Caravana „Noul Pacient cu cancer“ continuă
„Noul pacient cu cancer“ se referă la acel pacient care are o nouă abordare asupra diagnosticului primit. Care alege să vadă, asemeni membrilor Asociaţiei Imunis, diagnosticul primit cu alţi ochi. Care alege să întrebe cancerul: “Ce vrei să mă înveţi despre mine?” şi “Cum mă poţi ajuta să corectez ce am de corectat?”.
Ce înseamnă „Noul pacient cu cancer“?
Asociaţia Imunis anunţă continuarea proiectului Caravana „Noul Pacient cu cancer” care va ajunge în 6 oraşe, în următoarele 3 luni. Astfel, în perioada octombrie – decembrie 2017, pacienţii diagnosticaţi cu cancer din Ploieşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Constanţa şi Bacău sunt invitaţi la seminar.
Despre Caravana „Noul Pacient cu cancer“
Caravana Noul pacient cu cancer – un proiect unic în România, a fost demarată în septembrie 2015 – o iniţiativă personală a Cosminei Grigore - din dorinţa de a fi mai aproape de pacienţi. Scopul caravanei este de a educa, informa şi mobiliza pacienţii diagnosticaţi pentru a avea o nouă abordare – integrativă, a cancerului şi pentru a îi determina să fie mai complianţi la tratamant şi mai încrezători în resursele pe care le au la dispoziţie. Echipa Asociaţiei Imunis a fost până acum în Bucureşti, Alexandria, Timişoara, Braşov, Constanţa, Zalău, Buzău, Oradea, Mioveni, Cluj Napoca. Fiecare seminar are loc într-un oraş prestabilit (ales de asociaţie sau la cererea pacienţilor), are o durată aproximativă de 2-3 ore şi este gratuit. Până acum, toate seminariile au fost organizate din resurse proprii, însă de data aceasta, Asociaţia are alături Novartis, Medical Express, Clinica de Medicină Integrativă Quantum Therapy si ARC Rare – Asociaţia Română de Boli Rare.
Ce se discută?
În cadrul seminarului sunt dezbătute teme de interes pentru pacienţi, se prezintă poveştile altor pacienţi şi, de asemenea, unele noutăţi în materie de tratamente, suplimente, terapii şi noutăţi tehnologice. Cosmina Grigore, Preşedinte Asociaţia Imunis, le va vorbi pacienţilor despre alimentaţia antitumorală personalizată (atât din perspectiva personală, cât şi din experienţa de Patient Coach alături de pacienţii oncologici), despre utilizarea protezelor mamare, despre igienă şi alimentaţia pacientului cu cancer colorectal, suplimente complementare terapiilor convenţionale, dar şi despre momentele grele prin care a trecut şi ea în traseul de vindecare.
Adriana Covaciu, Manager Divizia LMC în cadrul Asociaţiei Imunis, coordonator al grupului de suport pentru pacienţii diagnosticaţi cu leucemie mieloidă cronică, le va vorbi pacienţilor despre povestea ei de succes, „Campania Adriana Există” – iniţiată şi organizată de ARC Rare, despre cum a învăţat să lupte cu cancerul în cei 13 ani de la diagnosticare şi despre cum a reuşit să se menţină în remisie timp de 6 ani. Adriana este o poveste de succes, un om absolut minunat şi responsabil în ce priveşte diagnosticul şi compliantă la tratament.
Andreea Ocak, Emotional Coach, Asociaţia Imunis şi coordonator al grupului de suport al Asociaţiei Imunis, organizat lunar, este consilier dezvoltare personală şi hipnoză ericksoniană, fost pacient diagnosticat cu cancer de sân. Andreea este una din preferatele pacienţilor care vin la grup suport, datorită firii blânde şi a modului aparte de a ajuta pacienţii din punct de vedere psiho-emoţional. Andreea studiază constant şi le va vorbi pacienţilor despre nevoia de vindecare emoţională, despre experienţa personală privind îmbinarea alimentaţiei, suplimentelor, terapiilor convenţionale, alternative şi adjuvante pentru menţinerea remisiei.
Programul caravanei:
Ploieşti – 21 octombrie
Iaşi – 28 octombrie
Sibiu – 18 noiembrie
Craiova – 25 octombrie
Bacău – 2 decembrie
Constanţa – 9 decembrie
„În 20 de ani de activitate, am învăţat de la pacienţii noştri că reintegrarea într-o viaţă normală nu vine de la sine, ci cu sprijin. Depresia, tristeţea, furia, negativismul, evitarea activităţilor pe care persoana le avea înainte de operaţie, sunt câteva dintre consecinţele lipsei de consiliere. Sprijinind acest proiect, dorim să comunicăm faptul că pacienţii cu cancer colorectal şi mamar, principalele cauze ale mortalităţii în România, beneficiază din partea noastră de informaţii preţioase, de consiliere gratuită, de tot suportul medical pe care îl putem oferi, pe lângă produsele medicale care le asigură confortul. Seria de seminarii pentru pacienţi pe care le organizăm împreună cu Asociaţia Imunis este primul proiect de acest tip realizat la nivel naţional în România”- declară Andra Stoian, Manager Marketing Medical Express.