Pelerinaj la Sfânta Filofteea de la Curtea de Argeş

1 46599 original jpg jpeg

La Curtea de Argeş sunt cinstite moaştele Sfintei Filofteea, muceniţa care şi-a dăruit viaţa credinţei şi ajutorării celor nevoiaşi.

Pe aceeaşi temă:

Cuvioasa Paraschiva,ocrotitoarea românilor

Pelerinaj la peştera Cuvioasei Teodora

Biserica Meşterului Manole

Din mulţimea credincioşilor care vin la Curtea de Argeş să-şi murmure la picioarele sfintei rugăciunilepentru a căpăta ajutor,puţini ştiu cine a fost ea şi cât a pătimit în scurta ei viaţă.

Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie acum câţiva ani,când,în drum spre Munţii Făgăraş,m-am abătut la Mănăstirea Curtea de Argeş pentru a o vizita.

M-au impresionat biserica şi aghiazmatarul,mult mai frumoase decât ceea ce arătau albumele turistice. Interiorul bisericii te copleşeşte prin măreţia lui:cele douăsprezece coloane îi simbolizează pe cei doisprezece apostoli. La loc de cinste se află moaştele Sfintei Filofteea,care a fost martirizată la numai 12 ani.Copila cu inimă miloasă Filofteea s-a născut într-o

familie care locuia la sud de Dunăre,la începutul secolului al XIII-lea. Mama ei era foarte credincioasă şi şi-a crescut fata în frică de Dumnezeu. Din păcate,mama Filofteei a murit la vârstă tânără,lăsând-o orfană de mică.

Tatăl ei,un om aspru,s-a recăsătorit curând,iar mama vitregă i-a făcut viaţa grea copilei. Dar Filofteea nu s-a abătut de la învăţăturile mamei sale,şi,mai ales,de la pornirile inimii ei miloase,care suferea pentru cei aflaţi în nevoi şi în suferinţă,continuând să-i ajute.

Pentru că nu avea întotdeauna ce să dea săracilor,le lăsa o parte din mâncarea pe care i-o ducea tatălui ei la câmp. A îndurat de multe ori bătăi din cauza acestui obicei. Când tatăl a prins-o asupra faptului,îmboldit de o mânie diabolică,a ucis-o.

De pe meleagurile natale,în Argeş Regretându-şi gestul,tatăl a vrut să ia trupul fetei ca să-l îngroape,dar acesta se făcuse atât de greu,că nu mai putea fi ridicat de la pământ. Atunci,arhiepiscopul locului a citit mai multe rugăciuni de dezlegare,pentru a putea duce trupul la catedrala din Târnovo.

Se spune că,nedorind să meargă acolo,Sfânta Filofteea nu a putut fi clintită din loc. Ierarhul a început atunci să rostească numele mai multor oraşe,iar când a pronunţat numele Cetăţii Argeş,trupul s-a făcut uşor ca fulgul şi s-a lăsat purtat.

Aşa a ajuns Sfânta la Curtea de Argeş,unde a făcut multe minuni,devenind ocrotitoarea românilor. Mulţi oameni s-au vindecat rugându-se cu credinţă la racla cu moaştele ei,iar cei aflaţi în încercări mari au găsit alinare.

Moaştele sale sunt scoase în procesiune în perioade de secetă,pentru a aduce ploaie. În trecut,de ziua ei,7 decembrie,se făceau daruri celor mici,ca şi de Sfântul Nicolae,pentru că este considerată ocrotitoarea copiilor.

Felicia I. din Piteşti a cunoscut mijlocirea sfintei în propria viaţă. Mama ei,pe nume Filofteea,a murit nespovedită. Femeia a hotărât să ajute o fetiţă săracă,pentru ca Sfânta să mijlocească pentru mama ei. Înainte ca o prietenă să o ducă la o familie nevoiaşă,Felicia a visat o fetiţă,împreună cu cei doi fraţi ai ei.

Când a ajuns la casa unde trăiau copiii,aceştia arătau exact ca în vis şi erau orfani de mamă. Ajutându-i pe copii şi văzând bucuria lor,Felicia s-a încredinţat că şi mamei sale i s-au iertat păcatele.

Rugăciune către Sfânta Filofteea

O,întru tot lăudată şi mult milostivă muceniţă Filoftee,primind mulţumirea noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum,de toate relele ne păzeşte,pace lumii mijloceşte,de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe noi de veşnica osândă,ca dimpreună cu tine,lui Hristos Dumnezeu să-I cântăm:Aliluia!



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg