Acestea sunt cele mai frumoase pisici din lume! Felinele care seamănă cu gherparzi

Simpatice și jucăușe, pisicile se numără printre cele mai îndrăgite animale de companie. Sunt jucăușe, iubitoare și grațioase. În special aceste feline, care sunt considerate cele mai frumoase din lume! 

image

Pisicile au un comportament adesea adorabil, de la jocurile lor pline de energie până la momentele de leneveală și relaxare. În plus, prezența unei pisici poate aduce alinare în momente de stres sau tristețe, de aceea mulți oameni le preferă ca animale de companie. Să aflăm mai multe despre câteva dintre cele mai frumoase pisici care există! 

Maine Coon 

Pisicile din rasa Maine Coon sunt considerate unele dintre cele mai frumoase de pe Glob. De altfel, câștigătorul de anul acesta al trofelului FIFe pentru cel mai frumos motan din lume este un pisoi din România care face parte chiar din această rasă. Pisicile Maine Coon sunt foarte potrivite pentru familiile cu copii, deoarece sunt blânde, prietenoase, inteligente și devotate. Având o blană lungă și groasă, potrivită pentru a rezista în climatele reci, aceste pisici trebuie periate măcar săptămânal, dacă nu mai des. Coada uriașă și deasă și greutatea mare – pot ajunge până la 20 de kilograme – le oferă acestor feline un aspect nobil și impozant. 

Citește și: Câte expresii faciale diferite pot avea pisicile. Numărul real te va surprinde! 

Angoră turcească 

Originare din Anatolia, pisicile din această rasă au un aspect elegant și grațios și o blană foarte frumoasă și pufoasă. Deși unele sunt complet albe, există și varietăți negre, maronii sau fumurii. Foarte sportive și jucăușe, reprezentantele rasei Angora turcească sunt foarte protectoare cu stăpânii, amatoare de interacțiuni cu oamenii, în general, și extrem de inteligente – se pare că de aceea pot fi și dresate cu ușurință. Le place să se urce peste tot prin casă, inclusiv să stea pe capul sau pe umerii stăpânilor, și de obicei se înțeleg de minune cu copiii și chiar și cu câinii sau alte animale din gospodărie. 

Albastru de Rusia 

În topul frumuseților pisicești le regăsim și pe cele din rasa Albastru de Rusia. Zvelte, musculoase, de mărime medie (ajung la cel mult șapte kilograme) și ochi verzi strălucitori, aceste pisici au o blană care se simte ca de pluș la atingere, în nuanțe pornind de la un argintiu sclipitor până la un gri închis. În general sunt rezervate și discrete, le place rutina, dar pot fi și vânători neînfricați, aducându-le stăpânilor păsări și rozătoare dacă au unde să le prindă. Sunt pisici super inteligente și au o memorie extraordinară, reținând și persoanele care vin în vizită de mai multe ori, dar și locurile în care stăpânii ascund anumite lucruri. 

Persană 

Blânde și răbdătoare, pisicile din rasa persană au fața rotundă și botul turtit, picioare scurte, blana cu fir lung și în 2021 au fost plasate pe locul IV în topul celor mai populare pisici din lume. Există mai multe variante ale acestei rase, cum ar fi persana de Himalaya sau persana Chinchilla Longhair. Aceste feline sunt liniștite, nu foarte energice, potrivite inclusiv pentru a fi pisici de apartament. Cei care au astfel de pisici spun că sunt foarte afectuoase cu stăpânii, dar și prietenoase cu musafirii. Din păcate, aceste pisici au un risc mare de boli renale și de boli de inimă spre sfârșitul vieții. 

Vezi și: De ce le place pisicilor să se așeze pe hainele stăpânilor. Există două teorii 

Ocicat 

Deși par mai degrabă pisici sălbatice decât domestice, arătând ca niște mici gheparzi, temperamentul lor este unul potrivit pentru un animal de casă. Felinele din rasa Ocicat au un corp puternic și un cap alungit, sunt sociabile, vin când le chemi, aduc obiecte sau rămân așezate dacă le ceri, și se descurcă bine inclusiv în preajma copiilor și a altor animale, fiind descrise mai degrabă ca niște câini în corp de pisici. Petele de pe blană sunt caracteristice tuturor tipurilor de Ocicat, doar că unele sunt maronii, iar altele spre gri. E bine să nu fie lăsate singure complet dacă stăpânii nu sunt acasă, ci alături de o altă pisică, deoarece nu le place singurătatea. 

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg