Sfinţii Constantin şi Elena, împăraţii care au oprit prigoana creştinilor şi au oficializat Creştinismul

În fiecare an, la data de 21 mai, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îşi aduc aminte de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena asemuiţi cu apostolii cărora le datorează faptul că îşi pot practica liber credinţa.

După ce a ajuns la conducerea Imperiului Roman, Împăratul Constantin cel Mare a pus capăt prigonirii şi martirizării creştinilor, prin publicarea Edictului de la Milan, în anul 313. Datorită mamei sale, Sfânta Împărăteasă Elena, Împăratul Constantin cel Mare a devenit „un slujitor atât de devotat lui Dumnezeu, încât ai fi crezut că a fost din copilărie un discipol al Mântuitorului“, după cum scrie biograful său, Eusebiu de Cezareea. Le datorăm acestor Sfinţi Împăraţi faptul că religia creştină a devenit oficială, într-o vreme în care credinţa în Hristos era ameninţată în Imperiul Roman de Răsărit.

Minunea vindecării Împăratului Constantin

Atunci când i-a fost dat să sufere de o boală grea, lepră, Împăratul Constantin cel Mare a primit sfat din partea slujitorilor săi, care se închinau idolilor, să facă baie în sânge de prunci. A refuzat pe dată şi a ales să îndure chinurile bolii decât să ucidă nişte suflete nevinovate. Apoi, i-au apărut într-un vis Sfinţii Petru şi Pavel care i-au dezvăluit alte leacuri: rugăciunea, postul şi botezarea în credinţa creştină. A urmat întocmai îndemnurile celor doi sfinţi şi n-a trecut mult până când s-a vindecat de boala cea grea. Pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, a cerut să fie construită o biserică în care să poată fi botezaţi toţi cei care cred în Domnul.

Protectori ai Sfintei Cruci

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este strâns legată de conştientizarea puterii Sfintei Cruci, semnul central al Creştinismului. Cinstirea ei a început din secolul al IV-lea, când s-au petrecut două mari minuni. Prima dintre acestea a fost ivirea semnului crucii pe cer, în luptele duse de Împăratului Constantin cel Mare pentru conducerea Imperiului Roman. După victorie, Împăratul Constantin cel Mare a făcut din Creştinism o religie oficială, prin publicarea Edictului de la Milan, apoi a pus Sfânta Cruce pe actele oficiale, pe monede şi a interzis răstignirea pe cruce a celor condamnaţi la moarte.

O a doua minune a fost momentul aflării Crucii Mântuitorului, trei secole după jertfa şi Învierea Sa. Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin, a găsit-o la Ierusalim. A atins de ea o femeie muribundă, iar aceasta s-a însănătoşit pe loc. Împărăteasa a lăsat o parte din cruce în Bazilica Sfintei Cruci din Ierusalim, de unde a fost furată de perşi. Pe 14 septembrie (când se prăznuieşte azi Înălţarea Sfintei Cruci), în anul 630, a fost înapoiată şi înălţată în faţa poporului, ca semn al victoriei Creştinismului.

Primul Sinod Ecumenic s-a ţinut datorită Împăratului Constantin

Din dorinţa de a face voia lui Dumnezeu, Împăratul Constantin cel Mare a adunat arhierei din toate părţile imperiului pentru a propovădui creştinismul. Aşa a putut să aibă loc cel dintâi Sinod Ecumenic, la Niceea, pe teritoriul localităţii Iznik din Turcia de azi, în anul 325. Cu acea ocazie, cei 318 episcopi creştini care au luat parte la acea mare adunare au stabilit regula de calculare a datei Sfintelor Paşti, după echinocţiul de primăvară, independent de cel evreiesc. Tot atunci, s-au luat decizii importante despre dreapta credinţă, unitatea bisericii şi au fost adoptate 20 de canoane, cum este şi acela de a nu se face rugăciuni în genunchi în zilele de duminică şi la Rusalii. De asemenea, a fost stabilită o primă formă a Crezului sau Simbolul Credinţei.