Cum arată astăzi Xena, Prinţesa Războinică. Nu mai arată deloc aşa cum o ştiai!

Cum arată astăzi Xena, Prinţesa Războinică   jpeg

Au trecut mai bine de 20 de ani de când românii o urmăreau cu sufletul la gură pe Xena, Prinţesa Războinică. Actriţa Lucy Lawless are acum 51 de ani şi nu mai seamănă aproape deloc cu bruneta pe care o ştiai tu.

"Xena" a fost printre primele seriale difuzate în România, impunându-se rapid că lider de audienţă şi transformând-o Lucy Lawless într-una dintre cele mai iubite actriţe ale vremii.

Ea a mai jucat şi în alte seriale ca ”Hercule”, ”Tarzan”, ”High Tide”, ”Spartacus” sau ”Parks and Recreation”, însă întotdeauna s-a identificat cu Xena, rolul care, de altfel a şi consacrat-o la nivel internaţional.

A fost considerată un adevărat sex-simbol al anilor `90. Acum, e schimbată complet şi parcă nici nu mai seamănă cu Xena pe cate o ştim din celebrul film. 

De-a lungul anilor şi-a schimbat radical look-ul, iar în prezent o defineşte blondul, o culoare care i se potriveşte de minune cu trăsăturile actuale.

102206fd9e8f16d6e6648b4df3cfbdc1 jpg jpeg

Lusy Lawless s-a născut în Noua Zeelandă, a studiat în Europa, şi apoi a plecat să lucreze în Australia, unde l-a întâlnit pe  Garth Lawless, cel care avea să-i devină soţ în 1988 şi împreună cu care are o fată. Şapte ani mai târziu cei doi au divorţat.

În anul 1989, Lusy a devenit Miss Noua Zeelandă, iar în 1994 a primit rolul din serialul fenomen Xena, Prinţesa Războinică.

Patru ani mai târziu Lucy Lawless s-a căsătorit cu producătorul serialului care a făcut-o celebră, Robert Tapert, cu 12 ani mai în vârstă ca ea. Cei doi se iubesc şi astăzi şi au împreună doi fii, Julius şi Judah.

Cum arată Gabrielle din "Xena"

În serial, Xena era mereu însoţită de prietena sa, Gabrielle, rol interpretat de actriţa Renee O’Connor, astăzi în vârstă de 46 de ani. O bună perioadă de timp s-a zvonit că între cele două există o relaţie de dragoste, Lusy fiind acuzată că şi-a schimbat orientarea sexuală, însă totul a rămas doar la nivel de zvon, alimentat ulterior de secvenţele de sex explicit cu o femeie pe care le-a jucat în filmul ”Spartacus”. Xena şi Gabrielle au rămas prietene şi dincolo de ecrane.

12814560 16957260 1cb462abc1b03e5add98102fd943428948d42b4d 1500 1 1552926224 728 69393463c1 1559137908 jpg jpeg

Sursa: brightside.me



Recente

close up beautiful cat with little girl jpg
Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
GettyImages 3313236 jpg
Emma Roberts  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg