Fata mea s-a măritat cu un musulman şi nu mai vrea să mă vadă
Mi-am crescut singură fiica şi i-am oferit tot ce am avut mai bun, în speranţa că voi avea pe cineva la bătrâneţe care să mă sprijine. Dar iată că, uneori, copiii pot să dispară din viaţa ta, ca şi cum nu te-ar fi cunoscut niciodată.
Aşa am păţit eu cu fiica mea, Carla. A fost dintotdeauna o fată cuminte, fără tată, care a ştiut să asculte şi să nu iasă din cuvântul meu. Ne aveam una pe alta şi ne descurcam cum puteam. Ca toţi copiii, a mai făcut greşeli, însă niciuna nu a fost atât de gravă ca cea pe care a făcut-o în perioada facultăţii.
Eram confidenta ei
Studentă în primul an de facultate la Iaşi, Carla a început să cunoască viaţa fără mine. Am avertizat-o să aibă grijă cu băieţii care îi tot dădeau târcoale şi să nu meargă nicăieri cu necunoscuţi. Am vrut să fiu confidenta ei, să o ţin aproape. La început, îmi povestea cu ce băiat ieşea în oraş, cu ce fete stătea în cămin, nu aveam de ce să îmi fac griji. De un timp, am observat că mă suna din ce în ce mai rar, spunându-mi că are mult de învăţat şi stă mai toată ziua la cursuri. Pe moment, nu m-am îngrijorat, însă când am văzut că nu mai venea nici acasă în weekend, distanţa fiind foarte mică, am decis să pun piciorul în prag. Aşa că i-am făcut o vizită surpriză la căminul în care locuia.
Un bărbat i-a sucit minţile
Nu am găsit-o în cameră, nu era nici la facultate, începusem să îmi fac o sumedenie de gânduri. Am stat până seara în faţa căminului, până când am zărit-o coborând dintr-o maşină de lux. Nu era singură, ci însoţită de un bărbat brunet, care o ţinea de mână. A rămas uluită de prezenţa mea, nici nu putea să vorbească. Am întrebat-o ce a făcut în tot acest timp şi mi-a spus că are o relaţie cu bărbatul pe nume Said. Era musulman şi nu vorbea nici măcar o boabă de română, ci doar engleză, aşa că nu înţelegea nimic din ce ne spuneam. Carla mi-a spus că s-a îndrăgostit de acest bărbat din Maroc, cu 15 ani mai în vârstă ca ea, şi că nu are de gând să îl părăsească.
Am luat-o acasă cu forţa
Pe un ton ferm, i-am spus că nu trebuie să aibă încredere într-o persoană pe care abia o cunoaşte, o persoană străină, însă Carla nu m-a ascultat. I-am spus că dacă nu încetează să se mai vadă cu bărbatul musulman, o voi lua acasă şi va fi nevoită să întrerupă studiile. S-a fâstâcit brusc, mi-a promis că vor fi doar prieteni, m-a rugat să o mai las un timp ca să poată încheia relaţia amiabil. Simţeam că nu mă va asculta, aşa că am obligat-o să vină acasă o săptămână.
Nu m-a ascultat şi a fugit
Până acasă, a plâns tot drumul, îi luasem şi telefonul mobil şi nu am mai lăsat-o să iasă din casă. I-au trebuit câteva zile să se liniştească, timp în care refuza să îmi vorbească. Într-o zi, când am venit de la serviciu, am găsit casa răvăşită iar hainele ei dispăruseră. Pe noptieră, era un bilet în care scria „Te rog să mă ierţi, mamă!“. Am început să o sun, să o caut peste tot, înnebunisem, nu ştiam unde e copilul meu. După o săptămână de căutări, am ajus la poliţie: aşa am aflat că fata mea îşi făcuse paşaport şi fugise cu musulmanul în Maroc. Probabil, ca să se convertească şi să se căsătorească acolo. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare, dar nu aveam ce să mai împiedic, era peste puterea mea. Am încercat să o contactez pe internet, degeaba. Nu mi-a răspuns nici până în ziua de astăzi. Mă gândesc că poate nu am reuşit să o înţeleg, că poate m-a uitat definitiv. Totuşi, eu încă mai sper că îşi va aminti de mine şi se va întoarce.
