Cele mai lungi drumuri din lume

1 85271 original jpg jpeg

Imaginează-ţi că eşti la volan şi conduci pe un drum lung, cu mai multe benzi pe sens, admirând fie un peisaj deşertic, fie unul luxuriant, tropical. Închipuie-ţi că eşti în America, sau poate în Australia, străbătând un continent de la cap la coadă, pe o autostradă plină de pitoresc, dar şi de pericole. 

Panamericana este o reţea de şosele cu trafic intens, care traversează continentul american. Se întinde pe 48.000 de km, porneşte din Alaska, traversează peste 14 ţări şi se opreşte în Ţara de Foc. Drumul trece şi prin Canada, Statele Unite, Mexic, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Ecuador, Peru Chile şi Argentina. Unele secţiuni ale autostrăzii Panamericane sunt reprezentate de autostrăzi moderne, precum în Argentina sau Peru, alte secţiuni fiind doar simple străzi regionale.

Aproximativ un million de şoferi străbat în fiecare zi Autostrada 1 („Highway 1“) din Australia. De fapt este vorba de o reţea de drumuri care urmează conturul ţării, pe o distanţă de 14.500 km, trecât prin marile oraşe, printre care Brisbane, Melbourne, Perth, Darwin şi Sydney. Cei care se avântă într-o călătorie pe Highway 1 au ocazia să admire nu doar peisajele urbane, ci şi porţiuni pitoreşti de litoral, păduri exotice, zone de brusă sau deşertice şi nesfârşite mlaştini tropicale.

Aflată pe locul 3 în clasamentul celor mai lungi drumuri din lume, Autostrada Transsiberiană are aproximativ 11.000 km şi uneşte Marea Baltică de Oceanul Pacific – din St. Petersburg până în Vladivostok, prin Siberia, Moscova şi Munţii Ural. În partea estică, autostrada este doar o simplă pistă de zgură. În timpul verilor umede, unele secţiuni ale drumului se transformă în adevărate smârcuri, iar traseul devine periculos pentru şoferi.

Şi în Asia sunt şosele ce par infinite. Una dintre ele numeşte AH1 şi este un proiect special ONU, pentru care a fost alocat un buget substanţial. Lungimea drumului care leagă Japonia, cele două Corei, Vietnam, Cambodgia, Birmania, India, Bangladesh, Thailanda, Iran, Pakistan şi Turcia este de 20.557 km.

Sursă imagine: Wikipedia



Recente

close up beautiful cat with little girl jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
GettyImages 3313236 jpg
Emma Roberts  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg