Boney M. Xperience se va auzi din orașul aflat la cea mai mare altitudine din România

Cunoscuta formație Boney M. Xperience, ce aduce un tribut muzicienilor care au făcut furori în anii ’70-’90, revine în țara noastră, de data aceasta pentru a susține un concert inedit, la peste 1.000 de metri înălțime, în stațiunea Predeal de pe Valea Prahovei, localitate despre care puțini știu că se află la cea mai mare altitudine din România.

Boney M XP 1 png

Evenimentul, organizat de Retro Nostalgia Music, este programat sâmbătă, 25 mai, cu începere de la ora 17.00, lângă pârtia Clăbucet, pe strada Teleferic, în parcarea P2, cu o vedere incredibilă asupra Carpaților Meridionali.

Două dintre componentele formației Boney M. Xperience, Edna Proctor și Maureen Fernandes, au cântat alături de regretatul artist legendar Bobby Farrell în ultimii 20 de ani de activitate ai celebrei formații muzicale. După ce Bobby Farrell a murit tragic, în decembrie 2010 (la Sankt Petersburg), cele două artiste au făcut echipă cu Fabienne Rosa și cu Dasilvian Bruce, pentru a duce mai departe succesul cântecelor Boney M. Astfel, melodiile „Ma Baker”, „Rasputin”, „No Woman, No Cry”, „Rivers of Babylon”, „Daddy Cool”, „Gotta Go Home” pot fi din nou ascultate live, în toată lumea, iar în 25 mai vor răsuna și în Predeal. „Așa cum știți, nu sunterm originalii, dar show-urile noastre cu muzică live aduc din nou la viață hiturile Boney M., datorită fostelor colege de scenă ale lui Bobby Farrell și lui Mr. Dazz”, spun artiștii Boney M. Xperience.

image

Înființată în 1975, trupa Bomey M. a fost alcătuită din Liz Mitchell, Marcia Barrett, Maizie Williams și Bobby Farrell – care a fost nu doar solist, ci și coregraful celebrelor dansuri devenite iconice. Cu Boney M. Xperience, „moștenirea” lăsată de acești muzicieni merge mai departe.

Pe lângă celebra trupă internațională, va performa pe scena de la Predeal și DJ Conte, alături de alți artiști și dansatori, care vor încinge atmosfera, la propriu. Pentru această petrecere biletele au fost deja puse în vânzare în rețeaua Entertix

Boney M XP concert jpeg

Parteneri media: Travel Mix Channel, Televiziunea VP-TV și Radio Disco Mix.

Food & Drinks provided by Ceaunul Skiorului.



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg