Elisabeta Rizea, eroina din Nucşoara
O femeie cu un curaj extraordinar şi un om de încredere, aceasta a fost Elisabeta Rizea. Susţinătoare a grupării de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului“, ea a îndurat ani grei de temniţă, fiind supusă la cele mai înfiorătoare torturi de către anchetatorii Securităţii.
Fiică a lui Ion şi a Mariei Şuţa, Elisabeta Rizea s-a născut pe 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, judeţul Argeş. Nepoată a liderului ţărănist Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti în 1948, ea a decis să lupte împotriva regimului. „Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-au împuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu puteau face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat“, mărturisea protagonista în cartea-document „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi“.
Anii de rezistenţă anticomunistă
În anul 1949, membrii grupării „Haiducii Muscelului”, condusă de Toma Arnăuţoiu, au jurat să lupte contra comuniştilor. Aşa a început lupta dintre partizanii care s-au instalat în zona sudică a munţilor Făgăraş şi organele Securităţii. Ulterior, s-a alăturat rezistenţei şi Gheorghe, soţul Elizabetei Rizea. Haiducii au rămas în munţi până în 1960, însă acest lucru n-ar fi fost posibil fără ajutorul sătenilor din zonă, care le duceau mâncare şi informaţii. Printre aceşti oameni s-a numărat şi eroina noastră, care i-a ajutat timp de patru ani.
Mai citeşte şi: Maria Tănase, „Pasărea măiastră“ a României
Prinsă, închisă şi torturată
În 1950, comuniştii au prins-o pe Elisabeta Rizea şi au condamnat-o la şaşe ani, pentru favorizarea infractorului. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti şi a fost închisă într-o celulă de maximă securitate. În acest loc a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundeau membrii grupării de rezistenţă. Chiar dacă a fost bătută până la leşin şi până la sânge, ea nu a spus nimic: „După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic”. Elisabeta Rizea a scăpat din închisoare în 1956, însă, chiar dacă a cunoscut cea mai cruntă tortură, a continuat să susţină rezistenţa din munţi. „Aveam cuiele scoase la două uluci şi treceam dincolo. Băgam mâncarea pentru partizani într-o grămadă mare de crăci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbură“, povestea eroina din Nucşoara. În 1958, Elisabeta Rizea a fost condamnată a doua oară, primind 25 de ani de închisoare. A urmat iar o lungă perioadă în care a fost torturată. În încercarea de a o face să vorbească, i-au fost propuse şi sume importante de bani, însă ea nu i-a vândut pe partizani. „M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. <<Spune!>> Mi-au aruncat fota şi am rămas în iie. Mi-a legat coada (părul prins) sub cârligu’ de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Ălalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Da’ tot nu i-am vândut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile acordate după căderea comunismului.
S-a întors acasă şi a murit în sărăcie
Elisabeta Rizea a fost eliberată din inchisoare în 1964 prin decret de graţiere, însă la întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara: „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega“. Vreme de mulţi ani, sub regimul comunist a purtat eticheta de „duşman al poporului“, fiind strict supravegheată şi interogată periodic. După decembrie 1989, povestea eroinei a fost făcută publică, iar ea a devenit simbolul luptei împotriva comunismului. În 2003, la vârsta de 91 de ani, Elisabeta Rizea s-a stins din viaţă, fără să fi primit vreodată sprijin din partea statului pentru suferinţele îndurate. Ultima sa dorinţă a fost să vadă oamenii liberi, să nu mai trăiască nimeni în teroare: „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea“.
Mai citeşte şi: Agatha Christie - cine a fost, cu adevărat, “Regina Misterului”?
Sursa foto: marturisitorii.ro
