Cele mai scurte căsătorii din lumea celebrităţilor. Cine a bătut recordul?
Graba strică treaba şi în viaţa vedetelor americane şi nu toate relaţiile le merg ca-n filme. Unele căsătorii făcute în pripă n-au ţinut prea mult. Vezi cine a semnat rapid actele de divorţ!
Din moment ce nu există reguli pentru acest joc numit dragoste, multe celebrități au aruncat prudența cât colo și și-au spus un „Da!” grăbit. Au ajuns să regrete în foarte scurt timp când au dispărut primii fiori ai dragostei. „O căsnicie rapidă nu poate funcționa”, a declarat psihoterapeuta de cuplu americană Kate Wachs. Sentimentul de artificii şi de îndrăgostit de la începutul relaţiei „nu este ceva ce asigură o căsătorie de durată” a completat-o şi psihoterapeuta Sharon Gilchrest O'Neill. Unele celebrităţi nu le-au luat în seamă şi s-au aruncat într-o căsnicia care n-a ajuns nicăieri.
Britney Spears și Jason Alexander
Una dintre cele mai scurte căsătorii din lume poate fi cea dintre Britney Spears şi Jason Alexander. Cei doi au fost căsătoriţi pentru numai 55 de ore. Ea avea 22 de ani când s-a căsătorit pentru scurt timp cu Jason Alexander, pe care îl cunoștea încă din copilărie. În anul 2003, după câteva zile de întâlniri, cei doi au plecat în Las Vegas. Se aflau în camera lor de hotel din Palms Casino, când s-au decis să se căsătorească. Au făcut nunta în grabă. Spears a apărut cu o șapcă de baseball.
În dimineața următoare, deja regretau decizia. Spears a declarat mai târziu că acea nuntă a fost o decizie „proastă, rebelă și nu-și asumă cu adevărat responsabilitatea”. Alexander, în schimb, și-a amintit: „Eram îndrăgostit de ea”, susținând că nunta a fost ideea ei. În iunie 2022, Alexander a venit nepoftit la nunta lui Spears cu Sam Asghari și a fost arestat sub acuzația de încălcare a proprietăţii. Potrivit BBC, el a susținut că artista l-ar fi invitat.
Vezi şi: Ce profesii au bărbaţii şi femeile care nu sunt buni familişti?
Nicolas Cage și Erika Koike
Actorul premiat cu Oscar Nicolas Cage are la activ multe căsătorii. S-a căsătorit de cinci ori, iar cea mai scurtă căsnicie a fost cu makeup artistul Erika Koike. S-a întâmplat în Las Vegas în martie 2019. Cage a depus o cerere de anulare a căsătoriei după numai patru zile de la eveniment.
Potrivit documentelor judecătorești, Cage a recunoscut că amândoi se aflau în stare de ebrietate înainte de ceremonia matrimonială și că el „a reacționat din impuls”. Au existat, de asemenea, acuzații că ea avea antecedente penale. Au încheiat divorţul în decurs de două luni de la căsătorie. Cage a mai avut o căsnicie scurtă cu Lisa Marie Presley. La trei luni după ce s-a căsătorit cu fiica lui Elvis Presley, Cage a cerut divorțul invocând nepotriviri ireconciliabile, dar a refuzat să ofere detalii.
Citeşte şi: Topul celor mai frecvente motive de divorţ
Pamela Anderson și Jon Peters
Şi pentru Pamela Anderson clopotele de nuntă au sunat de multe ori, de șase ori mai precis. Dintre toate aventurile ei, cea mai scurtă a fost cu producătorul de film Jon Peters, cu care a fost căsătorită doar 12 zile în anul 2020. Povestea lor de dragoste datează însă din anii `80. „Am intrat și l-am văzut pe acest mic înger stând la bar. Era Pammy. Avea 19 ani. Știam că va fi o mare vedetă”, a spus el despre prima întâlnire cu Pamela Anderson la Conacul Playboy al lui Hugh Hefner. Cei doi au avut o relație de prietenie care a continuat şi în timpul căsătoriei ei abuzive cu Tommy Lee, perioadă în care Jon a susținut-o moral.
După trei decenii şi alte patru căsătorii, cei doi s-au îndrăgostit și s-au căsătorit într-o ceremonie discretă care a avut loc în ianuarie 2020. „Timp de 35 de ani — am vrut-o doar pe Pamela”, a spus Peters. În ciuda poveştii frumoase, căsnicia lor s-a încheiat extrem de repede. La mai puțin de două săptămâni după ce şi-au spus jurămintele, Anderson s-a despărțit de Peters. Surprinzător, ea a susținut că n-au fost niciodată căsătoriți legal şi că totul a fost doar „un prânz teatral bizar”. Mai târziu, Peters a afirmat că a rămas cu datorii de aproape 200.000 de dolari după căsătoria lor.
FOTO: Pixabay