Modul adorabil în care Lady Gaga a sărbătorit câştigarea Globului de Aur

1 84711 original jpg jpeg

Lady Gaga a avut o apariţie spectaculoasă la Glorburile de Aur 2019. Piesa-fenomen, „Shallow”, a câştigat la categoria „Best Original Song”. Lady Gaga a ţinut neaparat să împartă premiul cu Mark Ronson, Anthony Rossomando şi Andrew Wyatt, care au susţinut-o şi au ajutat-o să compună piesa.

„Ca femeie, este foarte greu să fii luată în serios ca muzician şi compozitor”, a declarat Gaga în timpul galei.

Christian Carino, logodnicul artistei, a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu Lady Gaga într-o ipostază în care nu te-ai fi aşteptat să o vezi, după decernarea premiilor. 

Este cunoscută pentru apariţiile sale extravagante şi concertele spectaculoase, însă această imagine o pune pe artistă într-o nouă lumină. Şi dacă te-ai fi aşteptat ca artista să sărbătorească  câştigarea premiului  până dimineaţa, trebuie să afli că nu e deloc aşa.

Lady Gaga a fost fotografiată în pat, ţinând în mână statueta pe care abia a câştigat-o, dar şi alături de un castron cu cereale şi o cutie cu cereale cu fructe. Artista zâmbeşte în timp ce îşi ţine mâna la ochi şi pare foarte fericită.

Cântăreaţa, şi mai nou actriţa principală a filmului „S-a născut o stea”, a oferit momente de neuitat celor care au urmărit premiile Globurile de Aur. Rochia purtată de Gaga a fost semnată de Valentino şi a necesitat doi oameni pentru a purta trena.

Cu toate acestea, rochia de poveste nu a fost cea mai scumpă piesă a ţinutei. Ea a fost asortată cu bijuterii în valoare de cinci miloane de dolari. Colierul a fost creat special pentru această ocazie de faimoasa casă de bijuterii Tiffany & Co. Colierul, numit „Aurora”, conţine 300 de diamante briliante şi un diamant în formă de pară în valoare de 20 de carate. 



Recente

close up beautiful cat with little girl jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
GettyImages 3313236 jpg
Emma Roberts  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg