Cele 5 vieţi ale Rodicăi: de la APACA la Dior

Destinul a dus-o pe Rodica Isar în 3 ţări şi a trecut-o prin mai multe meserii. La 52 de ani, nu s-a temut să ia viaţa de la capăt. A cunoscut n vârf profesional în 1987, când a lucrat pentru Dior, în Canada - dar pe cel existenţial îl trăieşte în ultimul deceniu, de când s-a stabilit în Suedia. Cu ani în urmă, copila cuminte, crescută de bunici pe o stradă liniştită din Sibiu, creştea şi devenea o adolescentă hippie – mă rog, cât de hippie se putea în România lui Ceauşescu. Schimbarea a fost declanşată de o pereche de blugi adusă din Germania. Blugi atât de strâmţi, că nu puteau fi spălaţi decât dacă te cufundai în cadă îmbrăcată şi stăteai cu ei pe tine până se uscau. Chiar şi aşa au sfârşit prin a intra la apă. Evident, s-a impus lărgirea lor. Inventivă, Rodica a luat o lamă şi i-a tăiat pe ici, pe colo, spre groaza bunicilor, care dăduseră o grămadă de bani pe ei.

Rebelă la Sibiu, timorată în Bucureşti

După moartea bunicului, familia a decis ca tânăra să se alăture mamei şi fratelui, la Bucureşti. Şocul a fost îngrozitor: capitala era prea zgomotoasă, prea agitată şi prea murdară, iar oamenii prea neserioşi. Rodica făcea ce făcea şi ajungea la gară, pe peronul de unde pleca trenul spre Sibiu. Se uita până ce vagoanele dispăreau în zare.

Prea scundă pentru a fi manechin

După ce a intrat la facultate, la filologie, s-a prezentat la o selecţie pentru a deveni manechin. Avea nevoie de bani. La 19 ani şi cei 1,72 m ai ei, nu credea că are mari şanse, dar a fost acceptată pentru că... semăna cu Brigitte Bardot! Era şi foarte subţire, ceea ce, în 1980, nu era neapărat o calitate. Ba chiar reprezenta o bătaie de cap în unele situaţii, când şoldurile îi erau înfăşurate într-un soi de plăpumioară matlasată, ca să-i stea rochia mai bine pe corp.

Muncitor necalificat cu salariu de director

Cum în vremea aceea meseria de manechin nu exista în mod oficial, Rodica a fost angajată muncitor necalificat pe platforma industrială APACA, cu un salariu bunicel de 2.400 lei. Avea de probat haine 6 ore pe zi. Programul era flexibil, şi putea ajunge şi la cursuri. Dacă azi manechinele au prezentări de modă pretutindeni în lume, în România lui Ceauşescu ele aveau doar două prezentări pe an, la Intercontinental. În cazurile fericite,  ajungeau o dată pe an la Moscova şi, uneori, în RDG (Republica Democrată Germană). În 1986, Rodica a  renunţat la această viaţă privilegiată şi a plecat în Canada, unde se stabilise deja soţul ei.

Colecţia de blănuri

Ca orice imigrant, a început să-şi caute un loc de muncă. A cunoscut un compatriot  căruia i-a povestit  viaţa ei. Omul i-a dat o carte de vizită. După o vreme, nereuşind să se angajeze, Rodica l-a sunat. Abia atunci a aflat că domnul amabil era doar şofer de taxi. Cum ar fi putut s-o ajute?! Şi totuşi, Rudy a făcut rost, ca prin magie, de un contract pentru o prezentare a colecţiei de blănuri de la Dior! Show-ul a avut loc într-o sală plină ochi. Înăuntru bliţurile fotografilor, afară huiduielile ecologiştilor. Atât de mare era furia manifestanţilor, încât manechinele au fost evacuate pe uşa din dos, cu tot cu blănuri.

Punct şi de la capăt

Episodul Dior, deşi foarte bine plătit, nu i-a adus şi prelungirea contractului. Într-o zi, cum stătea în apartamentul ei cam goluţ, a primit un telefon de la dl. Rudy. Omul s-a prezentat cu un camion plin cu lucruri, de la preş până la televizor. Mama lui voise să moară în Israel, iar ceea ce era descărcat  în apartamentul Rodicăi reprezenta agoniseala ei de-o viaţă. După ce a plâns bine, Rodica a spălat şi aranjat zestrea picată din cer. Şi-a strâns apoi hainele şi i-a spus soţului că e liber să-şi vadă de relaţia pe care o ducea în paralel. S-a urcat în avion şi s-a întors la Bucureşti.

La începutul lui 1990, şi-a deschis o agenţie imobiliară în Capitală, apoi şi-a cumpărat un restaurant lângă piaţa Matache. L-a cunoscut pe Dan, s-au căsătorit şi au crescut împreună cei doi copii ai lui din prima căsătorie. Când criza le-a restrâns activitatea, Dan a plecat în Suedia, iar Rodica s-a hotărât să-l urmeze. I-a mai luat câţiva să înveţe suedeza suficient de bine cât să poată absolvi şcoala de asistente medicale. „Am luat cea mai bună decizie din viaţă să vin aici. Suedia seamănă, în esenţă, cu Sibiul copilăriei mele, cu oameni care se respectă, care au grijă de ei şi de locul în care trăiesc. Regăsesc aici tihna oraşului mic, unde fiecare îşi vede de treaba lui.”