Cu perucă, fără perucă

Se poartă perucă din cele mai vechi timpuri – fie din motive religioase, fie pentru a proteja capul, sau pur şi simplu pentru a fi în ton cu moda. Mult timp, perucile au fost doar apanajul celor avuţi. Chiar şi mai aproape de timpurile moderne, au fost un indicator preţios al poziţiei sociale şi profesionale.

Cu aproape trei milenii înainte de Hristos, nobilii egipteni îşi acopereau capul ras cu peruci elaborate, alcătuite fie din păr uman, fie din înlocuitori mai ieftini, precum fibrele extrase din frunzele de palmier sau chiar din fire de lână. Perucile nu aveau doar rolul de protecţie contra razelor soarelui şi atacului insectelor, ci indicau şi rangul purtătorului sau devoţiunea lui religioasă.

La Curtea Regelui Soare

Odată cu ascensiunea la tronul Franţei a lui Ludovic al XIV-lea, cunoscut şi sub denumirea de Regele Soare, portul perucii a devenit obligatoriu pentru doamnele şi domnii din înalta societate. Imaginea nobiliară nu era completă în lipsa acestui accesoriu – regele însuşi fiind cel care dădea tonul în modă. Pe sub perucă, părul era ras, iar igiena era adesea precară, dar asta nu conta. Podoaba falsă trebuia să fie buclată, pudrată, parfumată şi purtată cu naturaleţe. Şi nu era deloc ieftină! Cei cu dare de mână avea în dotare cel puţin două astfel de coafuri false – una mai mare, pentru ocaziile oficiale, şi alta mai mică, pentru uz casnic. Bineînţeles, cu cât peruca formală era mai impozantă, cu atât indica poziţia socială mai importantă a purtătorului.

Pudrate, ornate, bibilite

La mijlocul secolului al XVIII-lea, albul era culoarea preferată: peruca era mai întâi stropită cu grăsime, apoi pudrată cu făină sau cu un amestec de amidon şi gips. Existau bresle a căror scop lucrativ era exclusiv elaborarea, îngrijirea şi păstrarea în bune condiţii a perucilor. Cele ale femeilor erau clădite cât mai înalt, pudrate şi ornate cu bibiluri strălucitoare – care erau adesea luate în derâdere chiar de ziarele vremii. Militarii, magistraţii, preoţii, ba chiar şi negustorii trebuiau să poarte peruci.

Păr importat din Asia

Revoluţia franceză a readus în modă aspectul natural al părului, însă în Anglia epocii victoriene s-a reinstaurat portul meşelor, în special în rândul doamnelor. Coafurile vremii, încă voluminoase, necesitau cantităţi impresionante de şuviţe false - şi, bineînţeles, multă muncă migăloasă pentru integrarea lor în ansamblu. Peste piramida de păr, fixată cu nenumărate ace decorate cu pietre preţioase, doamnele plasau şi nişte pălării enorme, împodobite ca nişte torturi. Aşa-numitele postişe – denumirea franţuzească dată şuviţelor false – le ajutau pe purtătoare să-şi fixeze bretonul fals, diverse bucle şi buclişoare sau să-şi umfle cocul. Toţi coaforii avea o cameră de lucru numai cu astfel de accesorii, gata să fie întinse, puse pe bigudiuri sau curăţate, prin fierbere în apă cu sodă caustică. Se importa păr şi din îndepărtata Asie: meşele erau fierte în acid azotic, pentru a fi decolorate şi deparazitate.

De la podoabe sintetice la extensii

Dacă perucile au căzut puţin în desuetudine, la începutul secolului XX, au început din nou să fie în vogă în anii ’60, perucile - ba chiar au cunoscut o adevărată renaştere. Părul artificial, din nailon sau din fibre acrilice, permitea producţia lor în masă, făcându-le tot mai ieftine şi mai populare. În anii ’70, se estima că una din trei femei avea cel puţin o perucă în dulap. Chiar şi starurile purtau peruci – una din ele fiind cunoscuta cântăreaţă americană de culoare, Diana Ross, care deţinea o adevărată colecţie de păr fals. Astăzi, la modă sunt nu atât perucile, cât extensiile de păr, pe care le folosesc la scară mare inclusiv starurile internaţionale.

Ştiai că...

....în anii ’70, perucile made in Hong Kong erau, de departe, cele mai populare? Erau produse la scară industrială şi se exportau în special în Europa.

... femeile adepte ale iudaismului ortodox poartă perucă din motive religioase? Conform Talmudului, simpla privire a părului femeii îndeamnă la păcat - prin urmare o femeie credincioasă trebuie să-şi ascundă podoaba capilară, doar soţul ei având voie să o privească.

: