Spovedania vindecă sufletele

1 72393 original jpg jpeg

Spovedania este una din cele şapte taine ale Bisericii şi este modul prin care credinciosul caută să obţină iertarea păcatelor de la Dumnezeu. Taina Pocăinţei ajută la liniştirea conştiinţei şi-l apropie pe cel păcătos de Mântuitorul.

Prin botez copiii intră în rândul creştinilor,iar până la vârsta de şase-şapte ani micile lor obrăznicii nu sunt considerate păcate. Însă,după această vârstă,păcatele,se consideră că şi cei mici ar trebui să se spovedească,pentru a-şi păstra curăţenia sufletească din momentul botezului.

Nu toate păcatele pot fi iertate

Primii care au săvârşit spovedania au fost Sfinţii Apostoli. Mai târziu,ei i-au delegat pe arhierei,care au încredinţat mai apoi această taină şi preoţilor. Aceştia din urmă îi pot asculta pe cei păcătoşi şi le pot dezlega doar unele păcate. Pentru păcatele grele,preoţii îi trimit pe păcătoşi la arhierei,care în funcţie de gravitatea faptelor mărturisite,îi pot dezlega sau nu. Preoţii şi arhierei sunt însă doar martori ai spovedaniei,deoarece păcatele nu le sunt mărturiste doar lor,ci Lui Dumnezeu.

Spovedania este însoţită de post

Cel mai bun moment pentru spovedanie este în Postul Paştelui,precum şi în celelalte posturi mari de peste an:postul Crăciunului,al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi al Sfintei Marii. Însă această taină poate avea loc oricând creştinii simt nevoia să mărturisească păcatele care le apasă sufletele. Ei trebuie să ţină post înainte de a merge în faţa duhovnicului şi să participe la moliftă,o rugăciune premergătoarea spovedaniei. Credincioşii trebuie să meargă de bunăvoie în faţa preotului şi să mărturisească tot ce-l apasă,fără ascunde ceva. Spovedania are loc în biserică,într-un loc cât mai retras. Molifta este valabilă şapte zile,timp în care cei care nu s-au spovedit trebuie să ţină post în continuare.

Canoane,în funcţie de gravitatea faptelor

După ce credinciosul îşi încheie spovedania,el îşi apleacă capul sub epitrahil,veşmântul liturgic,şi preotul îi citeşte rugăciunea de dezlegare. Tot acum i se dezvăluie care sunt canoanele pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Epitemia sau canonul pe care-l dă preotul nu trebuie privit ca o pedeapsă,ci ca pe un mod prin care sunt vindecate rănile sufletului. Epitemia variază în funcţie de cât de mult a fost încălcat cuvântul lui Dumnezeu şi cuprinde rugăciuni,metanii,post şi fapte de milostenie.

Ştiai că..

… preoţii care divulgă taian spovedaniei sunt pedepsiţi?

… în trecut,canoanele erau mai aspre? Credincioşilor li se cerea să stea în genunchi la intrarea în biserică şi erau puşi să-şi ceară iertare de la toţi cei care treceau pragul lăcaşului de cult.

… cel mai aspru canon pe care-l pot primi credincioşii este oprirea de la Sfânta Împărtăşanie pentru un timp?



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg