Sfinţii Trei Ierarhi, un exemplu de unitate şi credinţă

1 61194 original jpg jpeg

În fiecare an, pe 30 ianuarie, sunt sărbătoriţi unii dintre cei mai apreciaţi patriarhi ai creştinătăţii ortodoxe, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul lui Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Sunt socotiţi mari dascăli ai lumii

Despre Sfântul Ioan Gură de Aur se spune că era un mare filosof,iar cuvintele sale îi mişcau şi pe cei mai mari păcătoşi. A propovăduit Sfânta Evanghelie şi a fost un model de milostenie şi dragoste pentru semenii săi,mai ales cât timp a păstorit Biserica lui Hristos. Sfântul Vasile cel Mare a deţinut aceeaşi funcţie timp de cinci ani,fiind un iubitor de carte,ce nu ieşea din cuvântul Domnului. Cuvântările şi învăţăturile Sfântul Grigorie erau căutate de către toţi creştinii vremii,care-l considerau drept Cuvântătorul Domnului. El a condus Biserica din Constantinopol timp de 12 ani.

Celebrarea sfinţilor,motiv de ceartă

Datorită credinţei lor nestrămutate în Cel de sus şi a vieţii pline de cucernicie pe care au dus-o,Vasile cel Mare,Grigorie Cuvântătorul lui Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur au fost ridicaţi la rangul de sfinţi. La început,erau celebraţi separat şi fiecare era apreciat doar pentru faptele sale,lucru ce a stârnit dezbinare între credincioşi. Unii îl preţuiau mai mult pe Sfântul Vasile cel Mare,spunând că lucrările sale erau asemănătoare cu cele ale îngerilor,nefiind stăpânit de nevoile pământeşti. Pe de altă parte se aflau cei cuceriţi de harul lui Ioan Gură de Aur,prin care reuşea să-i aducă pe calea credinţei pe cei care uitau cuvântul Mântuitorului. Susţinătorii Sfântului Grigorie considerau că acesta ar trebui să beneficieze de cea mai mare cinste deoarece cuvântările sale păreau să fie şoptite de însuşi Dumnezeu. Astfel,lumea creştină era împărţită între ioanieni,vasilieni şi grigorieni,iar diferenţele de opinie s-au întins pe parcursul mai multor ani.

Un vis care a adus pacea

Într-o noapte,arhiereul Ioan,care slujea în cetatea Evhaitenilor,a avut un vis care a reuşit să-i reunifice pe creştini. Cei trei mari ierarhi i s-au arătat în somn şi au grăit într-un singur glas:„Noi,precum vezi,la Dumnezeuuna suntem şi nicio împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci,fiecare la timpul său,îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt,am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt,aşa am învăţat. Nu este între noi,unul întâi şi altul al doilea,şi de vei chema pe unul,vin şi ceilalţi doi. Drept aceea,scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta,şi cât am fost vii şi după ce am răposat,ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire“. Arhiereul Ioan a povestit visul,iar mai marii bisericii au decis să pună capăt vrajbei,iar cei trei sfinţi să fie celebraţi împreună,la data de 30 ianuarie.



Recente

femeie care picteaza jpg
shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 2269877129 jpg
shutterstock 2377547251 jpg
roblox jpg
caine test iluzie jpg
shutterstock 1917555536 jpg
shutterstock 2409568293 jpg
shutterstock 1917189239 jpg
shutterstock 647849362 jpg
shutterstock 1095270347 jpg
shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg
shutterstock 1292534521 jpg
shutterstock 551342416 jpg
shutterstock 1010662003 jpg
shutterstock 2077653295 jpg
Taci pentru a evita conflictele  Sursa foto shutterstock 2253955075 jpg