Povestea prezervativului
Dacă încă ţi-e jenă să cumperi prezervative sau să discuţi despre acest subiect, află că oamenii folosesc metodele contraceptive de mii şi mii de ani. Istoria consemnează evoluţia uimitoare a acestui obiect, care împiedică sarcinile nedorite şi fereşte de bolile cu transmitere sexuală.
Primele atestări istorice ale folosirii unui soi de prezervativ primitiv datează de acum 12.000 de ani. Arheologii au găsit picturi rupestre într-o peşteră din Franţa. O scenă prezenta un bărbat care se acupla cu o femeie, organul său sexual fiind acoperit cu un material greu de identificat – probabil, cu o piele de animal. Vechile scrieri egiptene menţionau folosirea vezicii urinare sau a intestinelor de animale unse cu ulei pe post de teacă de protecţie a organului sexual masculin. Pentru nobili, tocul ocrotitor era realizat din inul cel mai fin, şi era menit să ţină la distanţă infecţiile şi insectele.
Carapace de broască ţestoasă şi mătase
Legendele şi miturile greceşti făceau şi ele trimiteri la existenţa prezervativului. Se credea că lichidul seminal al Regele Minos al Cretei colcăia de şerpi şi scorpioni. Pentru a-şi proteja soţia, Minos folosea un prezervativ realizat din vezică de capră. În secolul al XV-lea, japonezii şi chinezii puneau la punct propriile versiuni ale contraceptivului masculin. Versiunea asiatică acoperea doar glandul şi era realizată din orice tip de material, de la intestine de animal, coarne, carapace de broască ţestoasă până la in şi hârtie de mătase.
O soluţie contra sifilisului
În secolul al XVI-lea, ravagiile provocate de sifilis au dus la evoluţia spectaculoasă a prezervativului. Medicul italian Gabriele Falloppio a pus la punct o versiune mai practică a obiectului, pentru a preveni transmiterea bolii. Săculeţul era realizat stofă croită pe măsura clientului, înmuiată într-un amestec de leac. Se fixa la capăt cu o fundă. Falloppio a făcut şi un studiu, ca să vadă câţi dintre purtătorii de fundiţă luau sifilis. Spre încântarea lui, nici unul dintre cei 1.000 de voluntari nu s-a îmbolnăvit. Dar, cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, invenţia lui Falloppio a fost pusă imediat la zidul infamiei, atât de către comunitatea ştiinţifică cât şi de cea religioasă. În 1605, un teolog catolic, a categorisit prezervativul drept unealtă imorală.
De la cauciuc la poliuretan
Versiunea modernă a prezervativului a apărut în secolul al XIX-lea şi s-a datorat chimistului american Charles Goodyear şi inventatorului englez Thomas Hancock. Ambii au contribuit la dezvoltarea industriei cauciucului. Graţie lor, membranele animale au fost înlocuite cu cele din cauciuc natural vulcanizat – elastice, rezistente, „lavabile şi reutilizabile“, cum spunea o reclamă a vremii. Şi, desigur, mult mai ieftine. În anii ’20, s-a produs o altă schimbare majoră, odată cu invenţia cauciucului sintetic. În 1957, în Marea Britanie s-a lansat primul prezervativ lubrifiat. În 1965, aproape trei sferturi dintre cuplurile căsătorite declarau că folosesc prezervativul ca metodă contraceptivă. În anii ’90, poliuretanul, de două ori mai rezistent ca latexul şi mult mai fin, a devenit materia primă pentru prezervativele menite să împiedice infectarea cu temutul virus HIV.
Ştiai că...
... în timpul Primului Război Mondial, nici SUA, nici Marea Britanie nu au împărţit prezervative soldaţilor lor? La sfârşitul războiului, se înregistrau 400.000 de cazuri noi de sifilis şi gonoree. În timpul Celui De-al Doilea Răboi Mondial, greşeala nu s-a mai repetat.
... în Anglia de secol al XIX-lea, cutiile cu prezervative erau decorate cu chipul reginei Victoria?
...Franţa a fost prima ţară în care s-au comercializat prezervative parfumate? Ele erau ascunse în fundul dublu al cutiilor cu trabuce şi purtau denumiri inventive – „Crocodilul“, „Voluptuosul“.
