Obiceiuri de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

1 65705 original jpg jpeg

An de an, la 8 noiembrie, peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica. Nu poate exista dovadă mai clară decât asta că, pentru români, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriilreprezintă repere spirituale importante.

Potrivit credinţei ortodoxe,Sfinţii Mihail şi Gavriil,doi arhangheli înaripaţi purtători de sabie (simbol al biruinţei), suntcăpeteniile îngerilorşi călăuzele sufletelor celor veşnic adormiţipe drumul lor spre Rai.

Sfântul Arhanghel Mihail-Apărătorul Credinţei-este cel mai invocat în slujbele bisericeşti pentru a păzi credincioşii de război,precum şi pentru a aduce biruinţa în lupte. Semnificaţia numelui Mihail este „Acela care este ca Dumnezeu”.

Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) este cel care i-a vestit Fecioarei Maria zămislirea lui Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu. În limba ebraică,Gavriil înseamnă „Omul lui Dumnezeu”.

Vechi superstiţii româneşti

-Oamenii de la munte îi cinsteau pe cei doi Arhangheli,considerându-i şi ocrotitori ai oilor. Ciobanii făceau o turtă mare din mălai,care se arunca în târla oilor,la 8 noiembrie,odată cu lăsarea berbecilor la oipentru împerechere. Dacă turta cădea cu faţa în sus era semn bun pentru ciobani,se anunţa o primăvară fertilă,în care toate oile vor făta miei,iar dacă turta cădea pe dos era tristeţe mare,căci asta prevestea oi sterpe şi lipsă de belşug.

-În sâmbăta dinaintea sărbătorii se dădeau şi se dau şi astăzi pomeni pentru sufletele morţilor,iar ziua poartă numele de „Moşii de Arhangheli". Tot în această zi se aprind lumânări atât pentru cei încă în viaţă, cât şi pentru cei plecaţi dintre noi fără lumânare.

- În satele bucovinene, de 8 noiembrie, se fac din vechi strămoşi pomeniri şi parastase pentru cei morţi. În biserici, creştinii aprind câte o lumânare ca să aibă drumul de veci luminat şi flăcăruia ei să le fie călăuză în lumea de dincolo când va veni sorocul.

- 8 noiembrie este zi de hotar între toamnă şi iarnă, căci de-acum iarna începe, puţin câte puţin, să-şi intre în drepturi. În popor se spune că, între sărbătoarea Arhanghelilor şi cea a Sfântului Crăciun,  există întotdeauna câteva zile calde şi însorite, aşa-numita „vară a iernii",fiindcă se crede că Mihail poate opri venirea prea bruscă a frigului.

-De asemenea,în credinţele populare se spune că Sfântul Mihail este protectorul Lunii şi al Soarelui şi că atunci când diavolii vor să le fure de pe cer,adică la eclipse,el este cel care se luptă cu ei pentru a ne readuce lumina.

Din respect faţă de marea sărbătoare a Arhanghelilor

La 8 noiembrie,de ziua Arhanghelilor,nu se lucrează,nu se face treabă nici prin casă,nici pe afară. Cei care nu  respectă astfel sărbătoarea ar urma să aibă parte de chinuri la plecarea din această lume. Oamenii trebuie să se ducă la biserică şi să aprindă lumânări,să se roage pentru belşug,pace şi sănătate.

Ştiai că…

Ştiai că…Sfinţii Mihail si Gavriil sunt cinstiţi de către credincioşi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte,rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora"?Ei sunt prezenţi la Judecata de apoi,ard păcatele lumeşti şi purifică,prin post,conştiinţeleoamenilor. Arhanghelul Mihail stă la căpătâiul celor bolnavişi veghează. Dacă acestora le este scris să moară,Arhanghelul Mihail stă la capul lor,în partea dreaptă,  şi le apară sufletele ca să nu intre pe mâna Necuratului,desprecare se crede că stă la pândă în stânga,iar dacă le este sortit să mai trăiască,Mihai se aşază la picioarele acestora.

calendar religios6 noiembrie -12 noiembrie

6 noiembrie-Creştinii îi cinstesc pe Sfântul Pavel Mărturisitorul,Patriarhul Constantinopolului şi pe Sfântul Cuvios Luca din Sicilia.

8 noiembrie-Se prăznuieşte Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri.Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil,pe care Biserica Ortodoxă îi serbează astăzi,sunt şi patronii spirituali ai Jandarmeriei Române,aleşi să o ocrotească fiindcă ei sunt cei doi conducători ai oştilor cereşti,ce luptă împotriva răului.

9 noiembrie-Sfinţii Mucenici Claudiu,Castor,Sempronian şi Nicostrat;Sfinţii Mucenici Onisifor şi Porfirie;Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina.

Ştiai că…

...sfântul Nectarie Taumaturgul,vindecătorul de cancer,s-a născut pe 1 octombrie 1846,în Silivria,un orăşel situat în nordul Greciei şi a trecut la cele veşnice pe 8 noiembrie 1920? Deşi a murit din cauza cancerului,el este grabnic vindecător de cancer şi de alte boli grave. Printr-o întâmplare minunată,trupul său este descoperit neputrezit şi izvorând mir. Sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica Mănăstirii din Eghina. Canonizarea sa a avut loc în 1961.



Recente

shutterstock 1095270347 jpg
shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg
shutterstock 1292534521 jpg
shutterstock 551342416 jpg
shutterstock 1010662003 jpg
shutterstock 2077653295 jpg
Taci pentru a evita conflictele  Sursa foto shutterstock 2253955075 jpg
Esti o persoana toxica fara sa stii  Sursa foto shutterstock 1389422705 jpg
Minciuni, obsesie și iluzia fericirii în cartea „Roșu murdar” png
shutterstock 373552009 jpg
shutterstock 2004352769 jpg
shutterstock 2349783369 jpg
shutterstock 2165936661 jpg
Test de personalitate  Esti diplomat sau direct  Sursa foto shutterstock 620872658 jpg
shutterstock 1823248277 jpg
Pierderea timpului are efecte benefice  Sursa foto shutterstock 1829531144 jpg
Ce inseamna acceptarea unui pahar cu apa la interviul de angajare  Sursa foto shutterstock 36868639 jpg