Ce este „Efectul Uşii‟, fenomenul pe care îl experimentăm cel puţin o dată în viaţă

1 efectul usii jpg jpeg

Ţi s-a întâmplat vreodată să intri într-o cameră cu scopul de a face ceva şi odată ce ai ajuns acolo, ai uitat complet ce ai vrut să faci, de fapt? Cu toţii am experimentat o astfel de situaţie! Acest fenomen se numeşte „The Doorway Effect‟ („Efectul Uşii‟) şi are legătură cu pierderile scurte de memorie.

Imaginează-ţi următorul scenariu: te uiţi la un episod al serialului tău preferat şi decizi că ai nevoie de o pungă delicioasă de popcorn. Te îndrepţi spre bucătărie, iar când intri, uiţi brusc de ce ai ajuns acolo. Nedumerit, te întorci înapoi în sufragerie şi cum te aşezi pe canapea, îţi aminteşti că de fapt aveai nevoie de floricele! Dacă ai crezut că doar ţie ţi se poate întâmpla asta, află că nu eşti singurul! I se poate întâmpla chiar şi unei persoane cu cea mai bună memorie.

De ce este special creierul uman

În primele cercetări despre creier, oamenii de ştiinţă au crezut că memoria umană era ca un dulap, cu numeroase secţiuni în care se stocau mici cutii cu experienţele din viaţa noastră. Se presupune că aceste cutii rămân în creier pentru totdeauna şi, ori de câte ori ne amintim experienţele noastre, creierul poate deschide una dintre cutiile speciale. De fapt, creierul nostru este mult mai complex şi are capacitatea de a se schimba pe parcursul vieţii noastre. Amintirile umane sunt episodice şi sunt percepute diferit de la o persoană la alta. Spre exemplu, modul în care cineva îşi aminteşte un anumit incident, va fi probabil diferit faţă de modul în care o altă persoană îşi aminteşte exact acelaşi incident. 

Ce înseamnă „Efectul Uşii‟?

În urma unor studii efectuate, în anul 2011, la Universitate Notre Dame şi la Universitatea Bond, s-a observat că memoria participanţilor a fost mai slabă atunci când au intrat printr-o uşă deschisă, decât atunci când au mers pe aceeaşi distanţă în aceeaşi cameră, adică atunci când nu au intrat printr-o uşă deschisă. Specialiştii au numit acest fenoment „The Door Effect” („Efectul Uşii‟), iar până în prezent nu există nicio explicaţie concretă a acestui fenomen, dar psihologii cred că trecerea printr-o uşă şi intrarea într-o altă cameră creează un blocaj în creier.

Această ipoteză este susţinută de un studiu, care a demonstrat că oamenii care treceau prin uşi deschise au experimentat o „divizare‟ a memoriei: „La început, nu am reuşit să descoperim deloc de ce apare acest fenomen, pentru că oamenii erau prea buni şi îşi aminteau totul. Aşa că am făcut misiunea mai dificilă şi le-am dat sarcina să numere înapoi, în timp ce se deplasau dintr-o cameră în alta. Uitarea a avut loc în acel moment, odată cu supraîncărcarea memoriei. Cu alte cuvinte, efectul uşii apare doar dacă suntem din punct de vedere cognitiv într-o stare vulnerabilă‟, subliniază Dr. Baumann (cercetător la Universitatea Bond).

Schimbarea mediului influenţează

Totodată, profesorul Baumann subilinază că nu uşa în sine declanşează uitarea, ci trecerea la un mediu diferit: „Un exemplu bun este deplasarea la un magazin universal. Pleci din casă cu o listă de cumpărături, schimbi mediul, iar când ajungi în magazin, uiţi multe lucruri pe care voiai să le cumperi. Creierul crede că se află într-un context diferit, iar amintirile pe care le-ai avut când erai în casă vor aparţine altei reţele de informaţii‟.

2 o fata care a uitat ce trebuia sa faca jpg jpeg

Vestea bună este că trăirea unor astfel de episoade, nu va spune nimic despre memoria, inteligenţa sau despre abilităţile tale cognitive. Deci, când intri într-o cameră şi uiţi brusc de ce eşti acolo, nu ar trebui să crezi că boala Alzheimer îţi „bate la uşă‟. Cu toţii putem experimenta un astfel de episod, cel puţin o dată în viaţă.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

cristiana bota 5 jpg
shutterstock 2291563245 jpg
WhatsApp Image 2025 04 04 at 14 20 54 (1) jpeg
 MG 1055 mod jpg
Iain Armitage  foto   Shutterstock jpg
Toni Braxton  Shutterstock jpg
shutterstock 1054672853 jpg
Morgan Freeman  foto   Shutterstock jpg
Sarah Jessica Parker  foto   Shutterstock jpg
Jessica Simpson  foto   Shutterstock jpg
Hilary Swank  Shutterstock jpg
shutterstock 205397662 jpg
Tom Hanks cu familia lui  foto   Shutterstock jpg
1 elton john shutterstock 1429707935 jpg jpeg
Cum să alegi perioada ideală pentru organizarea unui eveniment în aer liber jpg
Heather Graham  foto   Shutterstock jpg
Jesy Nelson  foto   Shutterstock jpg
copiii lui Bruce Willis  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2269415875 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg