Sfântul Ciprian dezleagă de farmece. Povestea unui fost vrăjitor

sfântul ciprian jpeg

Atât de aproape de iureşul oraşului Bucureşti, la Biserica Zlătari, se află mâna făcătoare de minuni a Sfântului Ciprian, de ajutor împotriva relelor de tot felul, mai ales a celor care tulbură sănătatea trupului şi a minţii. Iată ce trebuie să ştiţi despre Sfântul Ciprian.

Mergând pe Calea Victoriei,n-ai crede că mai găseşti aici un locaş unde să te reculegi şi să-ţi găseşti liniştea. Şi totuşi,în plin centrul Capitalei,locul acesta există. Sufocată de clădirile noi din jur,Biserica Zlătari te îmbie totuşi să intri pentru câteva minute măcar.

Am răspuns chemării şi am intrat,lăsând în urmă nebunia oraşului. Înăuntru,în stânga altarului,o raclă ocroteşte de două sute de ani mâna dreaptă a Sfântului Mucenic Ciprian,protector împotriva farmecelor,aducător de sănătate şi de noroc în căsătorie.

Sfântul Ciprian - Povestea unui fost vrăjitor

Părintele Constantin Dragne îmi povestise cândva istoria uimitoare a Sfântului Ciprian,îndemnându-mă să vin la Biserica Zlătari. Se pare că în jurul anului 250,Sfântul Ciprian era un vestit vrăjitor al Imperiului Roman.

Pe când era vrăjitor, Sfântul Ciprian ghicea în cărţi,în stele şi îi adora pe zeiţa Artemis şi pe Apolo. Viaţa i s-a schimbat radical când a încercat fără izbândă să-şi folosească vrăjile împotriva Fecioarei Iustina. „În vremea lui Ciprian,un tânăr desfrânat pe nume Aglaid a venit la Ciprian,nereuşind s-o facă pe Iustina să-l iubească.

De trei ori a trimis Ciprian demonii asupra fecioarei şi a rudelor ei,dar ea s-a apărat prin post şi rugăciune şi i-a alungat de fiecare dată. După ce a fost chinuit în repetate rânduri de demonii pe care-i trimitea fetei, Sfântul Ciprian s-a botezat,şi-a ars toate cărţile şi,de atunci,a propovăduit credinţa în Hristos. „De aceea,oricine se roagă lui primeşte ajutor să scape de farmece şi de boli”,spune părintele Constantin Dragne.

Sfântul Ciprian - Vindecări miraculoase, la moştele Sf Ciprian

Credincioşii primesc vindecare pentru boli trupeşti şi sufleteşti din partea Sfântului Ciprian dacă participă săptămânal la Sfântul Maslu şi la dezlegările care se săvârşesc miercurea şi vinerea. Dacă au sănătatea şubrezită,dacă s-au luptat cu neputinţa de a avea copii sau sunt legaţi de farmece-indiferent de necaz-toţi cei suferinzi găsesc aici alinare şi vindecare.

O doamnă de 50 de ani povesteşte că este din nou sănătoasă datorită Sfântului Ciprian. „M-am îmbolnăvit aşa,de pe o zi pe alta. Seara,când mă aşezam în pat,simţeam o forţă uriaşă care mă imobiliza şi mă chinuia. Îmi mergea din ce în ce mai rău,aşa că am cerut sfat duhovnicului meu,iar el m-a îndemnat la această biserică. De când vin la Sfântul Maslu,pot spune că mi-am regăsit liniştea şi mă simt din nou sănătoasă”,mărturiseşte ea.

Cum obţii ajutor

Puterea moaştelor Sfântului Ciprian este mai mare dacă citeşti acatistul lui,dacă mergi la Sfântul Maslu şi la Liturghie şi dacă ţii post lunea,miercurea şi vinerea. Printre cei care cred în tăria rugăciunilor către Sfântul Ciprian se numără şi Clara,de 37 de ani,din Bucureşti.

De la ea am aflat câteva lucruri pe care puţini le ştiu despre Sfântul Ciprian: „Orice rugăciune este bine s-o citeşti la miezul nopţii. Atunci este foarte puternică. În ceea ce priveşte acatistul Sfântului Ciprian,rugăciunea de la final este periculos s-o rosteşti fără să fi parcurs înainte acatistul propriu-zis”.

Uniţi în jertfă cu Sfântul Ciprian

În fiecare an,la 2 octombrie,este prăznuit Sfântul Ciprian,împreună cu Sfânta Iustina,pentru că au fost martirizaţi în aceeaşi zi. A doua zi,este sărbătoarea Sfântului Teoctist,şi nu dintr-o simplă coincidenţă.

Acesta a participat la martiriul celor doi. Văzând moartea lor nevinovată,s-a mărturisit creştin,deşi ştia că va fi osândit şi el la moarte. De aceea,când te rogi Sfântului Ciprian,rugăciunea este întărită şi de ceilalţi doi sfinţi împreună cu care a pătimit până la moarte.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg