Ce este apa micelară, lichidul-minune care îţi face chipul radiant

ce este apa micelară jpeg

Ştiai că poţi să-ţi cureţi tenul doar cu un singur produs? Creată în anii '90 în Franţa, apa micelară este o alternativă la-ndemână cu care poţi înlocui clasicul demachiant de faţă, mai ales că nu necesită clătire. Iată ce este apa micelară.

Dacă şi tu te întrebi ce este apa micelară, ei bine atunci trebuie să ştii că apa micelară şi-a căpătat numele datorită micelelor, molecule mici cu aspect de granule de gelatină, care plutesc în apă şi care au ca sarcină captarea machiajului, resturilor de sebum şi altor impurităţi. Interesant este că după folosire nu mai ai nevoie de apă tonică şi nici de clătire.

Ce este apa micelară şi cum funcţionează

Potrivit medicului dermatolog american Hadley King, „miceliile sunt atrase de murdărie şi de sebum,îndepărtându-le blând de pe faţă,fără să le întindă sau să le redistribuie şi să usuce pielea“,spune ea. Un alt mare plus al acestui produs este că nu lasă o peliculă uleioasă pe ten,după folosire. Prin urmare,apa micelară este un produs 3 în 1,fiind folosită ca spălare facială,demachiantşi tonifiant.

Este pentru toată lumea?

Apa micelară este potrivită pentru toate tipurile de piele,existând numeroase variante care se adresează tenului uscat,gras,mixt sau sensibil. Iniţial,ea a fost concepută pentru persoanele cu tenul sensibil,care se înroşeşte foarte repede şi care are nevoie de calmare şi o îngrijire specială. Dacă ai tenul uleios sau cu tendinţe acneice,este posibil ca acest produs să nu-ţi curăţe faţa aşa de bine precum ţi-ai dori. De aceea,persoanele cu tenul gras,precum şi cele predispuse la acnee,trebuie să-şi completeze rutina de îngrijire a pielii cu un demachiant facial.

Ce este apa micelară şi cum se foloseşte

Înmoaie o dischetă de bumbac în soluţie şi foloseşte-o asemenea demachiantului clasic. Aplic-o pe toată faţa,de la frunte la bărbie. Începe cu ochii,după care continuă cu restul feţei:obraji,frunte şi bărbie. La final,demachiază buzele,gâtul şi decolteul. Este bine să foloseşti câte o dischetă distinctă pentru fiecare ochi. După utilizarea produsului,aplică un ser sau o cremă hidratantă potrivită pentru pielea ta. Repetă procedeul de două ori pe zi,dimineaţa şi seara. Chiar şi dacă nu te-ai machiat tot trebuie să te demachiezi zilnic.

Când vine vorba de ce este apa micelară şi cum se utilizează, trebuie să ştii că folosirea dischetelor de bumbac joacă un rol major în eliminarea eficientă a machiajului. Bumbacul este hidrofil,ceea ce înseamnă că absoarbe soluţia apoasă foarte bine,acţionând ca un magnet,eliminând cu uşurinţă murdăria,machiajul şi sebumul.

Nu usucă pielea

Spre deosebire de alte soluţii demachiante care conţin substanţe chimice concentrate menite să înlăture depunerile de praf şi machiajul,apa micelară este diferită. Moleculele sale se depun pe toate particulele de pe faţă şi le dizolvă. Datorită agenţilor de curăţare blânzi,care se găsesc în compoziţia ei,apa micelară acţionează fără a usca pielea,provoca furnicături,strângeri de piele sau usturimi. De regulă,iritaţiile şi inflamaţiile pielii apar din cauza unor substanţe din produsele cosmetice,precum parabenii şi coloranţii. Specialiştii le-au eliminat din compoziţia apei micelare,scâzând astfel riscul de astfel de neplăceri.



Recente

Cum să alegi perioada ideală pentru organizarea unui eveniment în aer liber jpg
Heather Graham  foto   Shutterstock jpg
Jesy Nelson  foto   Shutterstock jpg
copiii lui Bruce Willis  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2269415875 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Baba Vanga  foto   Shutterstock jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon  foto   Shutterstock jpg
Elemente esențiale pentru o nuntă reușită În ce să investești pentru o nuntă reușită jpg
Val Kilmer  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2440230041 jpg
Pierce Brosnan și soția Keely Shaye Smith  foto   Shutterstock jpg
Justin Bieber, Kourtney Kardashian  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2241007105 jpg
Dolph Lundgren cu fiica și soția  foto   Shutterstock jpg
Fran Drescher  foto   Shutterstock jpg
MS 20240619 IUBIRE CU PARFUM DE LAVANDA 8300 JPG
shutterstock 2461433363 jpg
clickpentrufemei ro (20) jpg
shutterstock 2108956871 jpg