Sfântul Antonie cel Mare, apărătorul celor suferinzi

Sfântul Antonie cel Mare a fost un devotat slujitor al lui Dumnezeu şi a îndurat un adevărat martiriu pentru credinţă. Chiar şi astăzi, credincioşi din toată lumea îi cer ajutorul şi primesc răspuns la rugăciunile lor.

Minuni săvârşite de Sfântul Antonie

Icoana făcătoare de minuni a Cuviosului Antonie se găseşte în Biserica Domnească de la Curtea Veche,fiind cel mai vechi locaş de cult din Capitală.

În anul 1847,un incendiu devastator a cuprins tot centrul oraşului,iar biserica în care se afla icoana a ars în întregime.

Răscolind prin cenuşa bisericii,oamenii au descoperit cu uimire că icoana Sfântului Antonie nu fusese atinsă de foc.

Aşa că a fost aşezată în partea dreaptă a altarului,lângă icoana Buneivestiri.

Din acel an,Sfântul Antonie a devenit patronul bisericii,alături de Maica Domnului.

Rugăciunea le-a schimbat viaţa

Aflată chiar în inima Bucureştilor,lângă Hanul lui Manuc,biserica strânge în fiecare marţi sute de credincioşi.

Ei se roagă la icoana Sfântului Antonie cel Mare ca să le ierte păcatele şi să le aline durerile.

De acolo,un copil care nu putea merge a plecat acasă pe picioarele lui.

O tânără care nu putea avea copii a primit binecuvântarea Sfântului,iar acum are doi copii pentru care vine adesea să-i mulţumească Sfântului Antonie.

Cine a fost Sfântul Antonie

Sfântul Antonie este socotit a fi întemeietorul vieţii monahale datorită vieţii călugăreşti neprihănite pe care a dus-o.

El s-a născut în anul 251,în satul Como din centrul Egiptului,într-o familie de ţărani înstăriţi.

Încă de mic,Antonie a  simţit înclinaţia spre o viaţă dedicată credinţei sale în Dumnezeu.

Deşi necazurile nu l-au ocolit şi chiar în floarea tinereţii a rămas fără părinţi,el nu s-a îndepărtat de credinţă şi a cerut ajutorul lui Iisus pentru a-şi urma destinul de slujitor al Domnului. Prăznuirea lui se face pe 17 ianuarie.

Primul pas pe drumul credinţei

În jurul vârstei majoratului,Antonie îşi îndeplinea cu sârguinţă îndatoririle faţă de sora lui mai mică şi faţă de gospodărie.

Într-o duminică,a mers la slujbă şi,intrând în biserică,a auzit fragmentul din Biblie în care Iisus îi îndemna pe cei bogaţi să-şi împartă averea săracilor şi să-l urmeze.

Acesta a fost impulsul care i-a schimbat viaţa. Şi-a chemat vecinii şi le-a împărţit averea care reprezenta  300 de terenuri arabile,iar banii obţinuţi din vânzarea bunurilor i-a dat surorii lui.

Rugăciunea,cea mai scumpă avere

Pentru că nu existau mănăstiri la vremea aceea,cei care simţeau chemarea la viaţa monahală se retrăgeau la marginea satelor,unde trăiau în rugăciune şi post. La fel a făcut şi Antonie.

În anul 286,la vârsta de 35 de ani,el se dedică slujirii lui Hristos într-o fortăreaţă părăsită,situată pe malul drept al Nilului,la marginea deşertului.

Acolo a postit şi s-a rugat pentru convertirea ateilor timp de 20 de ani. În anul 312,Sfântul merge pe muntele Kolzim,nu departe de malul Mării Roşii,unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele. Acolo a trăit în post şi abstinenţă până când Domnul a decis să-l ia la El,în anul 356.

Model al trăirilor în sfinţenie

Viaţa în pustiu,aşa cum a trăit-o Sfântul Antonie,a devenit modelul călugărilor din întreaga lume,fiind o experienţă religioasă unică,bazată pe meditaţie,singurătate şi pe sacrificiu.

Scrierile din acele vremuri nu contenesc să descrie curajul cu care călugărul înfrunta ispitele din partea Celui Rău,care-i apărea sub diferite chipuri.

Exemplul lui Antonie este menit să ne inspire în momentele cele mai dureroase ale vieţii şi ne încurajează să cerem ajutorul divinităţii şi să ne folosim de rugăciune şi de post pentru a depăşi momentele grele.