Mănăstirea Sihla, refugiul pustinicilor: se spune că Sfânta Teodora avea darul levitaţiei în timpul rugăciunilor

Despre Moldova se ştie că este Ţinutul Mănăstirilor, un loc binecuvântat, unde Dumnezeu este parcă la el acasă. Însă, atunci când treci pragul Mănăstirii Sihla, parcă ai păşit pe o gură de rai!

În apropiere de localitatea Agapia, dar într-un loc ascuns privirii curioşilor, pustnicii îşi găseau sălaş la poalele Obcinei Sihlei. La adăpostul Munţilor Stânişoarei, aceştia se retrăgeau pentru a-şi găsi liniştea departe de toate lucrurile lumeşti.

Loc de rugăciune şi linişte

Nu se ştie cu exactitate când a fost înfiinţată Sihăstria Sihla, însă legenda spune că sihaştrii se retrăgeau aici încă dinainte de anul 1200. Prima menţionare a lăcaşului datează din anul 1326. Activitatea sihăstriei se pierde în negura timpului până în 1604, când pustnicii de aici îl ajută pe domnitorul Ieremia Movilă Vodă să întocmească documentul „Hotarnica domnească‟, prin care era fixată graniţa dintre Mănăstirea Secu şi Mănăstirea Agapia. În acest timp, sihaştrii au preferat să locuiască în apropierea sihăstriei, participând la slujbe, fără să piardă legătura cu duhovnicii lor. În această zonă şi-a găsit sălaşul pentru o perioadă şi Cuviosul Iosif Pustnicul, împreună cu ucenicii săi, Gerontie şi Gherasim.

Sub ocrotirea familiei Cantacuzino

Dacă cea mai mare parte din mănăstirile din Moldova au fost ridicate de către domnitori şi se aflau sub protecţia lor, Schitul Sihla a intrat abia în 1741 în atenţia familiei de boieri Cantacuzino. Aceştia au ridicat biserica din lemn aflată în curtea mănăstirii şi care poartă hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul‟. În 1813, arhimandritul Benedict, stareţul Mănăstirilor Neamţ şi Secu hotărăşte să refacă biserica, la care a adăugat catapeteasma poleită cu aur şi sculptată din lemn de tei. În 1852 au fost pictate şi cele patru icoane împărăteşti şi abia în 1974 a fost pictată fresca interioară a bisericii.

Însă această biserică nu a fost singura ctitorie a familiei Cantacuzino. În 1736, Ioniţă Cantacuzino ridica în apropierea schitului „biserica dintr-un brad‟, cu hramul „Schimbarea la Faţă‟, aceasta fiind ridicată în amintirea unui prieten din copilărie. Biserica, ce are forma unei corăbii din bârne de lemn, este împodobită cu motive religioase simple şi ai impresia că ai păşit înapoi în timp. În interior, deşi slab luminat, mai poţi admira catapeteasma pictată în ulei ce datează din secolul al XVIII-lea.

Sălaş pentru Sfânta Teodora

În apropiere de Sihla se află peştera Sfintei Cuvioase Teodora, una dintre cele mai iubite sfinte din zona Moldovei. Despre ea se ştie că trăgea din satul Vânători-Neamţ, tatăl ei făurind arme pentru cei care apărau Cetatea Neamţului. La insistenţele părinţilor, ea s-a căsătorit de tânără, deşi simţea chemarea spre viaţa monahală. Căsătoria nu a ţinut multă vreme, şi atât ea, cât şi soţul ei, au luat calea mănăstirilor, ea urmând viaţa monahală la Schitul Vărzăreşti din Vrancea. Însă, după câţiva ani, a fost nevoită să se întoarcă pe meleagurile natale, mai ales după ce turcii au început să dea năvală în Moldova. Şi-a găsit adăpost lângă Schitul Sihla, într-o peşteră, neştiută de nimeni, cu excepţia duhovnicului ei. Aici şi-a petrecut o mare parte a vieţii, hrănindu-se mai mult cu fructe de pădure şi alune. Se spune că atunci când turcii au descoperit peştera, Sfânta Cuvioasă Teodora s-a rugat să scape din mâinile lor, iar atunci stânca din peşteră s-a crăpat, iar ea a putut să fugă. În această peşteră şi-a dat duhul, iar trupul ei a fost depus aici până când familia Sturza a refăcut Schitul Sihla şi i-a depus moaştele într-o raclă din biserică. În 1856, moaştele Sfintei Cuvioase Teodora au ajuns la Kiev, după ce familia Sturza a făcut un schimb, primind în loc veşminte preoţeşti, aici aflându-se şi în prezent.