Caz șocant: ce s-a întâmplat cu trupul ei neînsuflețit după ce-a omorât-o soțul

Soțului Kristinei Joksimovic i s-a refuzat cererea de eliberare după ce a recunoscut că a omorât-o pe fosta finalistă Miss Elveția. Odioasa crimă comisă de el a șocat o lume întreagă!

image

Trupul neînsuflețit al modelului de 38 de ani Kristina Joksimovic – sau ce-a mai rămas din el – a fost găsit în februarie în Binningen din Elveția. Soțul ei, cunoscut în presa locală drept Thomas, a făcut recurs și-a cerut să fie eliberat, însă cererea lui a fost acum respinsă. Fapta de care se face vinovat este mult prea gravă pentru ca el să fie lăsat în libertate.

Fosta finalistă a concursului Miss Elveția a fost sugrumată și apoi dezmembrată cu o drujbă, iar părțile corpului frumoasei femei de numai 38 de ani au fost puse apoi într-un blender și făcute piure. Incredibil, dar adevărat!     

Cum de e posibil ca cineva să facă așa ceva? Ancheta care se află în plină desfășurare a ajuns la concluzia că „există dovezi clare că e vorba de o boală psihică” în acest caz. Soțul Kristinei susține că a omorât-o pe mama celor doi copii ai lui după ce ea l-a atacat cu un cuțit. Apoi acesta a precizat că a „demembrat-o” pe Kristina „din pură panică”.

Trupul Kristinei a fost descoperit pe 13 februarie, iar poliția a tras concluzia că femeia a fost sugrumată înainte de-a muri. Suspectul a recunoscut că și-a strangulat soția, iar autopsia relevă că corpul femeii a fost ciopârțit cu o drujbă în camera unde se află mașina de spălat.

Părți ale trupului Kristinei au fost apoi băgate într-un blender, tocate mărunt acolo până s-au făcut ca o pastă și apoi dizolvate într-o soluție chimică. Toate aceste orori au fost relatate de publicația Blick, iar acum presa internațională relatează cazul absolut șocant al fostului model.

image

„Mie îmi păreau familia perfectă!”, a ținut să declare unul dintre prietenii celor doi soți, în Blick, în timp ce altul a precizat că mariajul lui Thomas cu Kristina era „în criză de câteva luni bune”. Însă nimeni nu s-a gândit că se va ajunge vreodată la astfel de tragedie!  

foto - Instagram



Recente

Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg