Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil te întăresc în credinţă

1 57674 original jpg jpeg

La 8 noiembrie, creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor îngereşti sau „cei dintâi dintre îngeri“.

Îngerii sunt fiinţe nevăzute,soli şi mesageri ai Divinităţii,care se roagă pentru păcătoşi şi îi apără pe toţi oamenii de rele şi de necazuri. Totuşi,în timpuri străvechi unii îngeri au uitat care este menirea lor şi s-au răsculat. În aceastăluptă,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au ieşit în evidenţă prin curajul cu care l-au apărat pe Dumnezeu.

Arhanghelul Mihail îi ajuta pe bolnavi

Îngerul cu sabia în mână,cum i se mai spune,este într-o continuă luptă cu diavolul pentru a salva sufletele credincioşilor de la osânda veşnică,el veghind să nu fure cel rău sufletul unui om aflat în pragul morţii. El deţine,alături de Sfântul Petru,cheile de la poarta raiului.

Mamele sunt ocrotite de Arhanghelul Gavriil

El este îngerul vestitor. Când a venit momentul ca Dumnezeu să o anunţe pe Fecioara Maria că va sosi pe lume Domnul nostru Iisus Hristos,acesta a adus vestea cea bună. Tot el i-a înştiinţat pe Ioachim şi pe Ana că vor deveni părinţii Maicii Domnului.

Aceşti doi îngeri sunt cei care călăuzesc sufletele spre rai.



Recente

portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg