Ce-ţi aduce 2017, anul Cocoşului de Foc

1 72878 original jpg jpeg

În astrologia chinezească, anii guvernaţi de Cocoşul de Foc sunt lipsiţi de turbulenţe şi neînţelegeri şi abundă în veşti despre prosperitate. În acest an, sunt favorizaţi cei vor să obţină un loc de muncă mai bun sau câştiguri financiare mari.

Anul Cocoşului de Foc începe la 28 ianuarie 2017 şi se încheie la 15 februarie 2018. Astrologii spun că vom fi recompensaţi pentru toate eforturile depuse,indiferent de domeniu,şi că va fi o perioadă foarte bună pentru cei singuri,care îşi vor găsi sufletul pereche. Ambiţioşii au toate şansele să avanseze la locul de muncă,cele mai bune luni ale anului,din punct de vedere profesional,fiind aprilie,iulie,octombrie şi noiembrie.

Trăsături ai celor născuţi în ani ai Cocoşului de Foc

Cei care au venit pe lume în anii Cocoşului de Foc (1945,1957,1969,1981,1993,2005,2017) sunt norocoşii zodiacului. Ei sunt atenţi,sociabili,comunicativi,activi,curajoşi,oneşti şi rezolvă conflictele cu foarte multe atenţie şi pricepere.

Şobolan:anul naşterii 1936  1948  1960  1972  1984  1996  2008

Serviciu

Potrivit astrologiei chinezeşti,persoanele născute în anii de Şobolan sunt inteligente şi intuiesc de fiecare dată adevărul. La muncă,urmează o perioadă destul de încărcată. Într-un final,şefii îţi vor recunoaşte meritele. Foloseşte-te de abilităţile tale sociale pentru ca relaţiile cu cei din jur să funcţioneze.

Bani

Îţi vei mări veniturile pe parcursul anului. Ai grijă să nu cheltuieşti peste măsură,pentru a avea bani şi pentru zile negre. Dacă plănuieşti să mergi undeva în concediu,la vară,analizează totul cu atenţie şi nu te întinde mai mult decât ti-e plapuma.

Dragoste

Nu-ţi fie teamă să le arăţi celor din jur ce sentimente ai pentru ei şi implică-te în fel şi fel de activităţi,pentru a-ţi mări şansele să cunoşti pe cineva,dacă eşti singur. Încrederea pe care o ai în forţele proprii şi abilităţile tale sociale te vor ajuta să legi noi prietenii.

Sănătate

La capitolul sănătate,vei sta bine în primele luni ale anului. În a doua jumătate a lui 2017,este posibil să te confrunţi cu infecţii bacteriene,care te vor împiedica să-ţi pui în practică planurile. Adoptă o dietă sănătoasă şi fă mişcare,pentru a te menţine în formă.

Bivol:anul naşterii 1937  1949 1961  1973  1985 1997 2009

Ai tendinţa să-i judeci foarte strict pe oameni,de aceea îţi este greu să-ţi faci prieteni,mai ales la locul de muncă. Pentru că nu comunici suficient cu colegii tăi,nu ai cum să-ţi duci la capăt,cu brio,sarcinile. Încearcă să vezi partea bună a fiecăruia şi învaţă să-i accepţi pe cei din jur aşa cum sunt.

Vei munci foarte mult pe parcursul anului,mai ales că ştii că ai nevoie de bani,pentru a-ţi plăti ratele sau pentru vacanţa pe care ţi-o doreşti demult. Indiferent de scop,vei reuşi să-l atingi,cu foarte mult efort.

Nu-ţi va fi uşor să legi noi relaţii,din cauza firii tale neîncrezătoare. Chiar şi aşa,pe la mijlocul lui 2017,vei întâlni pe cineva care-ţi va suci minţile. Analizează cu atenţie şi gândeşte cu mintea,nu cu inima,ferindu-te astfel de dezamăgiri.

Vei fi energic pe tot parcursul anului. Fă sport,mergi la teatru şi la film,pentru a-ţi elibera mintea de probleme. Concentrează-te pe relaţiile de familie şi fă-ţi timp şi pentru prieteni. Vei avea nevoie de ei când anumite probleme de sănătate îţi vor întrerupe activităţile zilnice.

Tigru:anul naşterii 1938  1950  1962  1974  1986  1998  2010

Serviciu

Este anul în care trebuie să joci cu toate cărţile pe masă,dacă vrei să fii promovat la locul de muncă. Implică-te în tot ceea ce faci şi nu lăsa pe mâine ce poţi faci azi. Doar aşa vei fi remarcat,mai ales dacă îţi faci treaba cu bine.

Bani

Este posibil ca,pe lângă salariu,să mai primeşte nişte venituri,de la care ţi-ai luat de mult gândul (o moştenire sau bani împrumutaţi). Gestionează-i cu atenţie şi nu-i risipi pe lucruri de care te poţi lipsi.

Dragoste

Pentru cei născuţi în Tigru,2017 stă sub semnul stabilităţii,mai ales pe plan amoros. Cei singuri îşi vor găsi sufletul pereche,iar în toamnă ar putea chiar să se căsătorească.

Sănătate

Pentru tine,vor urma câteva luni foarte stresante,care-ţi vor provoca insomnii. Poţi să preîntâmpini astfel de neplăceri consumând ceaiuri din plante şi implicându-te în activităţi care-ţi fac plăcere.

Iepure:anul naşterii 1939  1951  1963  1975  1987  1999  2011

Dacă te concentrezi la ceea ce vrei să obţii,ai toate şansele de reuşită,mai ales la serviciu. În cazul în care vrei să-ţi schimbi locul de muncă,în primăvară ai mai multe posibilităţi de reuşită. Până atunci,fii atent la toate ofertele care-ţi apar în cale.

Eşti adeptul zicalei „banii nu aduc fericirea“,de aceea te mulţumeşti cu suma pe care o câştigi,mai ales că este mai mult decât suficientă pentru tine,rămânându-ţi şi pentru a pune ceva deoparte. Cu toate acestea,dacă ţi se oferă ocazia să mai faci un ban,n-o refuza!

Lucrurile se vor schimba pentru tine,în special în dragoste. Vei cunoaşte din ce în ce mai mulţi oameni,cu care vei lega prietenii pe viaţă şi chiar relaţii de dragoste de lungă durată. Fii optimist cu privire la viitor,căci lucrurile vor evolua pozitiv.

Fereşte-te de oamenii răciţi sau gripaţi,mai ales în perioada rece a anului,pentru că eşti vulnerabil la îmbolnăvire. Dormi cel puţin opt ore pe noapte şi încearcă să nu mai lucrezi peste program sau în weekend.

Dragon:anul naşterii 1940 1952 1964 1976 1988  2000 2012

Serviciu

Foloseşte-te de instinct şi nu te lăsa păgubaş de la primul eşec. Doar aşa vei avea succes în acest an,chiar dacă vei munci pe brânci. Colaborează cu cei din jur şi nu lăsa ca răutăţile şi invidia să stea în calea progresului la muncă.

Bani

Poate vei primi o mărire de salariu sau vei găsi un serviciu mai bun,care-ţi va aduce foloasele financiare la care tânjeşti de atâta vreme. Că asta se va întâmpla sau nu,nu dispera! Lucrurile se vor aşeza pentru tine când te aştepţi mai puţin.

Dragoste

Eşti o fire comunicativă,aşa că-ţi este uşor să-ţi faci noi prieteni. În prima parte a anului,nu vei avea noroc în dragoste,dar lucrurile se vor schimba prin toamnă-iarnă,când te vei îndrăgosti nebuneşte de cineva din anturajul tău.

Sănătate

Nu neglija durerile de spate şi nici pe cele de stomac. Consultă-te cu medicul înainte de a lua un tratament,preîntâmpinând astfel alte probleme de sănătate care pot surveni.

Şarpe:anul naşterii 1941 1953 1965 1977 1989 2001 2013

Anul va debuta foarte bine pentru tine. Îţi vei duce sarcinile de la muncă la capăt şi vei găsi soluţii la eventualele probleme care vor apărea. Vei munci cu drag şi spor,mai ales că vrei să te faci remarcat. Nu este exclus ca anumite persoane din anturajul de la locul de muncă să te bârfească,pentru a-ţi face rău.

În primele luni din an,vei cheltui foarte mult,urmând ca în următoarea perioadă plăţile să se diminueze,dar,trebuie să fii precaut şi să mai pui şi bani deoparte. Evită să dai bani cu împrumut,pentru că sunt şanse să nu ţi-i primeşti înapoi prea curând.

În acest an,îţi vei lărgi cercul de prieteni şi vei face o cucerire în anturaj,însă implicarea ta în relaţia cu persoana iubită nu va fi la nivelul la care ea îşi doreşte. Spre sfârşitul anului,vei simţi nevoia de independenţă,motiv pentru care vor apărea câteva neînţelegeri cu cei din jur. 

În primele luni ale anului,ai o bună rezistenţă fizică,fiind ferit de surprize la acest capitol. Ar fi bine să urmezi un regim alimentar fără excese,pentru a preveni eventualele probleme cardiace. Pe la mijlocul anului,te-ai putea confrunta cu dureri de genunchi.

Cal:anul naşterii 1942 1954 1966 1978 1990 2002 2014

Serviciu

Va fi o perioadă destul de agitată la muncă,fiind nevoit să rezolvi câteva probleme. Relaţia cu majoritatea colegilor va fi bună,deşi,vor mai apărea divergenţe pe parcursul anului. Dacă vei da dovadă de conştiinciozitate,ai mari şanse să fii promovat.

Bani

Vei face eforturi foarte mari pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară în acest an. Pe la mijlocul anului,este posibil să câştigi bani în plus,prin activităţi care nu au legătură cu ce faci la muncă. Există şi şansa să primeşti o ofertă interesantă şi să-ţi schimbi serviciul şi aşa să-ţi creşti venitul. 

Dragoste

Vrei să-ţi petreci cât mai mult timp în compania persoanei iubite,dar te împiedică programul ei încărcat. De aici până la reproşuri şi discuţii în contradictoriu nu mai este decât un pas. Deciziile cu privire la ce anume trebuie să schimbaţi în viaţa de cuplu trebuie luate când sunteţi calmi.

Sănătate

Afecţiunile cardiace şi reumatice s-ar putea accentua în primul trimestru al anului,dacă suferi de astfel de probleme de sănătate. Fii prudent,mai ales dacă ai tendinţa să te implici în activităţi riscante. Fracturile sau entorsele nu sunt excluse.

Capră:anul naşterii 1943 1955 1967 1979 1991 2003 2015

La muncă,vei avea parte de tot felul de piedici,iar în primele luni ale anului nu este exclus ca neînţelegerile cu şefii să te facă să-ţi doreşti să-ţi găseşti un alt serviciu. Lucrurile vor intra pe un făgaş normal prin vară,când şi sarcinile de la muncă se vor împuţina.

Începutul anului vine cu multe cheltuieli neprevăzute,dar,din fericire,anumite activităţi,în care te vei implica în afara serviciului,îţi vor aduce venituri considerabile. Dacă ai de gând să-ţi faci credit pentru casă,2017 este un an bun pentru astfel de achiziţii.

Nu ţi-ai găsi încă sufletul pereche? Ai toate şansele să-l afli în 2017,mai ales că vor apărea la tot pasul ocazii de petrecere a timpului liber,în care îţi vei face noi cunoştinţe. Dacă eşti deja implicată într-o relaţie,nu vor apărea mari schimbări.

În 2017,fii atent la semnele pe care ţi le dă organismul,căci neglijenţele te pot trimite de urgenţă la medic. Încearcă să adopţi un regim alimentar echilibrat şi evită alcoolul şi fumatul. Tratează răcelile cu atenţie,pentru a nu genera complicaţii.

Maimuţă:anul naşterii 1944 1956 1968 1980 1992 2004 2016

Serviciu

La muncă,vei fi  prins în tot felul de activităţi,care te vor suprasolicita. Încearcă să iei pauze dese. Astfel,vei reuşi să-i duci la îndeplinire sarcinile,fără să faci greşeli. Dacă simţi în unele zile că nu te poţi descurca singur,cere ajutorul celor din jur. Nu te vor refuza!

Bani

În lunile când salariul nu-ţi va mai ajunge pentru cheltuieli,este posibil să primeşti bani de la cineva din familie,pentru a te descurca financiar. Prin vară,planurile tale vor fi date peste cap de un eveniment neaşteptat,când va trebuie să te împrumuţi.

Dragoste

Problemele de la serviciu te vor împiedica să te bucuri de petrecerea timpului liber în compania persoanei iubite şi vor apărea neînţelegeri din pricina asta. Până la urmă,veţi depăşi toate aceste probleme. Relaţiile cu prietenii şi cu familia se vor îmbunătăţi în acest an.

Sănătate

Eşti plin de energie,motiv pentru care te vei implica în mai multe proiecte,pe care vei reuşi să le finalizezi fără probleme. Prin lunile martie-aprilie,este posibil să te confrunţi cu migrene sau cu dureri de picioare. Ar fi bine să-ţi faci un control de rutină,căci stresul nu-ţi face bine deloc.

Cocoş:anul naşterii 1945 1957 1969 1981 1993 2005 2017

Fereşte-te de conflictele cu şefii în martie,deoarece nu-ţi vor aduce niciun folos. Când apar neînţelegeri la serviciu,discută cu calm şi gândeşte-te de două ori înainte de a spune ce-ţi trece prin cap. Este posibil ca randamentul la muncă să aibă de suferit din cauza unor probleme familiale care vor apărea în toamnă.

Îţi vei îmbunătăţi situaţia materială în 2017 şi vei avea bani să-ţi renovezi locuinţa,lucru pe care l-ai amânat din lipsă de fonduri. Fă alegeri cu cap,căci nu este exclus să bagi prea adânc mâna în buzunar. Sfârşitul anului se anunţă mai bun decât începutul lui,în plan financiar.

Te vei implica într-o relaţie sentimentală,pe care o vei face publică la scurtă vreme,deoarece ai de gând să iei decizii importante în ceea ce o priveşte. Cuplurile căsătorite vor trece printr-o perioadă înţesată de certuri,dar care se vor soluţiona mai repede decât ar crede.

Oboseala accentuată te va slei de puteri în primele luni ale anului. Fă anumite schimbări în stilul de viaţă şi implică-te în activităţi care-ţi fac plăcere,pentru a te relaxa. Nu de alta,dar stresul poate genera probleme pe fond nervos. În plus,dacă te dor articulaţiile,nu lua tratament după ureche!

Câine:anul naşterii 1946 1958 1970 1982 1994 2006 2018

Serviciu

Încearcă să nu iei decizii importante în primele săptămâni din ani,căci s-ar putea să fie greşite. Şi semnarea unor contracte s-ar putea să-ţi creeze probleme,aşa că citeşte-le cu atenţie. Este posibil să apară ceva schimbări la serviciu,care vor fi în avantajul tău.

Bani

O primă şi o creştere salarială îţi vor aduce venituri în plus,mai ales că ai de gând ca în acest an să-ţi renovezi locuinţa,să-ţi schimbi maşina sau să faci reparaţii prin casă. Un proiect mai vechi îţi va aduce satisfacţii materiale. La sfârşitul anului,este posibil să primeşti o ofertă de muncă,dar fii prudent!

Dragoste

Nu-ţi place ca persoana iubită să te controleze la orice pas,aşa că discuţiile aprinse vor fi la ordinea zilei. Prin primăvară,lucrurile între voi vor funcţiona mult mai bine. Îţi vei petrece timpul liber în compania celor dragi şi vei cunoaşte oameni noi,care te vor simpatiza de la prima vedere.

Sănătate

Starea ta de sănătate va fi excelentă în prima parte a anului. Prin vară,o veche problemă de sănătate s-ar putea acutiza. Fii cu băgare de seamă şi mergi la medic dacă nu te simţi bine,mai ales că s-ar putea să-ţi crească tensiunea arterială.

Mistreţ:anul naşterii 1947 1959 1971 1983 1995 2007 2019

Sarcinile te vor copleşi şi nu te vor lăsa să te gândeşti la altceva. Vei munci foarte mult,iar şefii îţi vor aprecia eforturile,deşi,în anumite momente,îţi vor mai face din când în când şi observaţii. Priveşte-le ca pe ceva constructiv şi nu te descuraja.

Se anunţă o perioadă bănoasă pentru tine. Aşa se face că o să ai bani să-ţi iei ceva pentru casă şi o să scapi de o grijă,căci ţi-ai propus de mult să repari una-alta. Prin vară,o să semnezi un act important şi poate te muţi într-o casă nouă.

Te implici în numeroase proiecte,aşa că ceri şi ajutorul persoanei iubite. Comunicaţi foarte bine,deşi nu aveţi mereu aceleaşi priorităţi. Relaţia cu cei din jur va ocupa un loc fruntaş pe lista ta cu obiecte în acest an. Deşi te vei strădui să te înţelegi cu cei dragi,tot vor mai apărea mici neînţelegeri.

Îngrijeşte-te,ca să ai totul sub control şi să nu te trezeşti cu surprize neplăcute. Te mai doare din când în când spatele? Nu trata aceste neplăceri cu superficialitate,pentru că se pot agrava.



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg