Gisele Bündchen, fotomodelul care nu se teme să îmbătrânească. Cum se menţine în formă la 40 de ani

1 shutterstock 77630491 jpg jpeg

Începând cu anul 2000 şi până în prezent, Gisele Bündchen a fost una dintre cele mai bine plătite modele din lume. Deşi unele top-modele sunt speriate de trecerea timpului, Gisele declară că se simte mai bine ca oricând, acum, la vârsta de 40 de ani.

În anul 2007, Gisele Bündchen a fost declarată a 16-a cea mai bogată femeie din industria de divertisment, în anul 2012 a ocupat prima poziţie în topul Forbes a celor mai bogate modele şi 2 ani mai târziu a fost cotată drept una dintre cele mai puternice femei din lume. Deşi a făcut o avere din prezentările de modă, iar cariera ei poate fi compromisă odată cu trecerea timpului, Gisele consideră că anii 40 sunt cei mai frumoşi ani din viaţa ei, nu se teme să îmbătrânească, ci din contră, acum este vârsta potrivită când poate trăi tot ce nu a trăit la 20 sau la 30 de ani.

În timpul unei conferinţe online despre îngrijirea tenului, Gisele Bündchen, mamă a doi copii, a declarat că acum are mai mult curaj să facă ceea ce simte cu adevărat: „Anii 40 sunt minunaţi, anii 20 au fost puţin provocatori, nu am de gând să mint. La 30 de primeam multe lucruri din munca mea, însă acum la anii 40, sunt hai, hai să facem lucruri! Vârsta este un lucru frumos şi o parte naturală a vieţii, dar poate fi şi o provocare. Cu siguranţă am văzut schimbări pe pielea mea de-a lungul anilor. Când mă uit la aceste schimbări, văd o reflectare a tuturor anilor trăiţi până acum, am un sentiment incredibil de recunoştinţă. Pe măsură ce am îmbrătrânit, m-am simţit mai confortabilă în propria mea piele şi sunt recunoscătoate pentru fiecare experienţă şi pentru fiecare an din viaţa mea‟ a declarat Gisele, încrezătoare.

Gisele Bündchen, îndrăgostită de natură

În timpul conferinţei, Gisele a spus că acum mai mult ca niciodată este preocupată de îngrijirea feţei şi a ochilor: „Simt că ochii sunt cu siguranţă cea mai sensibilă parte a feţei. Pe măsură ce mă maturizez simt că este locul de care vreau să am cea mai mare grijă. Cred că la 20 de ani nu îţi pasă atât de mult despre asta. Chiar simt că ochii sunt fereastra sufletului. Sunt mai conştientă de asta ca niciodată‟. Totodată, Gisele pune accentul mai mult ca niciodată pe naturaleţe şi îi lasă pe cei din jur să îi vadă imperfecţiunile, aşa cum sunt ele, fără să intervină: „Punctele solare de pe faţa mea sunt foarte reale‟, a spus modelul. De asemenea, pentru a se menţine în formă, Gisele consumă mâncare naturală, mai exact alimente proaspete din grădina sa, lucru care se poate observa şi pe contul ei de Instagram.

3 gisele png png

Pasiunea sa pentru natural nu se vede doar pe chipul ei, ci şi pentru dragostea pe care o are pentru natură. În urmă cu un an, în apropierea zilei sale de naştere, Gisele a decis că nu îşi doreşte să aibă grijă doar de ea însăşi, ci şi se planetă. Aşadar, fotomodelul şi-a propus să planteze 40.000 de copaci: „Am simţit că va începe un capitol nou din viaţa mea şi am vrut să îl sărbătoresc într-un mod inedit. Aşa că mi-am propus să plantez 40.000 de copaci‟, a scris Gisele pe Instagram, anul trecut. Ea declara pe atunci că visul său este să călătorească în Brazilia pentru a planta copaci în pădurea tropicală amazoniană.

Sursă foto: Instagram, Shutterstock



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg