Abuzuri pe platoul de filmare. Cine a renunţat la actorie din cauza lor?

Filmele la cinema şi la TV ne ajută să ne deconectăm şi să scăpăm de monotonia vieții cotidiene, dar ştim prea puţine despre eforturile care se depun pentru a le crea. Şi Hollywood-ul pare plin de farmec şi strălucire în ciuda suferinţelor unor vedete.

image

Mișcarea #MeToo a Taranei Burke a făcut lumină asupra hărțuirii și agresiunii sexuale în industria filmului. „Ceea ce face cu adevărat campania Taranei Burke este să pună accentul pe victime”, a declarat actorul Alyssa Milano, care a popularizat hashtag-ul #MeToo pe rețelele de socializare. Din păcate, fie că au fost de natură sexuală, fie că nu, abuzurile de la Hollywood au o istorie lungă.

Björk a renunțat la actorie din cauza avansurilor unui regizor

Cunoscuta compozitoare şi cântăreaţă islandeză Björk și-a încercat norocul şi în actorie în anul 2000, când a jucat în pelicula „Dancer in the Dark‟. A jucat-o pe Selma Jezkova, o mamă care își duce fiul în SUA, în speranța că vor duce o viaţă mai bună. Cu toate acestea, nici experiența lui Björk pe platourile de filmare și nici cea a Selmei nu au fost la înălţimea aşteptărilor.

În anul 2017, artista a avut două postări pe Facebook în care a susținut că regizorul filmului, Lars von Trier, a hărțuit-o sexual în timpul filmărilor. A susținut că a primit „oferte sexuale nedorite șoptite de la von Trier cu descrieri grafice‟ și amenințări de a trece de pe balconul camerei lui către al ei în miezul nopții cu o intenție sexuală clară. Björk a scris că a devenit conștientă de faptul că este un fapt obişnuit pentru regizor, că hărțuieşte actrițele după bunul plac şi că i se permite. Ea a negat zvonurile conform cărora era o actriţă dificilă. La rândul său, von Trier a negat acuzațiile şi a recunoscut că nu se înţelegeau prea bine. Björk a renunțat la actorie după experiența din „Dancer in the Dark‟.

Hannah Waddingham a avut cea mai proastă zi din viaţa ei pe paltourile „Game of Thrones‟

Bătăliile au fost ceva obișnuit pe platourile de filmare ale seriei „Game of Thrones‟, dar Hannah Waddingham, care a jucat-o pe Septa Unella în popularul serial din 2015 până în 2016, nu s-a așteptat niciodată să aibă de suferit la propriu.

În sezonul 6 al serialului, personajul Cersei Lannister (Lena Headey) s-a răzbunat pe Unella pentru că a torturat-o. Iniţial, Unella ar fi trebuit să fie violată, dar factorii de decizie au făcut o schimbare de ultimă oră în timp ce ea se îndrepta spre platourile de filmare, iar garderoba ei a necesitat brusc un costum de neopren.

În loc să folosească efecte vizuale pentru a simula actul de tortură, Waddingham a pretins că a fost legată de o masă de lemn cu curele mari timp de zece ore. „Cu siguranță, în afară de ziua în care am născut, a fost cea mai proastă zi din viața mea‟, a spus ea. Acea zi de zece ore de filmare a  fost traumatizantă şi a făcut-o pe  să se simtă în nesiguranţă în preajma apei.

Vezi şi: Regizorii îi cereau să le arate sânii la castinguri: „Dă-ți bluza jos...”

Judy Garland, agresată sexual la filmările pentru „Vrăjitorul din Oz‟

Pe când interpreta rolul Dorothy din „Vrăjitorul din Oz‟, Judy Garland a avut multe de îndurat. Fostul soț, Sid Luft, care a fost şi managerul ei și cu care a fost căsătorită din 1952 până în 1965, a avut un memoriu publicat postum în anul 2017. În carte, el a susținut că actorii care au jucat în „Vrăjitorul din Oz‟ au agresat-o pe Garland. „Îi făceau viaţa mizerabilă lui Judy pe platourile de filmare atingând-o sub rochie. Bărbații aveau 40 de ani sau mai mult. S-au gândit că pot scăpa cu orice‟, a scris Luft. Actriţa însăşi a mărturisit într-un interviu din anul 1967: „Erau bețivi... ‟.

Picioarele lui Debbie Reynolds au sângerat pentru rolul din „Cântând în ploaie‟

Debbie Reynolds a devenit cunoscută pentru rolul Kathy Selden din „Cântând în ploaie‟, în 1952. Avea doar 17 ani. Reynolds semăna mult cu personajul ei. Nu avea experiență precum colegii ei, Gene Kelly și Donald O'Connor. De fapt, nu avea nici pregătire în dans înainte de a începe filmările. Gene Kelly, care a participat la regia filmului, n-a fost un profesor răbdător.

Citeşte şi: Femeile Tongqi, fenomenul „ascuns” al Chinei. Constrânse să se mărite cu bărbaţi gay, ele suferă abuzuri grave

„Îmi sângerau picioarele din cauza acelui dans și când i-am spus, Gene mi-a replicat: «Curăță-l!»‟, a povestit actriţa. Reynolds a murit în 2016, iar cartea publicată în memoria ei, „Unsinkable”, a susținut că Gene Kelly a fost un „stăpân crud‟: „Venea la repetiții și critica tot ce făceam. Nu m-a încurajat niciodată.‟. La rândul său, Kelly a recunoscut că a tratat-o rău pe colega sa mai tânără: „N-am fost prea drăguț cu Debbie. Sunt surprins că încă mai vorbește cu mine!”.

FOTO: Shutterstock



Recente

1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg