Flori de apartament care rezistă în timp. Decorează-ţi casa cu plante mai puţin pretenţioase

1 shutterstock 702959287 jpg jpeg

Iubitorii de flori îşi doresc cu orice preţ să aibă plante în casa şi în apartamentul lor. Din nefericire, nu toate florile rezistă în timp în locuinţă, la fel cum se întâmplă în cazul plantelor de grădină. Însă există excepţii care trăiesc chiar şi în cele mai mici spaţii. Iată care sunt florile de care poţi fi sigur că vor rezista în timp în apartamentul sau în casa ta!

În ultimii ani, a luat amploare un val al iubitorilor de plante. Cu surse utile de inspiraţie, precum Pinterest sau Instagram, învăţatul despre îngrijirea plantelor nu a fost niciodată mai uşoară, însă nu toată lumea reuşeşte să aibă grijă de florile preferate, iar plantele sensibile se ofilesc. Există o serie de plante care sunt menite pentru a rezista în timp şi sunt ideale pentru decorul apartamentului sau pentru decorul casei.

Filodendron (Philodendron)

Plantă perenă şi căţărătoare, Filodendron este floarea perfectă de apartament, datorită frumuseţii frunzelor sale. Această plantă se udă o dată pe săptămână şi nu se ţine în lumina directă a Soarelui, deoarece Soarele puternic îi îngălbeneşte frunzele verzi. Această floare creşte lent şi se recomandă să se planteze mai mulţi lăstări în acelaşi vas.

Citeşte şi: Plante care absorb umiditatea din casă. Înfrumuseţează locuinţa şi o purifică

Aloe Vera

Auzim des că Aloe Vera este o plantă care face minuni pentru pielea noastră, în special dacă am stat prea mult în faţa razelor solare. Aloe este, de asemenea, şi o floare excelentă care poate fi ţinută în casă şi care rezistă în timp. Planta are nevoie de multă lumină pentru a se dezvolta, fiind necesar să se ţină în spaţii luminoase, unde Soarele poate să ajungă la ea cu uşurinţă. Se udă în cantităţi moderate, iar în perioada iernii udarea se face rar şi cu cantităţi mici de apă.

Crinul Păcii

Floarea Crinul Păcii iubeşte să stea în interiorul casei şi face parte totodată din categoria plantelor care purifică calitatea aerului. Udarea se face în mod regulat, mai ales dacă pământul ei este uscat. În perioada iernii, se reduce cantitatea de apă. Planta Crinul Păcii trebuie să fie ţinută departe de lumina directă a Soarelui, iar dacă aceste condiţii vor fi respectate, cu siguranţă planta va rezista mulţi ani în locuinţă.

Citeşte şi: Plante care îţi parfumează casa. Printre ele, florile cu miros de ciocolată şi de ghimbir 

Potos (Iedera Diavolului)

Potos, cunoscută şi sub denumirea de „Iedera Diavolului‟ creşte ca o viţă de vie şi poate să înfrumuseţeze orice spaţiu din locuinţă. Frunzele sale sunt în formă de inimă, verzi cu pete aurii sau albe. Această plantă de apartament rezistă perfect în locuri foarte bine luminate de Soare. De asemenea, planta are nevoie de umiditate şi trebuie să fie udată o dată pe săptămână. Floarea de interior are o durată de viaţă de peste 10 ani.

Zamioculcas (Palmier Smarald)

Zamioculcas, cunoscută şi sub numele de „Planta ZZ‟ , „Planta Zuzu‟  sau „Palmier Smarald‟ are tulpini înalte şi frunze verzi superbe. Ea purifică aerul din încăperea în care este pusă, însă are nevoie de multă apă pentru a rămâne veşnic verde. Floarea se poate dezvolta la lumină scăzută, dar şi moderată, departe de lumina directă a Soarelui şi are nevoie de o temperatură între 13 - 26 °C. Udarea se realizează moderat, doar în momentul în care pământul ei s-a uscat.

Sursă foto: Pinterest, Shutterstock 



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg