarul maiestuos de la intrare,care ascunde în scoarţa sa o scriere străveche. Nu mai sunt vizibile slovele,iar vântul şi ploile fac şi mai dificilă descifrarea vorbelor de taină,dar vorba umblă că ar fi scrisă de însuşi ctitorul mănăstirii,pentru a duce mai departe credinţa neamului românesc.