Rugăciunea care îţi schimbă viaţa, total

1 rugaciunea care iti schimba viata total jpg jpeg

Treci prin clipe grele? Te simţi copleşită şi parcă nu mai ai chef de nimic? Ţi se pare că totul devine din ce in ce mai greu, mai negru şi ghinioanele se ţin lanţ de tine? Atunci ai nevoie de rugăciunea care îţi schimbă viaţa, total.;

Când simţi că totul e greu şi că nu mai ai parte de noroc, ţine post şi citeşte această rugăciune. Este indicat să o faci maai ales acum, în Postul Paştelui, cel mai important post de peste an. Încearcă să ţii post o săptămână sau post negru, cel puţin o zi, înainte de a te ruga.

Nu uita! Postul nu este doar material şi trupesc, ci şi spiritual. Dacă te abţii de la mâncare total (post negru) sau parţial (renunţi la produse de origine animală, cafea, alcool, tutun), trebuie să te abţii de la bârfă, gânduri negre şi cuvinte urâte

Rugăciunea care îţi schimbă viaţa, total 

  • “Doamne, stau înaintea ta fără nici o pretenţie. Te rog să mă ierţi pentru toate păcatele mele, sincer să mă pocăiesc de fapta mea. Te rog iartă-mă. În numele tău, iartă-i pe toţi cei care mi-au făcut rău. Renunţ la Satana şi la toate faptele lui.
  • Eu, Doamne Isus, te primesc ca Domnul Dumnezeu şi Mântuitor. Vindeca-mă, schimba-mă, întăeste-mi trupul, sufletul şi spiritul.
  • Doamne, vino şi înconjoara-mă cu dragostea ta, umple-te cu Duhul Sfânt. Te iubesc, Isuse. Te laud, Doamne. Iti mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat. Iti multumesc pentru fiecare rasarit si pentru fiecare apus. Ai grija de mine si de familia mea si nu ma lasa sa alunec pe drumuri gresita. Indruma-mi pasii pe calea cea buna si patrunde in mintea si in sufletul meu.
  • Sterge cu puterea Ta cea mare orice urma de ura sau ganduri rele! Te voi urmări în fiecare zi din viaţa mea. Amin.
  • Maria, Maica Domnului, toţi Îngerii şi Sfinţii, ve rog ajutati-mă. Amin. “

Sursa: resursecrestine.ro.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg