Și ei cred în teoriile conspirației, iar ipotezele lor sunt năucitoare

Când ne referim la evenimentele majore din societate, întotdeauna există persoane care nu cred în povestea lor reală. Uneori, chiar celebritățile lansează idei bizare pe care le aduc la cunoștință publicului. Charlie Sheen, Paris Jackson sau Robert De Niro sunt doar o parte dintre vedetele care cred în teorii ale conspirației. 

image

De cele mai multe ori, oamenilor le este ușor să se încreadă în vorbele spuse de către vedetele care nu ezistă să își spună părerea despre ce se întâmplă în lume. Opiniile lor au fost luate ca atare și i-au influențat pe mulți. Astfel, s-au născut cele mai bizare conspirații despre atentate, vaccinuri și alte lucruri. 

Charlie Sheen

Actorul și-a petrecut mulți ani din viață punând la îndoială povestea oficială a Atentatelor din 11 septembrie 2011, când teoriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center, din New York. În mai multe interviuri, actorul Charlie Sheen a spus că prăbușirea Turnurilor Gemene ar fi fost, de fapt, o explozie controlată. 

Paris Jackson 

În anul 2009, starul Michael Jackson s-a stins din viață în urma unei intoxicații cu Propofol, un anestezic pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer. Însă fiica sa, Paris Jackson (24 de ani), a declarat într-un interviu pentru revista „Rolling Stone‟ că tatăl ei ar fi fost, de fapt, ucis. 

Citește și: Michael Jackson, paranoic înainte de-a muri. Îi cerea „lapte‟ medicului și spunea că Dumnezeu îi vorbește 

Robert De Niro și Rob Schneider

În timp ce medicii recomand vaccinarea copiilor și adulților, actorul Robert De Niro este împotriva acestei acțiuni. Concret, el crede că vaccinurile sunt dăunătoare pentru copiii. Mai mult decât atât, el a ținut și un discurs pe această temă, în fața a mai multor oameni. De asemenea și actorul Rob Schneider crede că vaccinurile pot provoca autism și alte complicații copiilor. 

Prince 

Regretatul cântăreț Prince Rogers Nelson vorbea adesea despre o „Nouă Ordine Mondială‟, o organizație care ar controla populația din Statele Unite ale Americii și, în mod special, oamenii de culoare. 

Bruce Willis 

De asemenea, actorul Bruce Willis se află pe lista vedetelor care susțin teorii ale consipirației. El a declarat pentru publicația „Vanity Fair‟ că nu crede în faptul că Lee Harvey Oswald ar fi fost responsabil pentru uciderea lui John F. Kennedy. Actorul consideră că adevăratul criminal încă nu ar fi fost capturat. 

Vezi și: Creierul lui John F. Kennedy, dat dispărut încă din 1996. N-a fost înmormântat cu trupul fostului președinte

Kanye West 

Rapperul Kanye West consideră că autoritățile au creat virusul SIDA, care vizează comunitățile de culoare și persoanele cu alte orientări sexuale. El a menționat această credință în piesa sa, „Heard ‘Em Say‟, dar și într-un interviu pentru publicația „Rolling Stone‟. Ascultă mai jos piesa lui Kanye West! 

Sursă foto: Shutterstock / Sursă video: Youtube



Recente

Horoscop primavara FOTO Shutterstock jpg
64 65 shutterstock 1601037709 jpg
shutterstock 2344104483 jpg
miliardar rus  foto   Instagram jpg
profimedia 1000304137 jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  13 jpeg
Sarah Jessica Parker  foto   Profimedia jpg
Jenna Bush  foto   Profimedia jpg
Kelsey Grammer  foto   Profimedia jpg
1 jpg
Gloria Estefan  foto   Profimedia jpg
Barbra Streisand  foto   Profimedia jpg
Cartea Sanatatii v11 Mihai Craiu jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt  foto   profimedia jpg
46 47 shutterstock 498892594 jpg
shutterstock 2135189307 jpg
GettyImages 73248981 jpg
Laura jpg
Jennie Garth  foto   Instagram jpg